O poveste americana
Prin anii ’30, majoritatea familiilor americane detineau un aparat de radio. Atunci s-a constatat ca radioul reprezinta cea mai facila cale de comunicare si cel mai ieftin mod de distractie. Familiile sarace se adunau in casa vecinului mai avut, pentru a se delecta cu transmisiile live din studiourile posturilor. In acea perioada s-a inventat targetarea. Desigur, muzica alba nu avea ce cauta pe o frecventa dedicata negrilor. Si tot atunci s-au dezvoltat domeniile sondarii pietei, marketingului si publicitatii. In timp, muzica a evoluat. Acest fapt a dus si la diversificarea tipurilor de radio. Prin definitie, radio inseamna muzica si stiri, desi unele posturi au ajuns sa reduca stirile pana la zero, altele au stiri non-stop.
Teoria spune ca un format de radio este un instrument de marketing prin care ajungi cu reclama la un public-tinta, tinand cont de preferintele si stilul de viata al acestuia.
Cele mai mari audiente in Statele Unite le inregistreaza posturile comerciale cu formatul CHR (Contemporary Hit music Radio), adica radiourile care au ca baza cel mult 300 de piese muzicale noi care se difuzeaza - unele din ora in ora - in functie de studiile calitative facute asupra audientei. Un astfel de post de radio se adreseaza unui public cu varste sub 30 de ani. Pe locul al doilea se situeaza posturile de radio country, cu target marea masa de cumparatori de bunuri de larg consum. In topul audientei americane, pe locul la treilea se claseaza formatul AC (adult contemporary), care se bazeaza pe hiturile ascultate de cei trecuti de 30 de ani. In cazul de fata, muzica anilor ‘80 si ‘90 se inscrie in acest format. Un alt format de succes este reprezentat de news, talk and sports. Este locul unde se vorbeste aproape non-stop.
Istoria e aceeasi... oriunde te-ai afla!
In 1993 se introduce pentru prima oara in Romania formatul CHR. DJ-ii Radio Contact sunt nemultumiti de strictetea play-list-ului deoarece nu mai au posibilitatea de a propune ascultatorilor ce le place si nu mai au voie sa vorbeasca decat maximum 30 de secunde la doua piese. Marile frustrari sunt insa de alta natura: in cele 40-60 de secunde pe ora cat au voie sa vorbeasca nu-si mai pot etala personalitatea, acest timp fiind destinat prezentarii vreunei piese, anuntarii programului de peste o ora sau buletinului meteo. La scurt timp dupa organizarea grilei de programe la zecimi de secunda, rezultatele au devenit vizibile: audienta maxima, profituri maxime! Concurenta se sesizeaza: Radio Uniplus introduce reguli asemanatoare. Dar fara succes in ceea ce priveste numarul de ascultatori si evidentele contabile. Motivele sunt simple: nu poti sa adaptezi un format verificat, fara sa ai „in spate“ analize calitative asupra preferintelor muzicale. In plus, pe o piata cu putini competitori este bine sa existe formate diverse.
Astazi s-a ajuns la o strictete maxima in aplicarea retetelor de audienta. Polinomul este simplu: patronatul infiinteaza radioul pentru profit, care trebuie maximizat prin instrumente de marketing - acestea maresc audienta ce va fi cumparata de publicitari.
Instrumente sofisticate de marketing au patruns de cativa ani si in radiourile romanesti. Liderii pietei au un mic departament de sondare calitativa a audientei. In general, ascultatorii doresc sa interactioneze cu radioul. Se primesc cateva sute de telefoane pe zi, iar aceasta constituie cea mai buna baza de date pentru un feed-back calitativ. Informatia se prelucreaza si se organizeaza studiul intern in privinta vocilor ce se aud in eter, muzicii ce se difuzeaza si organizarii stirilor. Astfel s-a ajuns ca departamentul de marketing, cu specialistii care-l compun, sa fie mult mai important decat redactia si decat jurnalistii ce o populeaza. O alta consecinta - tabloidizarea stirilor.
Hitul de azi invinge clasicii de ieri
La mijlocul lunii iunie, a fost dat publicitatii ultimul sondaj de marketing comandat de Asociatia Romana pentru Radio Audienta, realizat in perioada 5 martie-6 mai. Sondajul a fost realizat de IMAS si Mercury Research. Esantionul national a avut un volum de 11.173 de persoane. Populatia studiata, cea de peste 11 ani, a numarat 19.185.351 persoane. Eroarea maxima de esantionare este de +/- 0,9%. In Bucuresti s-au realizat 2.016 interviuri, cu eroarea maxima de esantionare de +/- 2,2%. Consumul de bunuri carora li se face publicitate este al populatiei urbane, cel mai mult contand pentru advertiseri studiul pe Bucuresti, deoarece aceasta piata este cea mai importanta din Romania. Studiind graficul, putem trage o singura concluzie: conform topului formatelor radio, audienta isi doreste sa asculte pana la exasperare aceeasi muzica si aceleasi reclame, fara sa resimta nevoia stirilor serioase.
Clasamentul formatelor in Bucuresti
Din clasament reiese ca echivalentul formatului tabloid in radio (CHR) este cel mai ascultat, avand o cota de piata zdrobitoare: 53%. Si in targetul „premium“ tot acest format este cel mai ascultat, explicatia fiind ca acest public isi ia informatia din alte surse.
Formatul de post public, ce cuprinde o cantitate mult mai mare de stiri, explica clasarea pe locul al doilea si cresterea cu cateva mii a audientei. Potentialul acestui format este mult mai mare, iar o politica muzicala nedefinita trage in jos postul national, fiind inacceptabil in orice alt post de radio ca realizatorii sa difuzeze muzica adusa de acasa, cum se practica destul de des in SRR. O alta greseala manageriala ce se perpetueaza de multi ani este aceea ca de „politica muzicala“ a canalelor publice se ocupa un departament suprapopulat de „specialisti“, in timp ce la un post privat exista doar o singura persoana ce „roteste“ muzica. Si asta numai dupa sondaje calitative facute in audienta.
...ne reauzim la toamna!
Explicatia cresterilor substantiale, la nivel national, de ascultatori ai retelelor este simpla: in ultima perioada, acestea au achizitionat posturi de radio locale, au „castigat“ frecvente noi ori si-au marit puterile de emisie. In Bucuresti se manifesta un alt fenomen: folosirea marketingului si publicitatii in orice mediu (de la cel mai targetat print pana la cel mai vandut tabloid, de la cele mai mari panouri pana la „telefoanele“ de sondare a audientei).
Aparitia posturilor targetate a marit audienta generala si a „muscat“ din ascultatorii radiourilor Adult Contemporary. Se observa o crestere a numarului de ascultatori Radio Romantic, ce este definit ca un post de „oldies“. De asemenea, intrarea in emisie a Itsy Bitsy a creat posibilitatea aparitiei unui public nou - copiii - care pana acum nu erau „clientii“ nimanui. Probabil ca, la viitoarea masuratoare, lucrurile se vor schimba: aparitia pe piata a formatului sports & news (Sport Total FM) si preconizata lansare a unui post de news & talk sigur vor mai „ciupi“ din ascultatorii de AC si vor educa ascultatorii de CHR ca informatia de calitate poate fi accesata si prin radio.
duminică, 23 decembrie 2007
Istoria telefonului mobil
Istoria telefonului mobil incepe in anii 1940 dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial. Desi telefoanele mobile primitive existau dinaintea celui de-al 2-lea Razboi Mondial acestea nu erau decat doua unde radio convertite folosite de autoritati sau in industrie cu apeluri conectate manual la reteaua de telefonie fixa.
In anii 30 multe nave de lupta si remorchere din New York aveau astfel de radiotelefoane. Aceastea erau servicii particulare. Pentru acest articol ,totusi, telefonul mobil este un dispozitiv fara fir care face legatura catre o retea de telefonie si este oferit publicului larg de catre un furnizor comun sau de catre un serviciu public. Mai mult, istoria telefonului mobil nu este un simplu studiu al telefonului, aparatul propriu zis ci o privire asupra sistemului de telefonie fara fir la care acesta este conectat . Dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial nevoia de comunicare a populatiei care fusese indelung neglijata putea in sfarsit facuta publica. Multe orase zaceau in ruina. Posta, telegraful PTTS si companiile private de telefonie s-au conecntrat mai intai asupra telefoaniei si serviciilor interurbane dar s-a continuat cercetarea si dezvoltarea radio -mobilului. Americanii au condus aceasta miscare cu prioritate redusa din trei motive. Statele Unite erau intacte fizic dupa razboi, Laborateoarele de Telefonie Bell dispuneau de un numar mare de ingineri si cercatatori in domeniu iar compania Motorola se marise semnificativ in timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial. Cererea consumatorilor, facilitatile de cercetare si capacitatea de producţie existau în cazul telefoniei mobile a Statelor Unite. Dar erau acestea suficiente ? Şi ce tip de sistem telefonic avea sa fie creat ?
Pe 28 iulie 1945, un celular radio sau sistem cu arie redusă a fost descris in presă. Şeful Comisiei Federale de Comunicaţie a SUA (CFC) a descris pentru Saturday Evening Post funcţionarea unui serviciu bazat pe doua unde radio convertitein band de frecventa de460 MH. Comisarul J.K. tocmai fusese intervieavat de către personalul AT& T. Acestia facuseră speculaţii despre comunicaţia fara fir din America de după cel de- al 2lea Război Mondial. In mod inşelator intitulat Phone me by Air (Telefoneaza-mi prin aer) interviul acordat de către Jeff revistei Post nu a sugerat conectarea raioului mobil la sistemul de telefonie interurbană. A descris însă refolosirea frecvenţei intr-o arie restânsă, principalul element al radioului celular. Milioane de utizatori vor putea utiliza aceaşi canal in toată ţara. Transmiţătoare de putere mică folosind unde de joasă frecvenţă vor impiedica interferenţa semnalelor in oraşele apropiate. În ciuda entuziasmului initial al lui Jett, CFC nu a alocat niciodata spectrul necesar pentru acest serviciu. Cu toate acestea, inginerii radio se gandeau la celular deşi nu puteau încă să pună în practică acest proiect.La un an după publicarea acestui articol de reper a început comercializarea primului serviciu de telefonie mobilă. La în Saint Louis, Missourri, AT &T şi una din companiile regionale de telefoane, Bell ( sud –vest) au pus in funcţiune STM sau Serviciul de Telefonie Mobilă. Motorola a construit radiourile şi Bell System le-a instalat. STM a fost conceput după modelul radioului conventional. O antenă poziţionată central transmitea unde, pe o arie extinsă, către telefoane mobile aflate în mişcare. Mobilele, toate avand la bază radio telefonul din maşină transmiteau către receptoare amplasate in jurul oraşului. Traficul de informaţii de la receptor la emiţător era realizat prin intermediul unui operator situat la un birou central de telefonie care realiza legatura între cei doi. STM folosea şase canale in banda de 150 MH cu spatiu 60KH intre canale. Probleme neaşteptate legate de interferenţele canalelor au foţat Bell System sa reduca numărul canalelor la trei. Liste de asteptare s-au format în fiecare din cele douăzeci si cinci de oraşe in care a fost introdus STM.
Telefonul celular pus in discutie pentru prima data
În decembrie D. H. Ring de la Laboratoarele Bell ajutat de W. R. Young într-un memorandum intern al companiei a asamblat un veritabil sistem de radio celular pentru telefonia mobilă. Young a afirmat mai târziu că toate elementele radio- celularului erau cunoscute. O reţea de şici zone geografice numite celule, un transmiţător de bază in fiecare din acestea, traficul între celule asigurat de un întrerupător central, frecvenţe refolosite de către diferite celule ş.a.m.d. El a declarat că avea încredere în faptul că mijloacele de administrare si de conectare la mai multe din aceste mici celule se vor dezvolta până când va fi nevoie de ele. Dar era tot timpul nevoie de mai multe telefoane mobile. La vremea aceea şi multe zeci de ani după. Tehnologii mai bune ar fi fost de ajutor dar mărirea spectrului şi creşterea numărului canalelor erau esenţiale pentru dezvoltarea unui serviciu de telefonie mobila de înaltă capacitate.
Telefonia mobila conventionala
În 1947 Bell System a cerut mai multe frecvenţe Comisiei Federeale pentru Comunicaţie. Comisia a mai alocat câteva canale în 1949 dar de asemenea a făcut un lucru neaşteptat. Astfel, CFC a creeat concurenţă pentru Bell System permitând usoara crestere a capacităţii. Aceşti mărunţi oanmeni de afaceri au împins de timpuriu telefonia mobilă ma departe si mai repede decat AT & T. Ca dovada a competitivitatii lor, RCC a produs 80.000 de mobile pana in 1978, de doua ori mai multe decat AT&T. Acesta crestere a inceput cu un start excellent prin introducerea apelarii automate in 1948. La 1 martie 1948, primul serviciu automat de radio telefonie a inceput sa functioneze in Richmond, Indiana ducan la eliminarea operatorilor care plasau majoriatea apelurilor. In comparatie cu acestia, AT& T au inceput sa furnizeze servicii de telefonie automata abia in 1964. Cu toate acestea, majoritatea sistemelor, inclusiv RCC,au continuat sa functioneze manual pana la sfarsitul anilor 1960. Desi aceste mici companii independente de telefonie puteau furniza srvicii catorva zeci de clienti la un moment dat nu aveau banii sau resursele pentru cercetare si design si atunci au construit un sistem de telefonie mobila de inalta capcitate.La 1 iulie 1948, Bell System a inaugurat tranzistorul, o inventie a cercetatorilor Laboratoarelor Bell William Shockley, John Barden, Walter Brattain.
Acesta avea sa revolutioneze intreaga industrie de telefonie si comunicare. Tuburile in vid fragile si voluminoase au fost in cele din urma inlocuite de tranzistoare. Compacte,la pret redus, radiourile robuste faceau obiectul speculatiilor. Cu toate acestea, tuburile in vid aveau sa domine industria radio telefonica pentru inca douazeci de ani. In afara SUA telefonia mobila s-a dezvoltat lent.Majoritatea guvernelor sau PTT nu au aprobat radiotelefanele publice. Au existat si exceptii. In 1949, retaua nationala de radiotelefonie a Olandei a inaugurat primul sistem national de radiotelefonie din lume. Si in 1951 Sture Lauhrén si Ragnar Berglund de la Administratia Telecomunicatiilor din Suedia, a conceput un nou sistem automat de telefonie mobila numit MTA. Acest proiect a fost intrebuintat de proba si apoi a facut inconjurul orasului si al intregii zone. Un sistem similar a fost la putin timp dupa acesta amplasat in Gothenburg, desi cele doua retele nu au functionat complet decat abia in 1956. Ca si in cazul radiotelefoanelor montate in masini, echipamentul era urias si avea nevoie de multa energie pentru a functiona. Transmitatorul si receptorul erau montate in portbagaj iar discul cu numere si telefonul erau plasate in interiorul masinii. Unul din faruri lumina slab atunci cand un client transmitea. De cealalta parte a planetei, un giant al electronicii prindea viata. In 1952 Japonia si-a redobandit independenta la sapte ani dupa incheierea celui de-al 2lea Razboi Mondial. Telefonul si telegraful nipon au fost privatizate, separarea lor a devenit mai puternica si diverse autoritati au sponsorizat laboratoarele pentru a inteti studiile privind radioul si telefonul.
In anii 30 multe nave de lupta si remorchere din New York aveau astfel de radiotelefoane. Aceastea erau servicii particulare. Pentru acest articol ,totusi, telefonul mobil este un dispozitiv fara fir care face legatura catre o retea de telefonie si este oferit publicului larg de catre un furnizor comun sau de catre un serviciu public. Mai mult, istoria telefonului mobil nu este un simplu studiu al telefonului, aparatul propriu zis ci o privire asupra sistemului de telefonie fara fir la care acesta este conectat . Dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial nevoia de comunicare a populatiei care fusese indelung neglijata putea in sfarsit facuta publica. Multe orase zaceau in ruina. Posta, telegraful PTTS si companiile private de telefonie s-au conecntrat mai intai asupra telefoaniei si serviciilor interurbane dar s-a continuat cercetarea si dezvoltarea radio -mobilului. Americanii au condus aceasta miscare cu prioritate redusa din trei motive. Statele Unite erau intacte fizic dupa razboi, Laborateoarele de Telefonie Bell dispuneau de un numar mare de ingineri si cercatatori in domeniu iar compania Motorola se marise semnificativ in timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial. Cererea consumatorilor, facilitatile de cercetare si capacitatea de producţie existau în cazul telefoniei mobile a Statelor Unite. Dar erau acestea suficiente ? Şi ce tip de sistem telefonic avea sa fie creat ?
Pe 28 iulie 1945, un celular radio sau sistem cu arie redusă a fost descris in presă. Şeful Comisiei Federale de Comunicaţie a SUA (CFC) a descris pentru Saturday Evening Post funcţionarea unui serviciu bazat pe doua unde radio convertitein band de frecventa de460 MH. Comisarul J.K. tocmai fusese intervieavat de către personalul AT& T. Acestia facuseră speculaţii despre comunicaţia fara fir din America de după cel de- al 2lea Război Mondial. In mod inşelator intitulat Phone me by Air (Telefoneaza-mi prin aer) interviul acordat de către Jeff revistei Post nu a sugerat conectarea raioului mobil la sistemul de telefonie interurbană. A descris însă refolosirea frecvenţei intr-o arie restânsă, principalul element al radioului celular. Milioane de utizatori vor putea utiliza aceaşi canal in toată ţara. Transmiţătoare de putere mică folosind unde de joasă frecvenţă vor impiedica interferenţa semnalelor in oraşele apropiate. În ciuda entuziasmului initial al lui Jett, CFC nu a alocat niciodata spectrul necesar pentru acest serviciu. Cu toate acestea, inginerii radio se gandeau la celular deşi nu puteau încă să pună în practică acest proiect.La un an după publicarea acestui articol de reper a început comercializarea primului serviciu de telefonie mobilă. La în Saint Louis, Missourri, AT &T şi una din companiile regionale de telefoane, Bell ( sud –vest) au pus in funcţiune STM sau Serviciul de Telefonie Mobilă. Motorola a construit radiourile şi Bell System le-a instalat. STM a fost conceput după modelul radioului conventional. O antenă poziţionată central transmitea unde, pe o arie extinsă, către telefoane mobile aflate în mişcare. Mobilele, toate avand la bază radio telefonul din maşină transmiteau către receptoare amplasate in jurul oraşului. Traficul de informaţii de la receptor la emiţător era realizat prin intermediul unui operator situat la un birou central de telefonie care realiza legatura între cei doi. STM folosea şase canale in banda de 150 MH cu spatiu 60KH intre canale. Probleme neaşteptate legate de interferenţele canalelor au foţat Bell System sa reduca numărul canalelor la trei. Liste de asteptare s-au format în fiecare din cele douăzeci si cinci de oraşe in care a fost introdus STM.
Telefonul celular pus in discutie pentru prima data
În decembrie D. H. Ring de la Laboratoarele Bell ajutat de W. R. Young într-un memorandum intern al companiei a asamblat un veritabil sistem de radio celular pentru telefonia mobilă. Young a afirmat mai târziu că toate elementele radio- celularului erau cunoscute. O reţea de şici zone geografice numite celule, un transmiţător de bază in fiecare din acestea, traficul între celule asigurat de un întrerupător central, frecvenţe refolosite de către diferite celule ş.a.m.d. El a declarat că avea încredere în faptul că mijloacele de administrare si de conectare la mai multe din aceste mici celule se vor dezvolta până când va fi nevoie de ele. Dar era tot timpul nevoie de mai multe telefoane mobile. La vremea aceea şi multe zeci de ani după. Tehnologii mai bune ar fi fost de ajutor dar mărirea spectrului şi creşterea numărului canalelor erau esenţiale pentru dezvoltarea unui serviciu de telefonie mobila de înaltă capacitate.
Telefonia mobila conventionala
În 1947 Bell System a cerut mai multe frecvenţe Comisiei Federeale pentru Comunicaţie. Comisia a mai alocat câteva canale în 1949 dar de asemenea a făcut un lucru neaşteptat. Astfel, CFC a creeat concurenţă pentru Bell System permitând usoara crestere a capacităţii. Aceşti mărunţi oanmeni de afaceri au împins de timpuriu telefonia mobilă ma departe si mai repede decat AT & T. Ca dovada a competitivitatii lor, RCC a produs 80.000 de mobile pana in 1978, de doua ori mai multe decat AT&T. Acesta crestere a inceput cu un start excellent prin introducerea apelarii automate in 1948. La 1 martie 1948, primul serviciu automat de radio telefonie a inceput sa functioneze in Richmond, Indiana ducan la eliminarea operatorilor care plasau majoriatea apelurilor. In comparatie cu acestia, AT& T au inceput sa furnizeze servicii de telefonie automata abia in 1964. Cu toate acestea, majoritatea sistemelor, inclusiv RCC,au continuat sa functioneze manual pana la sfarsitul anilor 1960. Desi aceste mici companii independente de telefonie puteau furniza srvicii catorva zeci de clienti la un moment dat nu aveau banii sau resursele pentru cercetare si design si atunci au construit un sistem de telefonie mobila de inalta capcitate.La 1 iulie 1948, Bell System a inaugurat tranzistorul, o inventie a cercetatorilor Laboratoarelor Bell William Shockley, John Barden, Walter Brattain.
Acesta avea sa revolutioneze intreaga industrie de telefonie si comunicare. Tuburile in vid fragile si voluminoase au fost in cele din urma inlocuite de tranzistoare. Compacte,la pret redus, radiourile robuste faceau obiectul speculatiilor. Cu toate acestea, tuburile in vid aveau sa domine industria radio telefonica pentru inca douazeci de ani. In afara SUA telefonia mobila s-a dezvoltat lent.Majoritatea guvernelor sau PTT nu au aprobat radiotelefanele publice. Au existat si exceptii. In 1949, retaua nationala de radiotelefonie a Olandei a inaugurat primul sistem national de radiotelefonie din lume. Si in 1951 Sture Lauhrén si Ragnar Berglund de la Administratia Telecomunicatiilor din Suedia, a conceput un nou sistem automat de telefonie mobila numit MTA. Acest proiect a fost intrebuintat de proba si apoi a facut inconjurul orasului si al intregii zone. Un sistem similar a fost la putin timp dupa acesta amplasat in Gothenburg, desi cele doua retele nu au functionat complet decat abia in 1956. Ca si in cazul radiotelefoanelor montate in masini, echipamentul era urias si avea nevoie de multa energie pentru a functiona. Transmitatorul si receptorul erau montate in portbagaj iar discul cu numere si telefonul erau plasate in interiorul masinii. Unul din faruri lumina slab atunci cand un client transmitea. De cealalta parte a planetei, un giant al electronicii prindea viata. In 1952 Japonia si-a redobandit independenta la sapte ani dupa incheierea celui de-al 2lea Razboi Mondial. Telefonul si telegraful nipon au fost privatizate, separarea lor a devenit mai puternica si diverse autoritati au sponsorizat laboratoarele pentru a inteti studiile privind radioul si telefonul.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
