luni, 26 noiembrie 2007

Mesaj din taramul magic: despre tacere

Pentru cei mai multi tacerea este un semn de intelepciune. Dar ce se intampla cu ea in universul erotic? Ce fel de semn mai intruchipeaza? Or fi la fel tacerile de dinaintea, din timpul si de dupa actul erotic? Cine mai stie…

Tendinta este de a interpreta tacerea superficial sau, si mai rau, de a n-o mai interpreta deloc. Pentru ca nu ne atrage atentia. Pentru ca suntem mult prea obositi ca sa vedem ce se intampla cu celalalt. Sau, mai grav, pentru ca celalalt nu ne mai intereseaza de vreme ce si-a facut datoria ca obiect erotic.

Totusi, tacerea este un mod de a ne exprima atat de profund incat numai daca nu vrei consideri ca n-are nici o legatura cu intimitatea sexuala a fiecaruia dintre noi. In fapt, putem justifica tacerea din orice moment. Inaintea actului erotic putem spune ca suntem emotionati sau ca dorinta ne da peste cap, sau ca am putea fi auziti de cineva(!?).

In timpul actului erotic bolborosim cum ca tacerea favorizeaza concentrarea si astfel suntem mai aproape de extaz. Dupa actul erotic gandim ca avem nevoie de liniste ca sa ne refacem, si, de obicei, cei mai multi fumeaza. Pe de alta parte, nici sa tinem discursuri interminabile in momentele mentionate nu-i a buna.

Dar... cu tacerea nu-i de glumit! Ea este semnul cel mai sigur ca in intimitatea cuplului ceva nu functioneaza. Si, mai devreme ori mai tarziu, perturbarea, indiferent de natura ei (afectiuni psihosomatice, infidelitate, divort, impotenta, frigiditate), isi va face simtita prezenta.

In fond, de ce se tace? De sfiala, din admiratie, de frica, de prosti ce suntem, pentru a nu ne dezvalui fata de celalalt bucuria, ca sa nu ni se ghiceasca placerea, din orgoliu, din dorinta de a sanctiona, pentru a irita, pentru a provoca, din dispret, de rusine, din ignoranta etc. Orice cuplu in care iubirea nu se reduce la erectie, lubrifiere, penetrare, ejaculare isi elaboreaza cu timpul un cod. Acest cod, dincolo de faptul ca ofera o minima garantie ca linistea, increderea, aprecierea sunt la ele acasa, este si un afrodiziac. In cuprinsul lui exista cuvinte, gesturi, onomatopee, aluzii, alintaturi care amplifica excitatia, dilata timpul iubirii si dau o intensitate de nedescris momentelor culminante.

Si pentru ca totul sa fie paradisiac, incepeti prin a face ordine in tacerile care va sufoca intimitatea. Caci tacerea nu este intotdeauna un semn de intelepciune. Uneori, dimpotriva!