Pământul (sau Terra, uneori numită Planeta Albastră) este a treia planetă ca distanţă faţă de Soare în sistemul nostru solar şi a cincea ca dimensiuni. Face parte dintre planetele interioare ale sistemului solar (planetele aflate în interiorul centurii de asteroizi a Sistemului Solar). Este cea mai mare din categoria planetelor telurice şi singura cunoscută până în prezent în Univers ca fiind locuită de viaţă inteligentă (controversele legate de existenţa vieţii extraterestre continuă să existe). Pământul s-a format acum aproximativ 4,57 miliarde (4,57×109)de ani, iar singurul satelit natural, numit Luna sau Selena a început să-l orbiteze puţin timp după aceea, acum 4,533 miliarde (4,533×109) de ani în urmă1. Suprafaţa Pământului este acoperită de apă în proporţie de 70,8%, restul de 29,2% fiind uscat. Uscatul este împărţit în continente, iar zona acoperită de apă este împărţită în oceane.
De când s-a format, Pământul a trecut prin numeroase procese biologice şi geologice, astfel încât orice urme ale condiţiilor iniţiale au fost şterse. Suprafaţa exterioară a Pământului este împărţită în mai multe plăci tectonice, care migrează treptat de-a lungul timpului. Miezul planetei este activ, fiind format din mantaua topită şi miezul metalic, generator al câmpului magnetic. Condiţiile atmosferice au fost modificate în mod decisiv de prezenţa diverselor forme de viaţă, care creează o balanţă ecologică ce modifică permanent condiţiile de la suprafaţă. Există o permanentă legătură între Pământ şi restul Universului. Astfel, Luna este cauza mareelor şi a modificat continuu durata mişcării de rotaţie. Toate corpurile din jurul globului terestru sunt atrase de Pământ, această forţă de atracţie se numeşte gravitaţie, iar acceleraţia cu care aceste corpuri cad în câmpul gravitaţional, se numeşte acceleraţie gravitaţională. De asemenea, se crede că o ploaie de comete ce a avut loc in perioada primordială a Pământului a fost motivul apariţiei oceanelor. Impacturile ulterioare cu asteroizi au modificat de asemenea mediul înconjurător într-o manieră decisivă. Schimbările de orbită ale planetei pot fi considerate răspunzătoare pentru glaciaţiunile produse de-a lungul istoriei, care au acoperit suprafaţă terestră cu un strat de gheaţă. Pământul nu are alţi sateliţi naturali în afară de Lună, cu toate că asteroidul Cruithne a fost calificat în mod greşit drept un satelit al Pământului. Cruithne a fost descoperit în 1986 şi urmează o orbită eliptică in jurul Soarelui , asemănătoare cu raza orbitei Pământului. Din perspectiva mişcării Terrei, Cruithne descrie o orbită în forma de potcoavă în jurul Soarelui, ce nu se apropie foarte mult de planeta noastră.
Semantica
Cuvintele ce se referă la Pământ pot fi formate în mai multe moduri. Primul este folosirea rădacinii terra-, cum ar fi de exemplu cuvântul terestru. Mai există şi varianta rădăcinii telur-, cum se poate vedea în cuvintele teluric, telurian. Ambii termeni provin de la Zeiţa romană Terra Mater, ce se pare că şi-a primit la rândul ei numele de la vechea denumire de Tellūs Mater. Termenii ştiiţifici precum geografie, geocentric, geotermal folosesc prefixul grecesc geo-, derivat din numele zeiţei Gaia, echivalenta Terrei Mater în mitologia greacă.
Denumirea de Pământ este singura care nu provine din vechea mitologie greacă sau romană, spre deosebire de majoritatea corpurilor cereşti cunoscute la acea dată (de exemplu Marte, Venus, Neptun, ş.a.m.d.). Cuvântul „Pământ” provine din latinescul „pavimentum”, care înseamnă „pavaj”, „drum pietruit”.
Simbol
Simbolul astrologic şi astronomic al Pământului este reprezentat de o cruce încadrată de un cerc ce reprezintă un meridian şi Ecuatorul (⊕). O altă varianta aşează crucea deasupra cercului (♁).
Istoria
Pe baza dovezilor geologice, oamenii de ştiinţă au reuşit să reconstituie o serie de date referitoare la trecutul planetei. Se crede că Pământul s-a format acum 4,55 miliarde de ani, din materia norului gazos al Nebuloasei Solare, alături de Soare şi de celelalte planete ale Sistemului Solar, Luna formându-se ceva mai târziu. Iniţial sub formă lichidă, stratul exterior al planetei avea să se răcească, formând scoarţa. Emanaţiile de gaze şi erupţile vulcanice au format atmosfera primară. Condensarea vaporilor de apă, alături de gheaţa din comete, aveau să formeze oceanele2. Această puternică activitate chimică a fost sursa apariţiei, acum 4 miliarde de ani, a unei molecule cu capacitatea de a se înmulţi şi, după alte 500 de milioane de ani, ultimul predecesor comun al fiinţelor dispărea3. Dezvoltarea procesului de fotosinteză a permis ca energia Soarelui să fie utilizată direct şi eficient; oxigenul rezultant s-a acumulat în atmosferă şi a dat naştere stratului de ozon(O3). Înglobarea celulelor mai mici în cele mai mari a avut ca rezultat naşterea celulelor complexe, numite eucariote4. Celulele din cadrul coloniilor au devenit profilate pe anumite tipuri de ţesuturi, rezultând adevărate organisme multicelulare şi, cu ajutorul stratului de ozon ce absorbea radiaţiile ultraviolete, viaţa avea să se impraştie pe toată suprafaţa Terrei.
De-a lungul a sute de milioane de ani, continentele s-au reunit şi s-au despărţit pe măsură ce suprafaţa Pământului se modela. În cursul acestor modelări, continentele s-au unit şi au format de câteva ori supercontinente. Cel mai vechi supercontinent cunoscut, Rodinia, s-a destrămat acum aproximativ 750 de milioane de ani. Continentele s-au reunit mai târziu pentru a forma Pannotia acum 600-540 milioane de ani şi mai apoi Pangeea, ce s-a destrămat acum 180 milioane de ani5.
În anii ’60 s-a avansat ipoteza conform căreia, în urma unui puternic proces glacial ce a avut loc acum 750-580 milioane de ani, în timpul Neoproterozoicului, mare parte din planetă a fost acoperită cu un strat de gheaţă. Această ipoteză a fost denumită „Bulgărele de Zăpadă” (Snowball Earth) şi este de un real interes întrucât este anterioară exploziei de vieţuitoare din perioada Cambrianului când formele de viaţă multicelulare au început să prospere6. De la această explozie, acum aproximativ 535 milioane de ani, au avut loc 5 extincţii in masă diferite7. Ultima dintre ele s-a petrecut acum 65 de milioane de ani, când, o probabilă coliziune a unui asteroid cu Terra a declanşat dispariţia dinozaurilor şi a altor reptile de talie mare, dar a cruţat viaţa animalelor de talie mică precum mamiferele, care pe vremea aceea aveau aspectul unor orbeţi (cârtiţă). De-a lungul ultimilor 65 de milioane de ani, specia mamiferelor s-a diversificat si, acum câteva milioane de ani, o mică primată africană şi-a dezvoltat capacitatea de a sta în poziţie vericală. Acest lucru i-a dat posibilitatea să folosească unelte şi a incurajat comunicarea, fapt ce a stimulat apariţia unui creier mai mare. Evoluţia agriculturii şi apoi a civilizaţiei a permis oamenilor să preface faţa Pământul într-o perioadă scurtă de timp, aşa cum nici o altă fiinţă nu o mai făcuse, modificând atat existenţa şi cantitatea altor forme de viaţă cât şi climatul planetei.
Caracteristici Fizice
Văzut din spaţiul extra-terestru, mare parte din Pământ are un aspect de albastru închis şi alb datorită oceanelor şi a norilor din atmosferă. Albedo-ul său este de 36,7%, fiind depăşit doar de cel al lui Venus, dintre planetele din interiorul centurii de asteroizi a Sistemului Solar. Este de asemenea şi cea mai mare şi densă dintre aceste planete.
Harta Fizică a Pământului
Harta Fizică a Pământului
Pământul văzut de pe Lună
Pământul văzut de pe Lună
Magnetosfera se întinde ca o coadă lungă în partea dreaptă a Pământului. Din când în când, acestea se catapultează înapoi spre Pământ şi se răsuceşte în jurul planetei, provocând dereglări ale câmpului magnatic.
Câmpul magnetic terestru e format din linii invizibile de forţă magnetică care se formează în nucleul lichid exterior. Acestea ies la polul sud magnetic, localizat lângă stramtoarea McMurdo din Antarctica, şi reintră la polul nord magnetic, lângă insula Price of Wales, din Arctica canadiană.
Polii magnetici sunt aproape de cei geografici, dar nu se suprapun şi poziţia lor se modifică în timp. În prezent, polul nord magnetic se deplasează spre vest cu o viteză de 0,2 °/an. La fiecare aproximativ jumatate de milion de ani, câmpul magnetic al Pământului se inversează. Procesul poate dura 1 000-1 500 ani, timp în care câmpul magnetic slăbeşte, iar polii se deplasează înainte de a-şi ocupa poziţiile inversate, regăsindu-şi forţa.
Zona cuprinsă de câmpul magnetic al Pământului se numeşte magnetosferă. Ea absoarbe particule încarcate cu energie din Soare şi le prinde în 2 centuri (numite după descoperitorul lor, James van Allen), care înconjuară Pământul peste Ecuator.
