Parapsihologia reprezintă unul din domeniile psihologiei de cunoaştere a unor fenomene pe care percepţia noastră uzuală nu le poate explica imediat şi care se derulează într-un alt plan decât cel al universului newtonian. Descrierea şi definirea acestor fenomene stau la baza parapsihologiei.
Termenul de „parapsihologie” a fost utilizat pentru prima oară de germanul Max Dessoir în 1889. După americanul Joseph Banks Rhine (1895-1980) parapsihologia se defineşte ca o ramură a ştiinţei care detectează şi analizează facultăţile datorită cărora o fiinţă umană (chiar un animal) intră în contact cu mediul – sau chiar îl modifică – fără ajutorul simţurilor sau al muşchilor săi.
Parapsihologia este subîmpărţită în două mari ramuri:
* 1. Percepţiile extra-senzoriale:
* telepatia,
* clarviziunea,
* claraudiţia,
* precogniţia,
* postcogniţia,
* psihometria.
* 2. Capacităţile paranormale
* psihokinezia (telekiezia),
* pirokinezia,
* experienţele extracorporale,
* experienţele în apropierea morţii,
* reîncarnarea
* capacităţile mediumice.
Suportul teoretic al parapsihologiei
Studiul parapsihologiei are suport teoretic în:
* demonstrarea posibilităţii existenţei şi chiar a obţinerii unor viteze supraluminice, ipoteză care a stat la baza teoriei tahionilor. Aceasta se bazează pe dezvoltările matematice şi este necontradictorie în raport cu teoria relativităţii einsteiniene; oferă suportul teoretic al posibilităţii percepţiei – în acelaşi moment temporal – a trecutului, prezentului şi viitorului. Observaţiile de astrofizică ale lui Kozîrev din anii ’60 au arătat de asemenea că în acelaşi moment temporal, se poate observa poziţia trecută, prezentă şi viitoare a unei formaţii cosmice.
* Teoria Abaronov – Bohm care, demonstrând existenţa interacţiunii de la distanţă în lumea particulelor subatomice, oferă o nouă bază de credibilitate a fenomenelor telepatice.
În cadrul parapsihologiei se disting două mari diviziuni:
* cea care subsumează domeniile în care trăsătura dominantă o formează bioinformaţia, percepţiile extra-senzoriale şi din care face parte şi telepatia;
* cea care cuprinde domeniile în care trăsătura dominantă este oferită de către primordialitatea manifestărilor energetice, de capacităţile paranormale.
Fenomenele studiate de parapsihologie
A. Fenomene predominant bioinformaţionale, extra-senzoriale:
1. telepatia – transmisia la distanţă a gândului ca mesaj extrasenzorial
2. clarviziunea – „ceva” de natura unui vector necunoscut părăseşte individul (în timp şi spaţiu) pentru a lua contact şi cunoştinţă despre „altceva” şi, reîntorcându-se, aduce mesajul informaţional.
3. precogniţia – ghicirea viitorului sau a unor fapte şi lucruri ascunse.
4. retrocogniţia – ghicirea trecutului.
5. percepţia dermato – optică – impresia senzorială transmisă de la distanţă, telestezie
6. extracorporalitatea
7. radiestezia – capacitatea de a identifica resurse subterane.
8. interacţiuni om – plante, om – animale
9. înregistrarea gândurilor
10. fenomene la limita vieţii
B. Fenomene predominant energetice:
1. Transmutaţia atomică de slabă energie ( efectul Kervran)
2. poltergeist – mişcarea în spaţiu a obiectelor fără o cauză depistabilă de oameni. Ar putea exista o legătură între fenomenul de poltergeism şi comportarea anormală a câmpului magnetic înconjurător (observaţie rezultată din experimentări / observaţii /supraveghere efectuate de cercetători acreditaţi).
3. teleportaţia
4. levitaţia – ridicarea în spaţiu prin alte forţe decât cele convenţional – cunoscute (hipnoză, sugestie, telepatie, alte fenomene PSI).
5. telekinezia
6. raps
7. materializări
8. dematerializări
9. fotografii induse mental – efectul Fukuray –Ted Serious (tauthografie)
C. fenomene după pragul morţii:
1. transcomunicaţie ( efectul Raudive)
2. mediumitate (spiritism)
3. apariţii
4. fotografii ale spiritelor
5. fenomenul „déjà vu”
Experimentări şi cercetări
Pentru că nu cunoaştem fenomenele parasenzoriale –numite şi paranormale , respectiv fenomenele PSI (abreviere prin care se subînţeleg fenomenele ce fac obiectul de studiu al psihotronicii) ci numai le constatăm experimental, suntem în faza de a le înregistra că există, de a încerca să le reproducem – empiric – şi (cel mai rău) să le ignorăm sau să le refuzăm existenţa pertinentă, legică, ca un fapt natural dar necunoscut.
Fenomenele PSI
Studierea fenomenelor PSI s-a făcut şi se face în numeroase institute de cercetare şi universităţi americane, englezeşti şi sovietice / ruseşti precum şi în mediile ştiinţifice militare cum sunt: Universitatea Harvard, Universitatea California din Los Angeles (UCLA), misiune Apollo 14, Institutul de Radiocomunicaţii din Moscova, centrul medical Maimonides din New -York, Universitatea din Londra, spitalele Maudsley şi Bethleem, Academia de Ştiinţe din New York, NASA prin direcţia de cercetări biotehnologice. Experimentele au dat între 50% şi 80% rezultate pozitive în sensul că s-au stabilit legături telepatice între emiţător şi receptorul-ţintă.
Existenţa reală a fenomenelor paranormale şi implicit a transmisiei informaţiei telepatice a fost stabilită - prin sute de demonstraţii ştiinţifice riguros supravegheate de numeroşi specialişti reputaţi şi sunt de netăgăduit - pe baza lucrărilor profesorului american J.B. Rhine de la Universitatea Duke – Carolina de Nord, SUA ( s-au realizat, printre altele, 85.000 de încercări de transmitere la distanţă de informaţii din care 28% rezultate exacte faţă de 20% rezultate exacte dacă ar fi acţionat hazardul).
Probabil că fenomenul (complexul) PSI poate fi cel de al treilea sistem de semnalizare între fiinţe (pe lângă gesturi şi graiul articulat). Potrivit cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă care susţin ipoteza biotehnologică paleoastronautică, pentru strămoşii noştri astronauţi care, se pare, ne-au implantat inteligenţa superioară şi creativitatea artistică, acest al treilea sistem de semnalizare ar fi putut constitui sistemul de bază. Ei consideră că datorită acestui sistem se poate forma o inteligenţă superioară colectivă care beneficiază de cunoştinţele şi inteligenţa fiecărui individ – fiind cuplaţi permanent şi necondiţionat la banca de date colectivă.
sâmbătă, 22 decembrie 2007
Telepatie
Telepatia (însemnând literal simţire la distanţă) vine din greacă tele ("distanţă") şi pathe "sentiment" şi se referă la abilitatea de a comunica informaţie de la o minte la alta, fiind o formă de percepţie extra-senzorială sau cogniţie anormală.
Această informaţie este raportată a fi "primită" în aceeaşi formă ca şi cum ar fi de la simţurile convenţionale. Telepatia este procesul care permite ca fiinţele să transmită informaţii de la unele la altele, fără a se folosi de limbajul verbal. Cei care au descoperit că telepatia se află printre fenomenele paranormalului erau adepţii mesmerismului (teoria magnetismului animal). Aceştia au observat că unele persoane cu capacităţi magnetice pot citi gânduri şi pot executa comenzi nerostite.
De ce să nu băgăm în seamă astfel de fenomene? Pentru că ele se manifestă fără ştirea noastră, aproape în fiecare zi? Se spune că ne aflăm într-un raport telepatic constant cu ceilalţi locuitori ai pământului şi ca suportăm numeroase proiecţii psihice, infinite iradieri telepatice, care ne parvin din toate părţile. Orice element din Univers, viu sau amorf, este un emiţător, adică un iradiant şi în acelaşi timp, un receptor, adică un iradiat. Cercetătorii psihologici şi neuropsihiatri au început să lărgească sensul şi definiţia telepatiei: "telepatia reprezintă comunicarea impresiilor de orice formă, de la o minte la alta, independent de canalele simţurilor". Ei susţin că telepatia dintre două persoane aflate în aceeaşi cameră este la fel cu telepatia care are loc între două persoane aflate la capetele opuse ale lumii.
Despre călătoria gândurilor
Freud a considerat telepatia ca o facultate primitivă, care a fost pierdută de om în cursul evoluţiei sale. Conform afirmaţiilor lui, indivizii legaţi "telepatic" trebuie să aibă o legatură emoţională foarte puternică, iar evenimentul transmis pe această cale trebuie încărcat cu sentimente negative. Pe de altă parte, Jung i-a acordat o importanţă mai mare, considerând telepatia o funcţie de sincronizare şi a descoperit prin experienţele sale că aceste fenomen ne influenţează visele.
N. Wiener, cunoscut cibernetician de origine americană, consideră că suportul material al telepatiei îl constituie, de fapt, undele cu frecvenţa de 10 Hz, adică cele corespunzătoare ritmului alfa şi că acestea ar fi active în stare de relaxare maximă. Însă psihofiziologii nu sunt de aceeaşi părere. Ei susţin că telepatia este o funcţie a inconştientului care se manifestă îndeosebi în marile trăiri emoţionale. Ca dovadă, aceştia aduc rezultatul experimentelor făcute pe animale. În timp ce acestora li se înregistrează electroencefalograma (EEG), la mare distanţă li se sacrifică puii, iar în acea clipă, pe EEG apare un impuls nervos.
Unii cercetători susţin că telepatia se realizează prin intermediul unui câmp biogravitaţional. Există şi oameni de ştiinţă adepţi ai psihotronilor, elemente considerate fără inerţie, care pot călători cu viteze inimaginabile şi care ar aduce informaţii din viitor în prezent.
Camille Flammarion: "Acţiunea unei minţi asupra alteia, de la distanţă, transmiterea de gânduri, de sugestii mentale şi de comunicare la distanţă nu sunt mai extraordinare decât acţiunea magnetului asupra fierului, decât influenţa Lunii asupra mării, decât transportarea vocii umane cu ajutorul electricităţii sau decât minunile ştiinţei contemporane. Doar comunicările psihice sunt superioare şi acestea ne pot ajuta să dăm de urma cunoaţterii naturii umane. Telepatia poate şi trebuie să fie considerată de către ştiinţă o realitate incontestabilă. Mintea poate acţiona împotriva altei minţi fără intervenţia simţurilor. Forţele psihice există cu adevarat, deşi natura lor nu ne este cunoscută. Noi spunem că telepatia aparţine ordinului psihic şi nu celui fizic, psihologic, chimic sau mecanic, deoarece ea nu produce, transmite idei şi gânduri, iar aceasta se manifestă fără cooperarea simţurilor noastre".
Cei de lânga noi
Fenomenul de telepatie sau de transfer al gândurilor are loc atât în planul mintal cât şi în cel psihic, unde este spontan în manifestare. Iniţiaţii antrenaţi pot trece de la un simţ la altul printr-un simplu act de voinţă, oricând doresc să facă acest lucru. Ei pot funcţiona atât în planul psihic căt şi în cel astral în acelaşi timp, deşi ei nu practică prea des acest lucru. Pe lângă simţul prezenţei altor vieţuitoare, telepatia poate fi considerată unul din simţurile adiţionale ale planului nostru psihic.
Această informaţie este raportată a fi "primită" în aceeaşi formă ca şi cum ar fi de la simţurile convenţionale. Telepatia este procesul care permite ca fiinţele să transmită informaţii de la unele la altele, fără a se folosi de limbajul verbal. Cei care au descoperit că telepatia se află printre fenomenele paranormalului erau adepţii mesmerismului (teoria magnetismului animal). Aceştia au observat că unele persoane cu capacităţi magnetice pot citi gânduri şi pot executa comenzi nerostite.
De ce să nu băgăm în seamă astfel de fenomene? Pentru că ele se manifestă fără ştirea noastră, aproape în fiecare zi? Se spune că ne aflăm într-un raport telepatic constant cu ceilalţi locuitori ai pământului şi ca suportăm numeroase proiecţii psihice, infinite iradieri telepatice, care ne parvin din toate părţile. Orice element din Univers, viu sau amorf, este un emiţător, adică un iradiant şi în acelaşi timp, un receptor, adică un iradiat. Cercetătorii psihologici şi neuropsihiatri au început să lărgească sensul şi definiţia telepatiei: "telepatia reprezintă comunicarea impresiilor de orice formă, de la o minte la alta, independent de canalele simţurilor". Ei susţin că telepatia dintre două persoane aflate în aceeaşi cameră este la fel cu telepatia care are loc între două persoane aflate la capetele opuse ale lumii.
Despre călătoria gândurilor
Freud a considerat telepatia ca o facultate primitivă, care a fost pierdută de om în cursul evoluţiei sale. Conform afirmaţiilor lui, indivizii legaţi "telepatic" trebuie să aibă o legatură emoţională foarte puternică, iar evenimentul transmis pe această cale trebuie încărcat cu sentimente negative. Pe de altă parte, Jung i-a acordat o importanţă mai mare, considerând telepatia o funcţie de sincronizare şi a descoperit prin experienţele sale că aceste fenomen ne influenţează visele.
N. Wiener, cunoscut cibernetician de origine americană, consideră că suportul material al telepatiei îl constituie, de fapt, undele cu frecvenţa de 10 Hz, adică cele corespunzătoare ritmului alfa şi că acestea ar fi active în stare de relaxare maximă. Însă psihofiziologii nu sunt de aceeaşi părere. Ei susţin că telepatia este o funcţie a inconştientului care se manifestă îndeosebi în marile trăiri emoţionale. Ca dovadă, aceştia aduc rezultatul experimentelor făcute pe animale. În timp ce acestora li se înregistrează electroencefalograma (EEG), la mare distanţă li se sacrifică puii, iar în acea clipă, pe EEG apare un impuls nervos.
Unii cercetători susţin că telepatia se realizează prin intermediul unui câmp biogravitaţional. Există şi oameni de ştiinţă adepţi ai psihotronilor, elemente considerate fără inerţie, care pot călători cu viteze inimaginabile şi care ar aduce informaţii din viitor în prezent.
Camille Flammarion: "Acţiunea unei minţi asupra alteia, de la distanţă, transmiterea de gânduri, de sugestii mentale şi de comunicare la distanţă nu sunt mai extraordinare decât acţiunea magnetului asupra fierului, decât influenţa Lunii asupra mării, decât transportarea vocii umane cu ajutorul electricităţii sau decât minunile ştiinţei contemporane. Doar comunicările psihice sunt superioare şi acestea ne pot ajuta să dăm de urma cunoaţterii naturii umane. Telepatia poate şi trebuie să fie considerată de către ştiinţă o realitate incontestabilă. Mintea poate acţiona împotriva altei minţi fără intervenţia simţurilor. Forţele psihice există cu adevarat, deşi natura lor nu ne este cunoscută. Noi spunem că telepatia aparţine ordinului psihic şi nu celui fizic, psihologic, chimic sau mecanic, deoarece ea nu produce, transmite idei şi gânduri, iar aceasta se manifestă fără cooperarea simţurilor noastre".
Cei de lânga noi
Fenomenul de telepatie sau de transfer al gândurilor are loc atât în planul mintal cât şi în cel psihic, unde este spontan în manifestare. Iniţiaţii antrenaţi pot trece de la un simţ la altul printr-un simplu act de voinţă, oricând doresc să facă acest lucru. Ei pot funcţiona atât în planul psihic căt şi în cel astral în acelaşi timp, deşi ei nu practică prea des acest lucru. Pe lângă simţul prezenţei altor vieţuitoare, telepatia poate fi considerată unul din simţurile adiţionale ale planului nostru psihic.
Agonie sub aripa mortii.
Spiritul criminalului nazist Rudolf Hess s-a reîncarnat în România
Ajunsă la frumoasa vârstă de 5 ani şi 5 luni, Cristina Circu dovedea foarte multă înţelepciune pentru un copil de vârsta ei. Conform spuselor mamei sale, Cristinuţa era un copil minunat, aşa cum şi-ar fi dorit să aibă oricine. Din păcate, fericirea le-a fost distrusă pas cu pas începând cu ziua de 17 noiembrie 2006. Dimineaţa, mama grijulie şi-a dus fiica la spital pentru o consultaţie, din cauza unei tuse banale. Medicul, vigilent, a internat copilul în spital pentru tratament. A fost suficientă o doză de ampicilină pentru ca sărmana Cristinuţa să facă un şoc anafilactic şi să intre în moarte clinică. A fost resuscitată, dar în zadar. După aproximativ 20 de minute, creierul său a avut de suferit multe leziuni ireversibile. Au urmat internări repetate la diverse spitale. Acum, după 9 luni, copila se află tot în stare vegetativă persistentă.
Mama îşi aminteşte că, în dimineaţa plecării la spital, fetiţa ei era foarte supărată. Copila i-a spus că "pe Dumnezeu, pe Isus, pe Maica Sfântă şi pe ea, mama ei, îi iubeşte cel mai mult". Cristinuţa era foarte credincioasă. Mergea la biserică în fiecare zi, când ieşea de la cămin. După injecţia cu antibioticul acela expirat, micuţa înţeleaptă nu mai are glas, doar lacrimi. Plânge de mila ei şi de mila mamei, care o veghează zi şi noapte. Pentru că o mulţime de întrebări nu şi-au găsit încă răspunsul, m-am încumetat să pătrund în mintea micuţei paralizate, pentru a afla ce gândeşte, ce ar dori să le comunice fiinţelor dragi din jurul său şi cum îşi vede propriul sfârşit. Iată mesajul transmis de creierul său:
"Nu m-am întors înapoi, pentru că nu am plecat niciodată. Îmi iubesc familia enorm de mult şi nu mă îndur să mă despart de ea. Da, voi muri în curând. Aş fi scăpat de accident dacă mă ţinea mama acasă şi mă trata ea, aşa cum ştie mai bine. La spital mi-au făcut o injecţie pe care eu nu o suportam. Medicamentul era prea vechi şi nimeni nu a ştiut ce este cu el. Mă doare inima când o văd pe măicuţa mea cât suferă pentru mine. Scumpul meu frăţior, te rog sa nu mai plângi, că plâng eu destul pentru voi toţi! Mai am de trăit doar câteva zile. Iertaţi-mă cu toţii, scumpii mei de acasă, că v-am făcut atâtea necazuri, fără voinţa mea! Am vrut să-mi iau rămas bun de la voi, dar nu am avut puterea să vorbesc. Acum, o să mor liniştită. Iertaţi-mă, iubiţii mei părinţi! Dragul meu frăţior, să nu mă uiţi niciodată. Vă voi căuta peste tot, când voi fi în lumea îngerilor!
A voastră scumpă Kiki..."
Principala problemă a micuţei Kiki este karma deosebit de grea cu care s-a născut. Reîncarnată din criminalul nazist Rudolf Hess, această nevinovată româncuţă ispăşeşte cu infinite dureri suferinţele îndurate de victimele sadicului amic al lui Hitler. Oare de ce trebuia neapărat să se încarneze spiritul lui Hess, în timp ce spiritul lui Hitler încă mai stă la Marea Judecată? Ce raţiune supremă, de neînţeles pentru noi, muritorii de rând, poate să stea la baza Gândirii Supreme? Dacă micuţa româncă şi-a încetat viaţa normală de copil la numai câţiva anişori, oare urmaşul spiritual al sângerosului dictator nazist o va păţi mai rău? Cât de rău, ne întrebăm cu groaza în suflet? Că nu se ştie niciodată pe cine cade beleaua!
Am reflectat mult la cazul Cristinuţei. M-am întrebat şi eu, ca tot omul de rând: cum ar fi putut să o salveze cei din jurul său? Să o fi dus în China, în Thailanda, unde Doamne-Dumnezeule, ca să scape bietul copil nevinovat de karma sa necruţătoare? Cristinuţa trăieşte acum între două lumi. Îşi ia rămas bun de la această lume, care i-a adus nenorocirea vieţii sale, privind cu speranţă spre cealaltă lume, a celor buni şi drepţi, unde va scăpa de chinurile trupului său, vlăguit de boală. Va ajunge ea în lumea îngerilor, după atâtea suferinţe? Cu siguranţă că aşa va fi. Până atunci, va mai plânge multe zile, de mila mamei sale, care nu a părăsit-o nici măcar o clipă din ziua în care a adus-o pe lume.
Rudolf Hess (26 aprilie 1894 - 17 august 1987) a fost o figură proeminentă în Germania nazistă, fiind adjunctul lui Hitler în partidul nazist. În ajunul războiului cu Uniunea Sovietică, a zburat de unul singur în Scoţia într-o încercare de a negocia pacea, dar a fost arestat. A fost judecat la Nurnberg şi condamnat la închisoare pe viaţă, sub acuzaţia de "crime împotriva păcii". A murit în închisoarea Spandau, în 1987. A devenit o figură venerată în prezent de neo-nazişti şi anti-semiţi.
MORTUL TRĂIEŞTE ÎN DANEMARCA
"Acum sunt în Danemarca. Trăiesc de azi pe mâine. De câţiva ani, mă tot mut dintr-un oraş în altul. Acum mă aflu într-un orăşel micuţ de provincie. Nu am familie, doar o prietenă. Am muncit în mai multe locuri, iar în prezent lucrez la un magazin. Aduc marfa din depozit şi o aşez pe rafturi.
Am plecat din România pe ascuns, din cauza unor nereguli financiare. Am împrumutat bani de la câteva bănci, am ipotecat 4 case, am devalizat contul firmei mele şi mi-am luat tălpăşiţa. Am fugit peste graniţa ungară într-o noapte, când încă nu se declanşase urmărirea penală împotriva mea. Am lăsat în urmă nişte suflete care îmi erau foarte dragi, dar nu le puteam ajuta cu nimic. Am avut două familii: una legală, iar cealaltă nelegală. Am două fete, cu două femei. Sper că s-au descurcat singure în atâţia ani.
Fratele meu mi-a raportat decesul prin înec. Toată lumea l-a crezut, iar eu am trecut graniţa fără nici un fel de probleme. Păstrez legătura numai cu fratele meu, prin telefon. Nu mă mai întorc în ţară, că ar însemna să fac nu ştiu câţi ani de puşcărie. Aici mă numesc Johannes Fieldman. Trăiesc de câţiva ani buni cu identităţi false. Am schimbat 4 nume până acum. În România mă numeam Emil Jurchescu. Ultima oară am locuit în Timişoara."
20 septembrie 2007
Această preţioasă mărturie a unui infractor, dispărut din ţară în anul 2004, i-ar folosi de minune oricărei instanţe de judecată. Dar ia-l de unde nu-i, ca să spună cu gura ceea ce mi-a spus mie "cu mintea". Pe 1 iulie 2004, la Vărădia de Mureş, s-a găsit un mort pe apă. Un oarecare a declarat că ar fi Emil Jurchescu, afaceristul din Timişoara. S-a clasat dosarul, iar mortul a fost îngropat. Ce-a lăsat în urma lui "înecatul" Jurchescu? Amanta şi sora ei, cu apartamentele ipotecate la bănci şi la cămătari, fără a avea putinţa de a le plăti datoriile imense lăsate de "defunctul" Jurchescu. Sora amantei, doamna ing. Rodica Marinescu din Timişoara, se zbate de 3 ani pentru a-şi salva locuinţa din ghearele cămătarilor. A bătut pe la numeroase uşi înalte pentru a i se face dreptate. Presa a ajutat-o un pic, dar autorităţile ioc. Citiţi scrisoarea adresată Ministrului Justiţiei în data de 8 aug 2005.
Rodica nu a făcut un secret din drama pe care o trăieşte din cauza lui Jurchescu. În cadrul unor audienţe repetate la Poliţie, a cerut cu disperare deshumarea mormântului "necunoscut" de la Vărădia. Cazul este cercetat şi răscercetat cu uşile închise, dar de mormântul acela nu se atinge nimeni. Parcă ar fi blestemat. Au ajuns şi unii poliţişti să creadă că acolo nu este lucru curat. Oare cine bagă bani mulţi în această afacere, ca nu cumva să se ajunga la un test ADN asupra celui din coşciug? Bineînţeles că nu este nimic paranormal la mijloc. Cine i-a dat bani lui Jurchescu să fugă peste graniţă ca un laş, acela are bani şi acum să obstrucţioneze ancheta. Oare până când atâta mârşăvie? Dar ce să ne mai mirăm, că doar avem destui români dispăruţi, volatilizaţi, luaţi de extratereştri, dematerializaţi etc etc! Iar ei trăiesc bine-mersi peste hotare!
ALPINISTUL
Cristian Suciu din Sibiu, alpinist de performanţă care se pregătea să plece în Tibet, a dispărut în data de 18 iunie 2005 în Munţii Făgăraşului, între Bâlea Lac şi Sâmbăta. Soţia sa, Dorina, aflând despre mine de la o prietenă, mi-a trimis disperată primul email în 5 iulie 2005, rugându-mă să o ajut în căutarea lui Cristi. Cercetările salvamontiştilor fuseseră sistate, negăsindu-se nici o urmă care să ateste că soţul ei ar mai fi pe munte. Nici elicopterele nu au văzut nimic. Fetiţa lor, în vârstă de 9 anişori, întreba zilnic: "Oare când o să vină tata"? Dorina a telefonat pe la toate spitalele din zona Sibiului, a continuat căutările pe cont propriu, a apelat şi la ajutorul armatei.
În seara zilei de 5 iulie îmi scria: "Eu încă îl mai caut şi nu o să încetez până nu o să-l găsesc! Sunt o soţie disperată şi fără linişte!". În aceeaşi seară i-am răspuns: "Soţul tău este în viaţă. A alunecat şi a căzut într-o râpă. Salvamontiştii au trecut destul de aproape de el, dar nu l-au văzut, deoarece era acoperit cu nişte crengi. Cristian, rănit, nu a avut puterea de a striga după ajutor. Cred că se află la jumătatea distanţei dintre Bâlea Lac şi Sâmbăta. Nu poate să meargă, se târăşte. Mai poate rezista doar câteva zile.
În ziua următoare, 6 iulie: "Marea mea rugăminte este aceea dacă puteţi să-mi descrieţi mai mult peisajul care îl înconjoară. Este foarte important dacă este pădure în apropiere sau orice legat de loc!". I-am răspuns, în seara aceleiaşi zile: "Dragă Dorina, îţi pot spune cu certitudine că soţul tău este în viaţă la această oră când îţi scriu, 22:47. În cursul zilei de astăzi am făcut multe verificări în manieră personală, aflând lucruri importante. Ai curaj, ai răbdare şi îl vei revedea!". Am aflat multe lucruri importante de la mintea lui Cristi, pe cale telepatică. Mesajul obţinut astfel are valoarea unui document inedit. Datorită indicaţiilor oferite de Cristi minţii mele, a putut fi localizat. Din păcate, s-a ajuns la el mult prea târziu.
6 iulie 2007: "Nu am ajuns la Podragu. Încerc să găsesc cabana. Vremea este rea, eu sunt flămând şi îngheţat. Am trecut de Fereastra Zmeilor. Nu m-am abătut de la traseu. Am alunecat şi am căzut într-o prăpastie. Nu am ajuns la Lacul Podragu. Sunt între Fereastra Zmeilor şi Lacul Podrăgel. Am căutat un drum mai scurt ca să ajung la Podragu, dar nu am reuşit. Sunt în preajma Lacului Podrăgel. Încă nu văd lacul. Nu sunt pe traseul turistic. M-am rătăcit, încă nu l-am găsit. Am un drum de creastă nemarcat, pe care îl cunosc mai de mult. Mă târăsc şi noaptea ca să nu îngheţ. Tot caut Lacul Podrăgel, dar nu-l găsesc. Nu am semne de identificare pentru elicoptere. Numai cu câini dresaţi pot fi găsit. Cred că sunt în apropierea Lacului Podrăgel. Mâine dimineaţă ar trebui să-l văd.
Am reuşit să ies din râpă. Am găsit o cale de acces mai uşoară. Dacă ar devia de la cărarea obişnuită către dreapta, m-ar găsi mai uşor. Sunt foarte răcit, nu pot să strig. Mă deplasez foarte greu; mai mult mă târăsc. Nu cred că m-ar vedea din elicopter. Sunt într-o zonă împădurită. Sper să mai rezist câteva ore."
În 10 iulie îi scriam Dorinei: "Soţul tău încă se mai află în viaţă, dar starea sănătăţii sale nu ne dă motive de optimism". Răspunsul Dorinei a venit pe 16 iulie: "Cu durere în suflet vă scriu să vă anunţ că l-am găsit pe soţul meu, da, l-am găsit mort şi în stare de degradare! A fost foarte mult adevăr în mailul pe care mi l-aţi trimis ultima oară!".
Trupul sărmanului Cristian Suciu a fost găsit de către colegii săi de serviciu, conduşi de patronul său, cu ajutorul unor ciobani care aveau un câine mare cu ei.
Ajunsă la frumoasa vârstă de 5 ani şi 5 luni, Cristina Circu dovedea foarte multă înţelepciune pentru un copil de vârsta ei. Conform spuselor mamei sale, Cristinuţa era un copil minunat, aşa cum şi-ar fi dorit să aibă oricine. Din păcate, fericirea le-a fost distrusă pas cu pas începând cu ziua de 17 noiembrie 2006. Dimineaţa, mama grijulie şi-a dus fiica la spital pentru o consultaţie, din cauza unei tuse banale. Medicul, vigilent, a internat copilul în spital pentru tratament. A fost suficientă o doză de ampicilină pentru ca sărmana Cristinuţa să facă un şoc anafilactic şi să intre în moarte clinică. A fost resuscitată, dar în zadar. După aproximativ 20 de minute, creierul său a avut de suferit multe leziuni ireversibile. Au urmat internări repetate la diverse spitale. Acum, după 9 luni, copila se află tot în stare vegetativă persistentă.
Mama îşi aminteşte că, în dimineaţa plecării la spital, fetiţa ei era foarte supărată. Copila i-a spus că "pe Dumnezeu, pe Isus, pe Maica Sfântă şi pe ea, mama ei, îi iubeşte cel mai mult". Cristinuţa era foarte credincioasă. Mergea la biserică în fiecare zi, când ieşea de la cămin. După injecţia cu antibioticul acela expirat, micuţa înţeleaptă nu mai are glas, doar lacrimi. Plânge de mila ei şi de mila mamei, care o veghează zi şi noapte. Pentru că o mulţime de întrebări nu şi-au găsit încă răspunsul, m-am încumetat să pătrund în mintea micuţei paralizate, pentru a afla ce gândeşte, ce ar dori să le comunice fiinţelor dragi din jurul său şi cum îşi vede propriul sfârşit. Iată mesajul transmis de creierul său:
"Nu m-am întors înapoi, pentru că nu am plecat niciodată. Îmi iubesc familia enorm de mult şi nu mă îndur să mă despart de ea. Da, voi muri în curând. Aş fi scăpat de accident dacă mă ţinea mama acasă şi mă trata ea, aşa cum ştie mai bine. La spital mi-au făcut o injecţie pe care eu nu o suportam. Medicamentul era prea vechi şi nimeni nu a ştiut ce este cu el. Mă doare inima când o văd pe măicuţa mea cât suferă pentru mine. Scumpul meu frăţior, te rog sa nu mai plângi, că plâng eu destul pentru voi toţi! Mai am de trăit doar câteva zile. Iertaţi-mă cu toţii, scumpii mei de acasă, că v-am făcut atâtea necazuri, fără voinţa mea! Am vrut să-mi iau rămas bun de la voi, dar nu am avut puterea să vorbesc. Acum, o să mor liniştită. Iertaţi-mă, iubiţii mei părinţi! Dragul meu frăţior, să nu mă uiţi niciodată. Vă voi căuta peste tot, când voi fi în lumea îngerilor!
A voastră scumpă Kiki..."
Principala problemă a micuţei Kiki este karma deosebit de grea cu care s-a născut. Reîncarnată din criminalul nazist Rudolf Hess, această nevinovată româncuţă ispăşeşte cu infinite dureri suferinţele îndurate de victimele sadicului amic al lui Hitler. Oare de ce trebuia neapărat să se încarneze spiritul lui Hess, în timp ce spiritul lui Hitler încă mai stă la Marea Judecată? Ce raţiune supremă, de neînţeles pentru noi, muritorii de rând, poate să stea la baza Gândirii Supreme? Dacă micuţa româncă şi-a încetat viaţa normală de copil la numai câţiva anişori, oare urmaşul spiritual al sângerosului dictator nazist o va păţi mai rău? Cât de rău, ne întrebăm cu groaza în suflet? Că nu se ştie niciodată pe cine cade beleaua!
Am reflectat mult la cazul Cristinuţei. M-am întrebat şi eu, ca tot omul de rând: cum ar fi putut să o salveze cei din jurul său? Să o fi dus în China, în Thailanda, unde Doamne-Dumnezeule, ca să scape bietul copil nevinovat de karma sa necruţătoare? Cristinuţa trăieşte acum între două lumi. Îşi ia rămas bun de la această lume, care i-a adus nenorocirea vieţii sale, privind cu speranţă spre cealaltă lume, a celor buni şi drepţi, unde va scăpa de chinurile trupului său, vlăguit de boală. Va ajunge ea în lumea îngerilor, după atâtea suferinţe? Cu siguranţă că aşa va fi. Până atunci, va mai plânge multe zile, de mila mamei sale, care nu a părăsit-o nici măcar o clipă din ziua în care a adus-o pe lume.
Rudolf Hess (26 aprilie 1894 - 17 august 1987) a fost o figură proeminentă în Germania nazistă, fiind adjunctul lui Hitler în partidul nazist. În ajunul războiului cu Uniunea Sovietică, a zburat de unul singur în Scoţia într-o încercare de a negocia pacea, dar a fost arestat. A fost judecat la Nurnberg şi condamnat la închisoare pe viaţă, sub acuzaţia de "crime împotriva păcii". A murit în închisoarea Spandau, în 1987. A devenit o figură venerată în prezent de neo-nazişti şi anti-semiţi.
MORTUL TRĂIEŞTE ÎN DANEMARCA
"Acum sunt în Danemarca. Trăiesc de azi pe mâine. De câţiva ani, mă tot mut dintr-un oraş în altul. Acum mă aflu într-un orăşel micuţ de provincie. Nu am familie, doar o prietenă. Am muncit în mai multe locuri, iar în prezent lucrez la un magazin. Aduc marfa din depozit şi o aşez pe rafturi.
Am plecat din România pe ascuns, din cauza unor nereguli financiare. Am împrumutat bani de la câteva bănci, am ipotecat 4 case, am devalizat contul firmei mele şi mi-am luat tălpăşiţa. Am fugit peste graniţa ungară într-o noapte, când încă nu se declanşase urmărirea penală împotriva mea. Am lăsat în urmă nişte suflete care îmi erau foarte dragi, dar nu le puteam ajuta cu nimic. Am avut două familii: una legală, iar cealaltă nelegală. Am două fete, cu două femei. Sper că s-au descurcat singure în atâţia ani.
Fratele meu mi-a raportat decesul prin înec. Toată lumea l-a crezut, iar eu am trecut graniţa fără nici un fel de probleme. Păstrez legătura numai cu fratele meu, prin telefon. Nu mă mai întorc în ţară, că ar însemna să fac nu ştiu câţi ani de puşcărie. Aici mă numesc Johannes Fieldman. Trăiesc de câţiva ani buni cu identităţi false. Am schimbat 4 nume până acum. În România mă numeam Emil Jurchescu. Ultima oară am locuit în Timişoara."
20 septembrie 2007
Această preţioasă mărturie a unui infractor, dispărut din ţară în anul 2004, i-ar folosi de minune oricărei instanţe de judecată. Dar ia-l de unde nu-i, ca să spună cu gura ceea ce mi-a spus mie "cu mintea". Pe 1 iulie 2004, la Vărădia de Mureş, s-a găsit un mort pe apă. Un oarecare a declarat că ar fi Emil Jurchescu, afaceristul din Timişoara. S-a clasat dosarul, iar mortul a fost îngropat. Ce-a lăsat în urma lui "înecatul" Jurchescu? Amanta şi sora ei, cu apartamentele ipotecate la bănci şi la cămătari, fără a avea putinţa de a le plăti datoriile imense lăsate de "defunctul" Jurchescu. Sora amantei, doamna ing. Rodica Marinescu din Timişoara, se zbate de 3 ani pentru a-şi salva locuinţa din ghearele cămătarilor. A bătut pe la numeroase uşi înalte pentru a i se face dreptate. Presa a ajutat-o un pic, dar autorităţile ioc. Citiţi scrisoarea adresată Ministrului Justiţiei în data de 8 aug 2005.
Rodica nu a făcut un secret din drama pe care o trăieşte din cauza lui Jurchescu. În cadrul unor audienţe repetate la Poliţie, a cerut cu disperare deshumarea mormântului "necunoscut" de la Vărădia. Cazul este cercetat şi răscercetat cu uşile închise, dar de mormântul acela nu se atinge nimeni. Parcă ar fi blestemat. Au ajuns şi unii poliţişti să creadă că acolo nu este lucru curat. Oare cine bagă bani mulţi în această afacere, ca nu cumva să se ajunga la un test ADN asupra celui din coşciug? Bineînţeles că nu este nimic paranormal la mijloc. Cine i-a dat bani lui Jurchescu să fugă peste graniţă ca un laş, acela are bani şi acum să obstrucţioneze ancheta. Oare până când atâta mârşăvie? Dar ce să ne mai mirăm, că doar avem destui români dispăruţi, volatilizaţi, luaţi de extratereştri, dematerializaţi etc etc! Iar ei trăiesc bine-mersi peste hotare!
ALPINISTUL
Cristian Suciu din Sibiu, alpinist de performanţă care se pregătea să plece în Tibet, a dispărut în data de 18 iunie 2005 în Munţii Făgăraşului, între Bâlea Lac şi Sâmbăta. Soţia sa, Dorina, aflând despre mine de la o prietenă, mi-a trimis disperată primul email în 5 iulie 2005, rugându-mă să o ajut în căutarea lui Cristi. Cercetările salvamontiştilor fuseseră sistate, negăsindu-se nici o urmă care să ateste că soţul ei ar mai fi pe munte. Nici elicopterele nu au văzut nimic. Fetiţa lor, în vârstă de 9 anişori, întreba zilnic: "Oare când o să vină tata"? Dorina a telefonat pe la toate spitalele din zona Sibiului, a continuat căutările pe cont propriu, a apelat şi la ajutorul armatei.
În seara zilei de 5 iulie îmi scria: "Eu încă îl mai caut şi nu o să încetez până nu o să-l găsesc! Sunt o soţie disperată şi fără linişte!". În aceeaşi seară i-am răspuns: "Soţul tău este în viaţă. A alunecat şi a căzut într-o râpă. Salvamontiştii au trecut destul de aproape de el, dar nu l-au văzut, deoarece era acoperit cu nişte crengi. Cristian, rănit, nu a avut puterea de a striga după ajutor. Cred că se află la jumătatea distanţei dintre Bâlea Lac şi Sâmbăta. Nu poate să meargă, se târăşte. Mai poate rezista doar câteva zile.
În ziua următoare, 6 iulie: "Marea mea rugăminte este aceea dacă puteţi să-mi descrieţi mai mult peisajul care îl înconjoară. Este foarte important dacă este pădure în apropiere sau orice legat de loc!". I-am răspuns, în seara aceleiaşi zile: "Dragă Dorina, îţi pot spune cu certitudine că soţul tău este în viaţă la această oră când îţi scriu, 22:47. În cursul zilei de astăzi am făcut multe verificări în manieră personală, aflând lucruri importante. Ai curaj, ai răbdare şi îl vei revedea!". Am aflat multe lucruri importante de la mintea lui Cristi, pe cale telepatică. Mesajul obţinut astfel are valoarea unui document inedit. Datorită indicaţiilor oferite de Cristi minţii mele, a putut fi localizat. Din păcate, s-a ajuns la el mult prea târziu.
6 iulie 2007: "Nu am ajuns la Podragu. Încerc să găsesc cabana. Vremea este rea, eu sunt flămând şi îngheţat. Am trecut de Fereastra Zmeilor. Nu m-am abătut de la traseu. Am alunecat şi am căzut într-o prăpastie. Nu am ajuns la Lacul Podragu. Sunt între Fereastra Zmeilor şi Lacul Podrăgel. Am căutat un drum mai scurt ca să ajung la Podragu, dar nu am reuşit. Sunt în preajma Lacului Podrăgel. Încă nu văd lacul. Nu sunt pe traseul turistic. M-am rătăcit, încă nu l-am găsit. Am un drum de creastă nemarcat, pe care îl cunosc mai de mult. Mă târăsc şi noaptea ca să nu îngheţ. Tot caut Lacul Podrăgel, dar nu-l găsesc. Nu am semne de identificare pentru elicoptere. Numai cu câini dresaţi pot fi găsit. Cred că sunt în apropierea Lacului Podrăgel. Mâine dimineaţă ar trebui să-l văd.
Am reuşit să ies din râpă. Am găsit o cale de acces mai uşoară. Dacă ar devia de la cărarea obişnuită către dreapta, m-ar găsi mai uşor. Sunt foarte răcit, nu pot să strig. Mă deplasez foarte greu; mai mult mă târăsc. Nu cred că m-ar vedea din elicopter. Sunt într-o zonă împădurită. Sper să mai rezist câteva ore."
În 10 iulie îi scriam Dorinei: "Soţul tău încă se mai află în viaţă, dar starea sănătăţii sale nu ne dă motive de optimism". Răspunsul Dorinei a venit pe 16 iulie: "Cu durere în suflet vă scriu să vă anunţ că l-am găsit pe soţul meu, da, l-am găsit mort şi în stare de degradare! A fost foarte mult adevăr în mailul pe care mi l-aţi trimis ultima oară!".
Trupul sărmanului Cristian Suciu a fost găsit de către colegii săi de serviciu, conduşi de patronul său, cu ajutorul unor ciobani care aveau un câine mare cu ei.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
