joi, 31 iulie 2008
marți, 15 iulie 2008
Animale
Pisica neagra care va taie drumul este in aproape toate tarile semn de ghinion, cu exceptia Insulelor Britanice, unde pisica neagra aduce noroc! Motivul pentru care unii nu suporta pisicile negre este pentru ca, in trecut, pisicile de aceasta culoare erau considerate a fi ajutoarele vrajitoarelor si prietenele raului.
Se spune ca:
...daca iti intra in casa o pisica tigrata sau una cenusie, e semn ca vei intra in posesia unei mari sume de bani.
...pisicile pot prezice vremea. Daca o pisica stranuta, atunci vine ploaia. Daca sta cu spatele la foc, se apropie furtuna. Daca pisica isi ascute ghearele de piciorul mesei, e semn de imbunatatire a vremii. Daca isi ascute ghearele de covor, anunta vant. Daca isi spala urechea cu laba, anunta ploaie. Daca priveste prelung pe geam, anunta ploaie.Daca pisica doarme cu toate labutele sub ea, anunta vreme rea.
...daca pisica isi spala fata cu laba, anunta musafiri.
...daca dai cu piciorul intr-o pisica, vei suferi de reumatism la acel picior.
...daca ineci o pisica, vei muri inecat.
..aduce noroc sa vezi o pisica alba cand te duci la scoala.
...aduce ghinion sa vezi o pisica alba noaptea.
...daca o pisica neagra se indreapta spre tine e semn de noroc, dar daca iti taie calea, ia norocul cu ea.
...o pisica nu trebuie sa stea in preajma unui nou nascut pentru ca "le suge suflarea".
...o pisica pe un vapor aduce noroc.
...daca o pisica neagra taie calea unui alai de inmormantare, se zice ca un alt membru al acelei familii va muri curand.
...aduce noroc sa ai pisica neagra in casa, sa atingi o pisica neagra, sa iti intre in casa o pisica neagra, sa te intampine o pisica neagra la usa cuiva, sa vezi trei pisici negre la rand.
...aduce ghinion sa vezi o pisica neagra dimineata devreme, sa iti intoarca spatele o pisica neagra, sa fugaresti o pisica neagra.
...daca o persoana bolnava vede doua pisici batandu-se, e semn de moarte.
...si câinii pot prezice schimbarea vremii. Daca vezi un câine mâncând iarba, tavalindu-se pe podea sau scarpinându-se exagerat de mult, atunci cu siguranta va ploua.
...daca vezi un caine alb inainte de amiaza, e semn bun.
...aduce noroc sa fii urmarit pana acasa de un caine strain.
...aduce ghinion sa vezi un caine latrand dis de dimineata.
...daca un câine urla la usa, e semn de moarte.
...daca un caine scânceste când s-a nascut un copil, acel copil va avea o viata de rau augur, malefica.
...e bine sa intâlnesti turme de vaci pe drum.
...daca vacile stau asezate in iarba inalta, e semn de vreme buna.
...daca vacile stau apropiate, atunci vremea se va inrautati.
...caii albi sunt intotdeauna considerati aducatori de noroc, fie ca ii vezi, fie ca ai unul. Un cal cu "sosete" albe si cel cu stea in frunte sunt cu atât mai mult considerati norocosi.
...daca un grup de cai sta cu spatele la un pâlc de arbori sau tufe, inseamna ca va veni furtuna.
...iepurii sunt considerati aducatori de noroc, la fel cum un piciorus de iepure este un talisman de noroc.
...daca vrei sa ai o luna buna de acum incolo, nu uita sa spui la in prima zi a lunii respective "iepure alb" de trei ori când te trezesti.
...in timpul Pastelui, iepurasul aduce mici cadouri si oua de ciocolata.
...liliecii sunt animale de care oamenilor, de obicei, le este frica, de aceea sa omori un liliac este semn de ghinion, si cu atât mai mult este semn de moarte iminenta daca un liliac iti intra in casa.
...aduce noroc sa fii lovit de un liliac.
...un liliac vazut ziua e semn rau.
...daca un liliac zboara in spatele tau, inseamna ca cineva vrea sa te dezamageasca sau sa te insele.
...un os de liliac le poate aduce noroc, de aceea pot tine unul mereu in buzunar.
...nu e bine sa omori un paianjen. Explicatia e simpla: in epoca medievala era important sa ai paianjeni in casa pentru ca omorau mustele.
...e semn bun sa vezi un paianjen tesându-si pânza, pentru ca ar putea insemna ca iti vei cumpara haine noi foarte curând.
...daca o plasa de paianjen iti cade intâmplator pe fata sau pe haine, atunci vei primi bani.
...pânza de paianjen opreste sângerarea daca este pusa direct pe rana.
...un paianjen coborat pe firul sau din tavan sau aparut pe perete indica vesti sau chiar musafiri.
...o albina intrata in casa este semn bun, dar aduce ghinion sa omori o albina sau o albina sa moara in casa ta.
...buburuzele sunt, de asemenea, considerate aducatoare de noroc daca ti se aseaza in palma.
...aduce ghinion sa omori o buburuza.
...aduce noroc sa gasesti o buburuza
...daca numeri punctele negre de pe aripile buburuzei, vei afla câte luni norocoase vei avea de acum incolo.
...exista si un cântec special dedicat buburuzei: "Buburuza, ruza, Unde vei zbura, Acolo ma voi marita." Se zice ca buburuzele inteleg limbajul omenesc, si de aceea isi iau zborul la indemnul versificat. De fapt, adevarul e ca buburuzelor nu le place transpiratia de pe mâinile omului.
...daca primul fluture pe care il vezi intr-un an este alb, vei avea noroc tot anul.
...trei fluturi zburand impreuna este un semn bun.
...un greiere sau o broasca ce intra in casa aduc ghinion.
...sa omori un greiere, aduce ghinion.
...cand te duci la pescuit, nu numara pestii pe parcurs, ci doar la sfarsit, altfel nu mai prinzi nici un peste.
...aduce ghinion sa vezi o bufnita ziua.
...daca vezi trei pescarusi zburand impreuna direct spre tine, atunci cineva din familie va muri curand.
...nu e bine sa omori o vrabie. Se zice ca sunt purtatoarele spiritelor celor morti.
...e semn rau un singur porumbel pe acoperis.
...e semn rau daca pe casa ta canta cucuveaua.
...daca o pasare se indreapta spre tine in zbor, e semn bun.
...o pasare intrata in casa e semn rau, prevesteste moarte.
...o pasare care bate in geam este semn de moarte.
...ciorile sunt considerate semn rau.
...aduce noroc sa pui fotografii, ornamente sau ale elemente de decor reprezentand elefanti in fata usii.
...e semn bun daca o musca iti intra in casa sau daca iti cade in mancare sau bautura.
...e semn rau sa omori o randunica.
Se spune ca:
...daca iti intra in casa o pisica tigrata sau una cenusie, e semn ca vei intra in posesia unei mari sume de bani.
...pisicile pot prezice vremea. Daca o pisica stranuta, atunci vine ploaia. Daca sta cu spatele la foc, se apropie furtuna. Daca pisica isi ascute ghearele de piciorul mesei, e semn de imbunatatire a vremii. Daca isi ascute ghearele de covor, anunta vant. Daca isi spala urechea cu laba, anunta ploaie. Daca priveste prelung pe geam, anunta ploaie.Daca pisica doarme cu toate labutele sub ea, anunta vreme rea.
...daca pisica isi spala fata cu laba, anunta musafiri.
...daca dai cu piciorul intr-o pisica, vei suferi de reumatism la acel picior.
...daca ineci o pisica, vei muri inecat.
..aduce noroc sa vezi o pisica alba cand te duci la scoala.
...aduce ghinion sa vezi o pisica alba noaptea.
...daca o pisica neagra se indreapta spre tine e semn de noroc, dar daca iti taie calea, ia norocul cu ea.
...o pisica nu trebuie sa stea in preajma unui nou nascut pentru ca "le suge suflarea".
...o pisica pe un vapor aduce noroc.
...daca o pisica neagra taie calea unui alai de inmormantare, se zice ca un alt membru al acelei familii va muri curand.
...aduce noroc sa ai pisica neagra in casa, sa atingi o pisica neagra, sa iti intre in casa o pisica neagra, sa te intampine o pisica neagra la usa cuiva, sa vezi trei pisici negre la rand.
...aduce ghinion sa vezi o pisica neagra dimineata devreme, sa iti intoarca spatele o pisica neagra, sa fugaresti o pisica neagra.
...daca o persoana bolnava vede doua pisici batandu-se, e semn de moarte.
...si câinii pot prezice schimbarea vremii. Daca vezi un câine mâncând iarba, tavalindu-se pe podea sau scarpinându-se exagerat de mult, atunci cu siguranta va ploua.
...daca vezi un caine alb inainte de amiaza, e semn bun.
...aduce noroc sa fii urmarit pana acasa de un caine strain.
...aduce ghinion sa vezi un caine latrand dis de dimineata.
...daca un câine urla la usa, e semn de moarte.
...daca un caine scânceste când s-a nascut un copil, acel copil va avea o viata de rau augur, malefica.
...e bine sa intâlnesti turme de vaci pe drum.
...daca vacile stau asezate in iarba inalta, e semn de vreme buna.
...daca vacile stau apropiate, atunci vremea se va inrautati.
...caii albi sunt intotdeauna considerati aducatori de noroc, fie ca ii vezi, fie ca ai unul. Un cal cu "sosete" albe si cel cu stea in frunte sunt cu atât mai mult considerati norocosi.
...daca un grup de cai sta cu spatele la un pâlc de arbori sau tufe, inseamna ca va veni furtuna.
...iepurii sunt considerati aducatori de noroc, la fel cum un piciorus de iepure este un talisman de noroc.
...daca vrei sa ai o luna buna de acum incolo, nu uita sa spui la in prima zi a lunii respective "iepure alb" de trei ori când te trezesti.
...in timpul Pastelui, iepurasul aduce mici cadouri si oua de ciocolata.
...liliecii sunt animale de care oamenilor, de obicei, le este frica, de aceea sa omori un liliac este semn de ghinion, si cu atât mai mult este semn de moarte iminenta daca un liliac iti intra in casa.
...aduce noroc sa fii lovit de un liliac.
...un liliac vazut ziua e semn rau.
...daca un liliac zboara in spatele tau, inseamna ca cineva vrea sa te dezamageasca sau sa te insele.
...un os de liliac le poate aduce noroc, de aceea pot tine unul mereu in buzunar.
...nu e bine sa omori un paianjen. Explicatia e simpla: in epoca medievala era important sa ai paianjeni in casa pentru ca omorau mustele.
...e semn bun sa vezi un paianjen tesându-si pânza, pentru ca ar putea insemna ca iti vei cumpara haine noi foarte curând.
...daca o plasa de paianjen iti cade intâmplator pe fata sau pe haine, atunci vei primi bani.
...pânza de paianjen opreste sângerarea daca este pusa direct pe rana.
...un paianjen coborat pe firul sau din tavan sau aparut pe perete indica vesti sau chiar musafiri.
...o albina intrata in casa este semn bun, dar aduce ghinion sa omori o albina sau o albina sa moara in casa ta.
...buburuzele sunt, de asemenea, considerate aducatoare de noroc daca ti se aseaza in palma.
...aduce ghinion sa omori o buburuza.
...aduce noroc sa gasesti o buburuza
...daca numeri punctele negre de pe aripile buburuzei, vei afla câte luni norocoase vei avea de acum incolo.
...exista si un cântec special dedicat buburuzei: "Buburuza, ruza, Unde vei zbura, Acolo ma voi marita." Se zice ca buburuzele inteleg limbajul omenesc, si de aceea isi iau zborul la indemnul versificat. De fapt, adevarul e ca buburuzelor nu le place transpiratia de pe mâinile omului.
...daca primul fluture pe care il vezi intr-un an este alb, vei avea noroc tot anul.
...trei fluturi zburand impreuna este un semn bun.
...un greiere sau o broasca ce intra in casa aduc ghinion.
...sa omori un greiere, aduce ghinion.
...cand te duci la pescuit, nu numara pestii pe parcurs, ci doar la sfarsit, altfel nu mai prinzi nici un peste.
...aduce ghinion sa vezi o bufnita ziua.
...daca vezi trei pescarusi zburand impreuna direct spre tine, atunci cineva din familie va muri curand.
...nu e bine sa omori o vrabie. Se zice ca sunt purtatoarele spiritelor celor morti.
...e semn rau un singur porumbel pe acoperis.
...e semn rau daca pe casa ta canta cucuveaua.
...daca o pasare se indreapta spre tine in zbor, e semn bun.
...o pasare intrata in casa e semn rau, prevesteste moarte.
...o pasare care bate in geam este semn de moarte.
...ciorile sunt considerate semn rau.
...aduce noroc sa pui fotografii, ornamente sau ale elemente de decor reprezentand elefanti in fata usii.
...e semn bun daca o musca iti intra in casa sau daca iti cade in mancare sau bautura.
...e semn rau sa omori o randunica.
Zile si Nopti
Despre zile, se spune că:
...martea aduce ghinion.
...daca primesti bani de luni, vei primi toata saptamana.
...daca vei cheltui bani de luni, toata saptamana va fi la fel.
...asa cum incepi saptamana, asa vor fi toate zilele.
...ca sa ai noroc tot anul, poarta haine noi de Paste.
...e semn de ghinion sa-ti tai unghiile vinerea sau duminica.
...asternutul schimbat vinerea anunta visuri urate.
...nu e bine sa incepi o calatorie vinerea, altfel vei avea parte de ghinion.
...nu e bine sa incepi sa-ti confectionezi o haina vinerea, decat daca o poti termina tot in acea zi.
...nu e bine sa calci rufe duminica.
...daca te uiti la ceas la ora fixa (de exemplu la 10:00) inseamna ca "cineva" te iubeste, un minut inainte de ora exacta, ca te-a iubit, iar un minut dupa, ca te inseala.
...zilele de Luni, Miercuri, Joi, Duminica sunt cu noroc iar cele de Marti, Vineri, Sambata cu ghinion. Mai ghinioniste sunt daca e vorba de o zi de marti 13 sau vineri 13.
...orele bune in zilele de LUNI sunt intre 7.30-9 si cele rele intre 13.30-15
...orele bune in zilele de MARTI sunt intre 15-16.30 si rele intre 12-13.30
...orele bune in zilele de MIERCURI sunt intre 13-13.30 si rele intre 10-12
...orele bune ale zilei de JOI sunt intre 13.30-15 si rele intre 9-12.30
...orele bune ale zilei de VINERI sunt intre 10.30-12 si rele intre 7.30-9
...orele bune ale zilei de SAMBATA sunt intre 9-10.30 si rele intre 6-7.30
...orele bune ale zilei de DUMINICA sunt intre 16.30-18 si rele intre 15-16.30
Despre noapte, se spune că:
...noaptea, prin misterul cu care invaluie totul, a dat nastere intotdeauna la numeroase temeri si superstitii, dar care nu tin neaparat de intunericul asociat cu noaptea, ci mai ales cu timpul de dupa apusul soarelui. Se zice ca nu e bine sa iti tai unghiile seara, pentru ca iti scurtezi viata.
...nu e bine sa fluieri noaptea, dupa apusul soarelui, pentru ca poti chema spiritele rele.
...daca iti auzi numele strigat noaptea, nu te intoarce, pentru ca efectele pot fi catastrofale.
...nu e bine sa sta iin fata oglinzii pe intuneric.
...nu e bine sa arati cu degetul catre luna pentru ca vei ramâne fara degete.
...pe timpul noptii poti avea parte si de un semn bun: când vezi o stea cazatoare noaptea, trei dorinte ti se vor implini.
...martea aduce ghinion.
...daca primesti bani de luni, vei primi toata saptamana.
...daca vei cheltui bani de luni, toata saptamana va fi la fel.
...asa cum incepi saptamana, asa vor fi toate zilele.
...ca sa ai noroc tot anul, poarta haine noi de Paste.
...e semn de ghinion sa-ti tai unghiile vinerea sau duminica.
...asternutul schimbat vinerea anunta visuri urate.
...nu e bine sa incepi o calatorie vinerea, altfel vei avea parte de ghinion.
...nu e bine sa incepi sa-ti confectionezi o haina vinerea, decat daca o poti termina tot in acea zi.
...nu e bine sa calci rufe duminica.
...daca te uiti la ceas la ora fixa (de exemplu la 10:00) inseamna ca "cineva" te iubeste, un minut inainte de ora exacta, ca te-a iubit, iar un minut dupa, ca te inseala.
...zilele de Luni, Miercuri, Joi, Duminica sunt cu noroc iar cele de Marti, Vineri, Sambata cu ghinion. Mai ghinioniste sunt daca e vorba de o zi de marti 13 sau vineri 13.
...orele bune in zilele de LUNI sunt intre 7.30-9 si cele rele intre 13.30-15
...orele bune in zilele de MARTI sunt intre 15-16.30 si rele intre 12-13.30
...orele bune in zilele de MIERCURI sunt intre 13-13.30 si rele intre 10-12
...orele bune ale zilei de JOI sunt intre 13.30-15 si rele intre 9-12.30
...orele bune ale zilei de VINERI sunt intre 10.30-12 si rele intre 7.30-9
...orele bune ale zilei de SAMBATA sunt intre 9-10.30 si rele intre 6-7.30
...orele bune ale zilei de DUMINICA sunt intre 16.30-18 si rele intre 15-16.30
Despre noapte, se spune că:
...noaptea, prin misterul cu care invaluie totul, a dat nastere intotdeauna la numeroase temeri si superstitii, dar care nu tin neaparat de intunericul asociat cu noaptea, ci mai ales cu timpul de dupa apusul soarelui. Se zice ca nu e bine sa iti tai unghiile seara, pentru ca iti scurtezi viata.
...nu e bine sa fluieri noaptea, dupa apusul soarelui, pentru ca poti chema spiritele rele.
...daca iti auzi numele strigat noaptea, nu te intoarce, pentru ca efectele pot fi catastrofale.
...nu e bine sa sta iin fata oglinzii pe intuneric.
...nu e bine sa arati cu degetul catre luna pentru ca vei ramâne fara degete.
...pe timpul noptii poti avea parte si de un semn bun: când vezi o stea cazatoare noaptea, trei dorinte ti se vor implini.
Marti 13
Marti 13, două semne rele care, alăturate, dau fiori multora. Superstitiosi sau nu, nu se poate ca această dată să treacă neobservată!
De ce creează probleme cele două semne puse alături? Pentru că ambele, separat, au conotatia lor negativă. Multe popoare consideră numărul 13 ca fiind blestemat. Se zice că numărul 13 este considerat aducător de nenorociri si pentru că, la Cina cea de taină, au stat la masă 13 persoane, cei 12 apostoli si Iisus, înainte ca Mântuitorul să fie crucificat. Putini oameni au curajul să cheme la masă 13 musafiri. În mitologia scandinavă, se spune că 12 zei s-au adunat la o sărbătoare atunci când un al treisprezecelea zeu, Loke, a venit si el. Se zice cp Loke l-a omorât, după masă, pe Balder, cel mai iubit dintre zei… În multe tări 13 este evitat pentru a desemna numărul străzii, al etajului, al apartamentului, al casei etc, preferand varianta 12 bis celei de 13. Se spune, de asemenea, că dacă numele persoanei contine, în total, 13 litere, persoana nu este dintre cele mai norocoase...
Numărul 13 este, în Tarot – o artă divinatorie străveche - cartea denumită Moartea XIII, o arcană majoră ce contine un avertisment negativ. Adeseori, vedem într-un film, în momentul culminant, un magician care întoarce o carte si de ce oare, aproape de fiecare dată, este Moartea XIII? Nu pentru că ar anunta neapărat o crimă, un deces sau alte evenimente tragice, ci pentru că imaginea continută pe această carte dă fiori: un schelet călare, îmbrăcat în armură, cu un steag negru, călcând peste cadavre sau peste muribunzi – regi, episcopi, copii, femei - cerând îndurare, totul pe fondul unui peisaj peste care soarele apune după creste. Cavalerul mortii trece peste toti fără să-i pese de nimeni, ca semn al implacabilitătii mortii, a destinului care ti-e scris indiferent cine esti – copil, femeie, rege, cersetor. Acesta este simbolul care a generat, ulterior, legenda numărului 13 ca fiind aducător de ghinion. Moartea XIII nu este neapărat, arcana majoră cu simbolistica cea mai întunecată a Tarotului, dar este, probabil, cea mai vestită carte din întregul pachet de cărti, ce provoacă teamă prin imagine si simbolistică.
Ziua de marti este considerată, alături de ziua de sâmbătă, ca fiind o zi cu trei ceasuri rele. Nimic magic la mijloc, ci totul provine de la o regulă folosită în astrologia orară, una din ramurile astrologiei generale. Se stie că fiecare zi este împărtită în 24 de ore, numai că în astrologie, lungimea orelor – denumite „ore planetare” - nu este aceeasi cu cea deja cunoscută de 60 de minute si nu fiecare zi începe cu aceeasi oră. Nu vă gânditi la un ceas obisnuit care arată orele si minutele, ci la un ceas special, care nu arată cifre, ci planete. Ziua – între răsărit si apus – si noaptea – intervalul orar de la apus la răsărit – sunt împărtite în câte 12 ore egale ca lungime, dar pentru că ziua si noaptea au lungimi diferite pe parcursul anului – doar la echinoctii fiind perfect egale – cele 12 ore au, asadar, dimensiuni diferite. De exemplu, vara, ora planetară diurnă este mai lungă decât iarna, iar ora planetară nocturnă este mai scurtă decât iarna. Fiecare zi a săptămânii începe la răsăritul Soarelui cu ora ce corespunde planetei guvernatoare a zilei respective. Ziua de marti, în acest caz, începe la ora la care răsare Soarele, ca atare prima oră planetară a oricărei zile de marti apartine planetei Marte, care guvernează ziua respectivă. Pe parcursul celor 24 de ore, 7 planete diferite guvernează câte o oră, succedându-se de mai multe ori până la finalul zilei. Dintre cele 7 planete, Marte si Saturn sunt considerate planete malefice, a căror simbolistică nu este întotdeauna pozitivă. Pentru că ziua de marti este guvernată de Marte iar ziua de sâmbătă de Saturn, se consideră că prima oră planetară a celor două zile din săptămână apartine celor două planete negative, si pe parcursul întregii zile vor mai exista si alte două ore planetare marcate de energia celor două planete. Marti, vor exista trei ore planetare patronate de Marte iar sâmbăta - trei ore planetare guvernate de Saturn. În restul zilelor din săptămână vor exista câte două 2 ore guvernate de cele două planete malefice, deci se poate spune că fiecare zi din săptămână are câte două ceasuri rele, numai că martea si sâmbăta există „trei ceasuri rele”, adică trei ore planetare guvernate de cele două planete care aduc, de regulă, conflicte, neîntelegeri, piedici, probleme, esecuri etc. Retineti, fiecare zi are câte două ore marcate negativ de Marte si Saturn, dar faptul că martea si sâmbăta avem deja o oră în plus, care a generat ideea că trebuie să ne luptăm cu cele 3 ceasuri rele de marti si sâmbătă. Că alături de marti mai asezăm si simbolistica negativă a numărului 13, iată, avem un motiv de teamă în plus!
De ce creează probleme cele două semne puse alături? Pentru că ambele, separat, au conotatia lor negativă. Multe popoare consideră numărul 13 ca fiind blestemat. Se zice că numărul 13 este considerat aducător de nenorociri si pentru că, la Cina cea de taină, au stat la masă 13 persoane, cei 12 apostoli si Iisus, înainte ca Mântuitorul să fie crucificat. Putini oameni au curajul să cheme la masă 13 musafiri. În mitologia scandinavă, se spune că 12 zei s-au adunat la o sărbătoare atunci când un al treisprezecelea zeu, Loke, a venit si el. Se zice cp Loke l-a omorât, după masă, pe Balder, cel mai iubit dintre zei… În multe tări 13 este evitat pentru a desemna numărul străzii, al etajului, al apartamentului, al casei etc, preferand varianta 12 bis celei de 13. Se spune, de asemenea, că dacă numele persoanei contine, în total, 13 litere, persoana nu este dintre cele mai norocoase...
Numărul 13 este, în Tarot – o artă divinatorie străveche - cartea denumită Moartea XIII, o arcană majoră ce contine un avertisment negativ. Adeseori, vedem într-un film, în momentul culminant, un magician care întoarce o carte si de ce oare, aproape de fiecare dată, este Moartea XIII? Nu pentru că ar anunta neapărat o crimă, un deces sau alte evenimente tragice, ci pentru că imaginea continută pe această carte dă fiori: un schelet călare, îmbrăcat în armură, cu un steag negru, călcând peste cadavre sau peste muribunzi – regi, episcopi, copii, femei - cerând îndurare, totul pe fondul unui peisaj peste care soarele apune după creste. Cavalerul mortii trece peste toti fără să-i pese de nimeni, ca semn al implacabilitătii mortii, a destinului care ti-e scris indiferent cine esti – copil, femeie, rege, cersetor. Acesta este simbolul care a generat, ulterior, legenda numărului 13 ca fiind aducător de ghinion. Moartea XIII nu este neapărat, arcana majoră cu simbolistica cea mai întunecată a Tarotului, dar este, probabil, cea mai vestită carte din întregul pachet de cărti, ce provoacă teamă prin imagine si simbolistică.
Ziua de marti este considerată, alături de ziua de sâmbătă, ca fiind o zi cu trei ceasuri rele. Nimic magic la mijloc, ci totul provine de la o regulă folosită în astrologia orară, una din ramurile astrologiei generale. Se stie că fiecare zi este împărtită în 24 de ore, numai că în astrologie, lungimea orelor – denumite „ore planetare” - nu este aceeasi cu cea deja cunoscută de 60 de minute si nu fiecare zi începe cu aceeasi oră. Nu vă gânditi la un ceas obisnuit care arată orele si minutele, ci la un ceas special, care nu arată cifre, ci planete. Ziua – între răsărit si apus – si noaptea – intervalul orar de la apus la răsărit – sunt împărtite în câte 12 ore egale ca lungime, dar pentru că ziua si noaptea au lungimi diferite pe parcursul anului – doar la echinoctii fiind perfect egale – cele 12 ore au, asadar, dimensiuni diferite. De exemplu, vara, ora planetară diurnă este mai lungă decât iarna, iar ora planetară nocturnă este mai scurtă decât iarna. Fiecare zi a săptămânii începe la răsăritul Soarelui cu ora ce corespunde planetei guvernatoare a zilei respective. Ziua de marti, în acest caz, începe la ora la care răsare Soarele, ca atare prima oră planetară a oricărei zile de marti apartine planetei Marte, care guvernează ziua respectivă. Pe parcursul celor 24 de ore, 7 planete diferite guvernează câte o oră, succedându-se de mai multe ori până la finalul zilei. Dintre cele 7 planete, Marte si Saturn sunt considerate planete malefice, a căror simbolistică nu este întotdeauna pozitivă. Pentru că ziua de marti este guvernată de Marte iar ziua de sâmbătă de Saturn, se consideră că prima oră planetară a celor două zile din săptămână apartine celor două planete negative, si pe parcursul întregii zile vor mai exista si alte două ore planetare marcate de energia celor două planete. Marti, vor exista trei ore planetare patronate de Marte iar sâmbăta - trei ore planetare guvernate de Saturn. În restul zilelor din săptămână vor exista câte două 2 ore guvernate de cele două planete malefice, deci se poate spune că fiecare zi din săptămână are câte două ceasuri rele, numai că martea si sâmbăta există „trei ceasuri rele”, adică trei ore planetare guvernate de cele două planete care aduc, de regulă, conflicte, neîntelegeri, piedici, probleme, esecuri etc. Retineti, fiecare zi are câte două ore marcate negativ de Marte si Saturn, dar faptul că martea si sâmbăta avem deja o oră în plus, care a generat ideea că trebuie să ne luptăm cu cele 3 ceasuri rele de marti si sâmbătă. Că alături de marti mai asezăm si simbolistica negativă a numărului 13, iată, avem un motiv de teamă în plus!
Superstitii
...aduce ghinion sa asezi pantofii pe pat.
...e bine sa arunci cu un pantof vechi dupa cel ce pleaca de acasa, pentru a
abate norocul asupra sa.
...acelasi lucru se face uneori când mirele sau mireasa pleaca din casa parinteasca atunci când se casatoresc. De aceea, in unele tari exista traditia de a lega la spatele masinii un pantof vechi.
...in România exista obiceiul ca la nunta, mireasa sa scrie pe talpa pantofului numele prietenelor inca nemaritate pentru "a trage bine piciorul".
...in biserica, in timpul ceremoniei religioase, unul din miri il calca pe celalalt pe picior. Se spune ca cel care va reusi acest lucru, va fi stapânul in casa, supunându-l, metaforic, pe celalalt.
...in alte colturi ale lumii, exista obiceiul ca mirele sa puna piciorul pe capul sotiei, asigurând prin acest gest fericirea indelungata in familie.
...barbatul nu trebuie sa daruiasca iubitei sale pantofi, decât in cazul in care doreste sa o ceara in casatorie, deoarece femeia va intelege prin acest gest o cerere de a merge alaturi de el pentru toata viata. Daca nu are acest interes - de a o cere in casatorie - acest cadou va atrage despartirea.
...nu puneti pantoful stâng in piciorul drept sau invers, aduce ghinion.
...nu lasati pantofii incrucisati când va descaltati pentru ca e semn de ghinion.
...nu e bine sa mergi incaltat numai cu un pantof, sau cu pantofi diferiti ("cu un papuc si cu o ciubota", cum se spune), pentru ca asta ar putea aduce moartea unuia dintre parinti.
...exista si un semn de noroc legat de pantofi, si anume sa legi sireturile cuiva intre ele, dar nu uita sa-ti pui o dorinta in timp ce faci asta.
...daca o pereche noua de pantofi scârtâie, inseamna ca perechea respectiva nu a fost platita corespunzator.
...nu e bine sa imbraci hainele pe dos, pentru ca atrage cearta sau vesti rele.
...e bine sa-ti pui o dorinta cand imbraci haine noi-noute.
...e bine sa porti tot timpul o moneda in buzunarul de la haina.
...nu e bine sa te imbraci cu o haina cu mana stanga intai.
...aduce noroc sa gasesti sau sa primesti o pereche de manusi.
...e semn rau sa pierzi o manusa, daca te intorci dupa o pereche de manusi uitata undeva sau sa dai cuiva o pereche de manusi.
...aduce ghinion sa pui o palarie gresit pe cap, sa o asezi pe masa sau pe pat
...e bine sa arunci cu un pantof vechi dupa cel ce pleaca de acasa, pentru a
abate norocul asupra sa.
...acelasi lucru se face uneori când mirele sau mireasa pleaca din casa parinteasca atunci când se casatoresc. De aceea, in unele tari exista traditia de a lega la spatele masinii un pantof vechi.
...in România exista obiceiul ca la nunta, mireasa sa scrie pe talpa pantofului numele prietenelor inca nemaritate pentru "a trage bine piciorul".
...in biserica, in timpul ceremoniei religioase, unul din miri il calca pe celalalt pe picior. Se spune ca cel care va reusi acest lucru, va fi stapânul in casa, supunându-l, metaforic, pe celalalt.
...in alte colturi ale lumii, exista obiceiul ca mirele sa puna piciorul pe capul sotiei, asigurând prin acest gest fericirea indelungata in familie.
...barbatul nu trebuie sa daruiasca iubitei sale pantofi, decât in cazul in care doreste sa o ceara in casatorie, deoarece femeia va intelege prin acest gest o cerere de a merge alaturi de el pentru toata viata. Daca nu are acest interes - de a o cere in casatorie - acest cadou va atrage despartirea.
...nu puneti pantoful stâng in piciorul drept sau invers, aduce ghinion.
...nu lasati pantofii incrucisati când va descaltati pentru ca e semn de ghinion.
...nu e bine sa mergi incaltat numai cu un pantof, sau cu pantofi diferiti ("cu un papuc si cu o ciubota", cum se spune), pentru ca asta ar putea aduce moartea unuia dintre parinti.
...exista si un semn de noroc legat de pantofi, si anume sa legi sireturile cuiva intre ele, dar nu uita sa-ti pui o dorinta in timp ce faci asta.
...daca o pereche noua de pantofi scârtâie, inseamna ca perechea respectiva nu a fost platita corespunzator.
...nu e bine sa imbraci hainele pe dos, pentru ca atrage cearta sau vesti rele.
...e bine sa-ti pui o dorinta cand imbraci haine noi-noute.
...e bine sa porti tot timpul o moneda in buzunarul de la haina.
...nu e bine sa te imbraci cu o haina cu mana stanga intai.
...aduce noroc sa gasesti sau sa primesti o pereche de manusi.
...e semn rau sa pierzi o manusa, daca te intorci dupa o pereche de manusi uitata undeva sau sa dai cuiva o pereche de manusi.
...aduce ghinion sa pui o palarie gresit pe cap, sa o asezi pe masa sau pe pat
marți, 1 iulie 2008
Balaceanca, ultimul drum al marginalizatilor
Cel mai cunoscut dintre spitalele de psihiatrie din Romania, Balaceanca, ascunde taine de necrezut. Este si un fief al celor "dusi cu pluta" cum ii place romanului sa zica, dar si ultimul salas inainte de moarte pentru marginalizatii sortii. Din pacate, acolo poti muri cu zile asa cum o demonstreaza un caz recent.
Unii dintre cei care ajung la Balaceanca se reintorc pe strazi Situat la marginea Bucurestiului, mai exact in comuna Cernica, Spitalul "Balaceanca" adaposteste bolnavi psihic, drogati si oameni ai strazii sau boschetari. Celor trei categorii de oameni trebuie sa le faca fata un numar redus de personal. Raportat la numarul pacientilor, medicii, asistentele, infirmierele si femeile de serviciu este mic. Din acest motiv, de-a lungul timpului, au murit in conditii mizere fel de fel de oameni. Mai mult, spitalul este adapostul unde sunt dusi, de multe ori, cei fara identitate. Saptamana trecuta, de exemplu, a murit acolo o fata a nimanui. Varsta aproximativa: 15-20 de ani. A fost gasita de o patrula de Politie intr-o scara de bloc. Aproape inghetata de frig, tanara a stat doar o noapte la "Balaceanca". A doua zi a fost gasita fara suflare. Transportata la Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici", a fost inregistrata ca "necunoscuta". Nu avea niciun act si nimeni nu s-a interesat de ea pana acum. Va fi inmormantata, cel mai probabil, in "cimitirul saracilor", asa cum este denumit Straulesti 2.
Cum poti muri cu zile
Soarta femeii necunoscute al carui cadavru zace si acum intr-un frigider de la Morga o poate avea oricare cetatean care nu are un act asupra lui sau este dezbracat de niste hoti, de exemplu. Prea putina importanta se da identificarii boschetarilor. In acest caz, insa, este vorba de o situatie care ne arata adevarul crud de la Balaceanca: sa mori de frig intr-un spital. Pentru ca, "boschetareasa" a murit, spun legistii, ca urmare a unei insuficiente cardio-respiratorii cauzata de hipotermie. Adica a murit inghetata. Faptul ca nu a bagat nimeni de seama si pentru ca este un om al strazii nu a condus la o ancheta minutioasa a ceea ce se intampla in aceasta unitate spitaliceasca. Cert este ca, Dumnezeu cu mila, atunci cand o ruda sau un apropiat ar pati asa ceva fara sa stie familia. Asa cum reiese din datele aflate in posesia legistilor, multi dintre cei care si-au gasit sfarsitul la "Balaceanca" au murit din cauza TBC -ului, boala de plamani care nu a fost tratata la timp. Au fost cazuri si de SIDA. Cu toate acestea, multi dintre pacientii-boschetari stau in continuare la gramada. Putini sunt tratati, iar o buna parte se intorc inapoi pe strazi.Cei mai saraci poposesc de multe ori, inainte de moarte, la spitalul de psihiatrie.
Unii dintre cei care ajung la Balaceanca se reintorc pe strazi Situat la marginea Bucurestiului, mai exact in comuna Cernica, Spitalul "Balaceanca" adaposteste bolnavi psihic, drogati si oameni ai strazii sau boschetari. Celor trei categorii de oameni trebuie sa le faca fata un numar redus de personal. Raportat la numarul pacientilor, medicii, asistentele, infirmierele si femeile de serviciu este mic. Din acest motiv, de-a lungul timpului, au murit in conditii mizere fel de fel de oameni. Mai mult, spitalul este adapostul unde sunt dusi, de multe ori, cei fara identitate. Saptamana trecuta, de exemplu, a murit acolo o fata a nimanui. Varsta aproximativa: 15-20 de ani. A fost gasita de o patrula de Politie intr-o scara de bloc. Aproape inghetata de frig, tanara a stat doar o noapte la "Balaceanca". A doua zi a fost gasita fara suflare. Transportata la Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici", a fost inregistrata ca "necunoscuta". Nu avea niciun act si nimeni nu s-a interesat de ea pana acum. Va fi inmormantata, cel mai probabil, in "cimitirul saracilor", asa cum este denumit Straulesti 2.
Cum poti muri cu zile
Soarta femeii necunoscute al carui cadavru zace si acum intr-un frigider de la Morga o poate avea oricare cetatean care nu are un act asupra lui sau este dezbracat de niste hoti, de exemplu. Prea putina importanta se da identificarii boschetarilor. In acest caz, insa, este vorba de o situatie care ne arata adevarul crud de la Balaceanca: sa mori de frig intr-un spital. Pentru ca, "boschetareasa" a murit, spun legistii, ca urmare a unei insuficiente cardio-respiratorii cauzata de hipotermie. Adica a murit inghetata. Faptul ca nu a bagat nimeni de seama si pentru ca este un om al strazii nu a condus la o ancheta minutioasa a ceea ce se intampla in aceasta unitate spitaliceasca. Cert este ca, Dumnezeu cu mila, atunci cand o ruda sau un apropiat ar pati asa ceva fara sa stie familia. Asa cum reiese din datele aflate in posesia legistilor, multi dintre cei care si-au gasit sfarsitul la "Balaceanca" au murit din cauza TBC -ului, boala de plamani care nu a fost tratata la timp. Au fost cazuri si de SIDA. Cu toate acestea, multi dintre pacientii-boschetari stau in continuare la gramada. Putini sunt tratati, iar o buna parte se intorc inapoi pe strazi.Cei mai saraci poposesc de multe ori, inainte de moarte, la spitalul de psihiatrie.
duminică, 22 iunie 2008
miercuri, 14 mai 2008
Evolutia Omului.
Evolutia omului
Intelegerea evolutiei noastre sta in descoperirea unui mare numar de fosile, oase si dinti, care au fost descoperite in diferite locuri prin Africa, Europa si Asia. Unelte de piatra, os si lemn, vetre de foc, asezari sau locuri funerare, au fost descoperite, de asemenea. Ca urmare a acestor descoperiri in archeologie si antropologie, s-a reusit formarea unei imagini despre evolutia umana timp de 4 - 5 milioane de ani.
Trasaturile fizice ale omului
Omul este situat in ordinul primantelor. In acest ordin, omul, impreuna cu stramosii nostri disparuti, si rudele noastre cele mai apropiate, maimutele africane, sunt considerati ambii in familia hominidelor, datorita asemanarilor genetice, cu toate ca tipuri de clasificare des intalnite, inca situeaza marile maimute intr-o familie separata, pongidele. Daca ne folosim de familia hominidelor ca o clasificare, atunci linia evolutiva umana separata din acest grup este plasata intr-o subfamilie, hominine.
Pozitia bipeda
Mersul pe doua picioare, este una dintre cele mai timpurii caracteristici evolutive ale homininelor. Aceasta forma de locomotie, a dus la modificari ale scheletului, mai ales in partea de jos a coloanei vertebrale, pelvis si picioare. Datorita faptului ca aceste schimbari pot fi determinate studiind oasele fosile, pozitia bipeda este de multe ori vazuta ca o trasatura definitorie a subfamiliei hominine.
Marimea craniului si a corpului
Majoritatea abilitatilor umane de a se folosi de unelte si obiecte felurite, isi are originea in complexitatea creierului. Speciile umane moderne au volumul cutiei craniene cuprins intre 1300 si 1500 cm3. In timpul evolutiei omului, marimea creierului s-a triplat. Aceasta crestere in volum, poate fi pusa pe seama schimbarilor din comportamentul homininelor. Cu timpul, unelte din piatra si alte artefacte de acest fel, au devenit extrem de numeroase si complicate. Descoperirile arheologice, arata si ele o ocupatie umana mai intensa in fazele mai tarzii ale istoriei evolutiei. Cele mai vechi hominide cunoscute, descoperite in sudul si estul Africii, au inceput sa migreze in regiunile tropicale si subtropicale ale Eurasiei cam acum un milion de ani, si inspre zonele temperate acum 500,000 de ani. Mult mai tarziu (acum 50,000 de ani), hominidele au fost capabile sa traverseze bariera naturala a apelor, pana in Australia. Doar dupa aparitia omului modern, migratia a atins si America, acum 30,000 de ani. Este mai mult ca sigur ca sporirea volumului creierului uman, sa fi participat la o complexa dezvoltare, la elaborarea de unelte, ca si la capacitatea de adaptare in medii noi.
Cele mai vechi fosile umane, arata diferente intre marimile corpului, care poate sa fie explicat prin dimorfismul sexual la stramosii nostri. Oasele sugereaza ca femelele aveau o inaltime de 0.9 - 1.2 m si 27 - 32 kg in greutate, in timp ce masculii, aveau mai mult de 1.5 m inaltime si in jur de 68 kg. Motivele care au dus la aceste modificari de marime ale corpului, pot fi legate de modul de viata in comunitati. Acest dimorfism tinde sa dispara in ultimul milion de ani.
Fata si dintii
A treia mare tendinta in evolutia homininelor, este micsorarea treptata a fetei si dintilor. Toate maimutele mari sunt dotate cu dinti mari, si canini proeminenti. Primele hominine prezentau astfel de canini , dar cele care au urmat au prezentat o tendinta clara de atrofiere. De asementea, premolarii si molarii, s-au atrofiat si ei in dimensiuni. Asociate cu aceste schimbari, este reducerea dimensiunilor fetei, maxilarului si mandibulei. La primele hominine, fata era mare si situata in fata cutiei craniene. Odata cu micsorarea dintilor si cu marirea creierului, fata a devenit mai mica si pozitia ei s-a schimbat. Astfel, fata oamenilor actuali este situata mai degraba sub cutia craniana, decat in fata acesteia.
Originile umane
Fosilele provenite de la stramosii omului, se impart in doua genuri: australopitecus si homo, si provin de acum 5 milioane de ani. Natura arborelui evolutiv al hominidelor dupa aceata data este nesigura. Acum 7 pana la 20 de milioane de ani, maimutele primitive erau raspandite in Africa si mai tarziu in Eurasia. Cu toate ca s-au gasit numeroase fosile, felul de viata al acestor creaturi, si legatura lor cu maimutele actuale si cu oamenii este cauza unor dezbateri intre cercetatori. Una dintre aceste maimute fosile, cunoscuta sub numele de Sivapithecus, apare sa imparta unele trasaturi cu marea maimuta asiatica, urangutanul, care poate fi urmasul direct. Niciuna dintre aceste fosile nu ofera evidente clare ca ar face parte dint-o linie evolutiva care sa duca la familia hominide.
Comparatii ale proteinelor sangvine si ADN - ului maimutelor africane cu cele ale omului, indica faptul ca linia ce conduce la omul modern, nu se desparte din cea a cimpanzeului si gorilei, decat tarziu in evolutie. Bazandu-se pe aceste date, multi cercetatori, cred ca despartirea a avut loc acum 6 - 8 milioane de ani. Este, deci, destul de posibil ca cele mai vechi fosile hominine, care apar acum 5 milioane de ani, sa ne apropie de inceputurile omului. Desoperirea mai multor fosile, ar permite stabilirea exacta a perioadei in care maimutele africane (moderne) s-au despartit de oamul actual, si deci evolutia umana va fi redata complet.
Australopithecus
Evidentele fosile ale evolutiei umane incep cu Australopithecus. Fosile din acest gen, au fost descoperite intr-un numar mare de locuri, in sudul si estul Africii. Datand de aproape 4 milioane de ani, acest gen pare sa fi disparut acum 1 milion de ani. Toti membrii erau bipezi, si deci hominine. Dar, observand dintii, falcile si marimea creierului, difereau, totusi destul de mult intre ei, pentru a fi impartiti in sase specii: A. anamensis, A. afarensis, A. aethipicus, A. africanus, A. robustus si A. boisei.
A. anamensis si A. aethipicus sunt decoperiri recente si se stie destul de putine despre ei. A. afarensis traia in estul Africii acum 3 - 4 milioane de ani. Gasit pe teritoriul tarilor Etiopia si Tanzania, A. afarensis avea un creier mai mic decat cel al cimpanzeilor. Unii membri posedau canini mai proeminenti decat cei ai homininelor de mai tarziu. Nici un fel de unelte nu au fost gasite cu fosilele lor.
Acum 2.5 - 3 milioane de ani, A. afarensis a evoluat in A. africanus. Cunoscut, la inceput in zone din sudul Africii, A. africanus avea un creier similar cu cel al predecesorului sau. Oricum, cu toate ca marimea molarilor s-a pastrat, caninii, au crescut doar pana la nivelul celorlalti dinti. Nici cu A. africanus nu s-au descoperit unelte.
Acum 2.6 milioane de ani, evidente fosile, indica prezenta a cel putin doua, si probabil in total a patru specii separate ale homininelor. O astfel de despartire evolutiva se pare ca s-a produs cu un segment al hominidelor, evoluand in genul homo, si mai apoi in omul modern, in timp ce celelalte au disparut. Ultimele astfel de specii disparute sunt A. robustus, limitat la Africa de sud, si A. boisei, descoperit doar in estul Africii. A. robustus prezenta dinti, falci si muschi mai mari decat la restul genului. Au disparut acum 1,5 milioane de ani.
Genul Homo
Cu toate ca cercetatorii nu sustin aceasta teorie, multi cred ca dupa despartirea evolutiva care a dus la apraritia lui A. robustus, A. africanus a evoluat in genul Homo. Daca este asa, atunci aceasta schimbare a avut loc acum 1.5 - 2 milioane de ani. Fosile datand din aceasta perioada arata un ciudat amestec de trasaturi. Unele maimute posedau un creier mare, dar si diti dezvoltati. Altele aveau dinti de dimensiuni reduse, dar si un creier mic. Un numar semnificativ de cranii si mandibule fosile, din aceasta perioada, au fost gasite in Tanzania si Kenya, in estul Africii, sunt catalogate ca apartinand de Homo habilis, primele fosile descoperite impreuna cu unelte de piatra. Homo habilis aveau multe in comun cu primi australopiteci si cu membrii de mai tarziu ce apartineau genului Homo. Se pare ca aceasta specie face tranzita de la australopiteci la hominide.
Primele evidente considerabile ale uneltelor de piatra vin din Africa, acum 2.5 milioane de ani. Aceste unelte nu au fost gasite asociate cu o specie de hominine in particular. S-au descoperit in Africa, locuri datand de 1,5-2 milioane de ani, unde pe langa uneltele de piatra existau si oase, cu urme (zgarieturi) care ar simboliza incercarea de a le utiliza in taiere. Acestea ne spun ca homininele consumau carne, dar cata provenea din vanat nu se stie, asa cum nu se cunoaste nici cantitatea de plante si insecte pe care acestea inca le mai consumau. Nu se cunoaste nici daca aceste activitati apartineau exclusiv hominidelor sau si australopitecii aveau aceste obiceiuri.
Descoperiri arheologice atesta existenta acum 1.5-1.6 milioane de ani, in nordul Kentei, a unei specii Homo, cu creierul dezvoltat, dintii mai atrofiati: Homo erectus. Intre 700.000 si 1 milion de ani vechime este atestata raspandirea acestuia in diferite parti tropicale, pana in regiunile temperate din Asia. Un numar de puncte arheologice contin unelte sofisticate .In pestera Zhoukoudian, in nordul Chinei, exista evidentele utilizarii focului; Fosilele care au fost gasite, sunt ale unor animale mari cum sunt elefantii, lucru care atesta specializarea homininelor.
{n timpul lui H. erectus, evolutia umana a continuat. Marimea creierului este mult mai mare decat cea de la homininele vechi, variind intre 750-800 cm3. Mai tarziu, H. erectus avea cranii cu volume de 1,100-1300 cm3, apropiate de cele ale lui Homo sapiens.
Homo sapiens
Acum 200,000 - 300,000 de ani, H. erectus a evoluat in H. sapiens. Este dificil de stabilit exact cand a avut loc schimbarea, unele fosile de H. erectus tarziu fiind interpretate ca H. sapiens timpuriu de unii oameni de stiinta. Acesti H. sapiens nu seamana perfect cu oamenii de astazi. Omul modern , Homo sapiens sapiens, a aparut prima data acum 90,000 de ani. Este aici un nou punct de dezbatere intre oamenii de stiinta, daca intre cele doua specii sunt consecutive sau nu. Aceste presupuneri se bazeaza pe descoperirea lui H. Neanderthalensis, sau H. sapiens Neanderthalensis. Acestia populau estul si centrul Europei, incepand de acum 100,000 de ani si pana acum 35,000-40,000 de ani, cand au disparut. Fosile de H. sapiens, mai diferite, au fost gasite si in alte parti ale lumii.
Se pune de asemenea problema evolutiei umane la stadiul actual, problema deschisa de aceste fosile de acum 35,000 de ani. Cu toate ca o definitie precisa a raselor umane nu este data, omul contemporan are o serie de diferente fizice. Majoritatea dintre aceste diferente sunt datorate adaptarii la mediu, proces pe care unii cercetatori il cred inceput atunci cand H. erectus a inceput sa se raspandeasca pe glob, acum un milion de ani. Se crede ca H. neaderthalensis este unul din descendentii lui H. erectus, deci stramosii directi ai omului modern.
Altii oameni de stiinta vad diferentierea rasiala ca un fenomen recent. In opinia lor, trasaturile lui H. Neanderthalensis - o frunte joasa, tesita, o fata lata, fara barbie, sunt prea primitivi pentru a putea fi considerati stramosii nostri. Ei plaseaza H. Neanderthalensis pe o ramura diferita, care a disparut. Potrivit acestei teorii originile omului pot fi gasite in Africa de sud sau in Orientul Mijlociu. Evoluand acum 90,000-200,000 de ani, acesti oameni s-au raspandit pe toata suprafata planetei, luand locul vechilor H. sapiens. Suport pentru aceasta teorie vine urmarind ADN-ul din mitocondriile aflate in celulele femelelor stramosilor nostri. Aceasta cautare, confirma ipoteza cum ca oamenii au evoluat dintr-o singura generatie sud-sahariana, sau din sud-estul Asiei. Datorita metodei folosite, aceasta presupunere poarta numele de "Ipoteza Evei". Nu este acceptata de majoritatea antropologilor, care cred ca omul are radacini mult mai indepartate.
Primele grupuri de H. sapiens erau rezistenti la frig, in perioada glaciara in Europa. Au fost inregistrate si primele morminte deliberate, insotite de unelte de piatra, oase de animal, chiar si de flori.
Omul modern
Cu toate ca schimbarile biologice la omul modern nu au schimbat dramatic trasaturile definitorii, acestea sunt totusi importante. Bazandu-se pe descoperirile din Franta si Spania, arta paleolitica, produsa de locuitorii pesterilor, unii antropologi sugereaza ca in aceasta perioada s-a format si limbajul, o etapa importanta in evolutia omului. Acum 10.000 de ani au fost domesticite animale, ca si utilizarea plantelor. Aceste trasaturi sunt primele urme care au dus la dezvoltarea civilizatiei.
Intelegerea evolutiei umane sta in interpretarea fosilelor cunoscute, dar imaginea este departe de a fi completa. Doar viitoarele fosile ii pot determina pe oamenii de stiinta sa completeze multe lacune in intelegerea evolutiei omului. Folosind metode sofisticate, cercetatorii sunt acum sa dateze fosilele mult mai exact. In anii ce vor urma vom observa o crestere enorma in informatii despre istoria biologica a omului.
Intelegerea evolutiei noastre sta in descoperirea unui mare numar de fosile, oase si dinti, care au fost descoperite in diferite locuri prin Africa, Europa si Asia. Unelte de piatra, os si lemn, vetre de foc, asezari sau locuri funerare, au fost descoperite, de asemenea. Ca urmare a acestor descoperiri in archeologie si antropologie, s-a reusit formarea unei imagini despre evolutia umana timp de 4 - 5 milioane de ani.
Trasaturile fizice ale omului
Omul este situat in ordinul primantelor. In acest ordin, omul, impreuna cu stramosii nostri disparuti, si rudele noastre cele mai apropiate, maimutele africane, sunt considerati ambii in familia hominidelor, datorita asemanarilor genetice, cu toate ca tipuri de clasificare des intalnite, inca situeaza marile maimute intr-o familie separata, pongidele. Daca ne folosim de familia hominidelor ca o clasificare, atunci linia evolutiva umana separata din acest grup este plasata intr-o subfamilie, hominine.
Pozitia bipeda
Mersul pe doua picioare, este una dintre cele mai timpurii caracteristici evolutive ale homininelor. Aceasta forma de locomotie, a dus la modificari ale scheletului, mai ales in partea de jos a coloanei vertebrale, pelvis si picioare. Datorita faptului ca aceste schimbari pot fi determinate studiind oasele fosile, pozitia bipeda este de multe ori vazuta ca o trasatura definitorie a subfamiliei hominine.
Marimea craniului si a corpului
Majoritatea abilitatilor umane de a se folosi de unelte si obiecte felurite, isi are originea in complexitatea creierului. Speciile umane moderne au volumul cutiei craniene cuprins intre 1300 si 1500 cm3. In timpul evolutiei omului, marimea creierului s-a triplat. Aceasta crestere in volum, poate fi pusa pe seama schimbarilor din comportamentul homininelor. Cu timpul, unelte din piatra si alte artefacte de acest fel, au devenit extrem de numeroase si complicate. Descoperirile arheologice, arata si ele o ocupatie umana mai intensa in fazele mai tarzii ale istoriei evolutiei. Cele mai vechi hominide cunoscute, descoperite in sudul si estul Africii, au inceput sa migreze in regiunile tropicale si subtropicale ale Eurasiei cam acum un milion de ani, si inspre zonele temperate acum 500,000 de ani. Mult mai tarziu (acum 50,000 de ani), hominidele au fost capabile sa traverseze bariera naturala a apelor, pana in Australia. Doar dupa aparitia omului modern, migratia a atins si America, acum 30,000 de ani. Este mai mult ca sigur ca sporirea volumului creierului uman, sa fi participat la o complexa dezvoltare, la elaborarea de unelte, ca si la capacitatea de adaptare in medii noi.
Cele mai vechi fosile umane, arata diferente intre marimile corpului, care poate sa fie explicat prin dimorfismul sexual la stramosii nostri. Oasele sugereaza ca femelele aveau o inaltime de 0.9 - 1.2 m si 27 - 32 kg in greutate, in timp ce masculii, aveau mai mult de 1.5 m inaltime si in jur de 68 kg. Motivele care au dus la aceste modificari de marime ale corpului, pot fi legate de modul de viata in comunitati. Acest dimorfism tinde sa dispara in ultimul milion de ani.
Fata si dintii
A treia mare tendinta in evolutia homininelor, este micsorarea treptata a fetei si dintilor. Toate maimutele mari sunt dotate cu dinti mari, si canini proeminenti. Primele hominine prezentau astfel de canini , dar cele care au urmat au prezentat o tendinta clara de atrofiere. De asementea, premolarii si molarii, s-au atrofiat si ei in dimensiuni. Asociate cu aceste schimbari, este reducerea dimensiunilor fetei, maxilarului si mandibulei. La primele hominine, fata era mare si situata in fata cutiei craniene. Odata cu micsorarea dintilor si cu marirea creierului, fata a devenit mai mica si pozitia ei s-a schimbat. Astfel, fata oamenilor actuali este situata mai degraba sub cutia craniana, decat in fata acesteia.
Originile umane
Fosilele provenite de la stramosii omului, se impart in doua genuri: australopitecus si homo, si provin de acum 5 milioane de ani. Natura arborelui evolutiv al hominidelor dupa aceata data este nesigura. Acum 7 pana la 20 de milioane de ani, maimutele primitive erau raspandite in Africa si mai tarziu in Eurasia. Cu toate ca s-au gasit numeroase fosile, felul de viata al acestor creaturi, si legatura lor cu maimutele actuale si cu oamenii este cauza unor dezbateri intre cercetatori. Una dintre aceste maimute fosile, cunoscuta sub numele de Sivapithecus, apare sa imparta unele trasaturi cu marea maimuta asiatica, urangutanul, care poate fi urmasul direct. Niciuna dintre aceste fosile nu ofera evidente clare ca ar face parte dint-o linie evolutiva care sa duca la familia hominide.
Comparatii ale proteinelor sangvine si ADN - ului maimutelor africane cu cele ale omului, indica faptul ca linia ce conduce la omul modern, nu se desparte din cea a cimpanzeului si gorilei, decat tarziu in evolutie. Bazandu-se pe aceste date, multi cercetatori, cred ca despartirea a avut loc acum 6 - 8 milioane de ani. Este, deci, destul de posibil ca cele mai vechi fosile hominine, care apar acum 5 milioane de ani, sa ne apropie de inceputurile omului. Desoperirea mai multor fosile, ar permite stabilirea exacta a perioadei in care maimutele africane (moderne) s-au despartit de oamul actual, si deci evolutia umana va fi redata complet.
Australopithecus
Evidentele fosile ale evolutiei umane incep cu Australopithecus. Fosile din acest gen, au fost descoperite intr-un numar mare de locuri, in sudul si estul Africii. Datand de aproape 4 milioane de ani, acest gen pare sa fi disparut acum 1 milion de ani. Toti membrii erau bipezi, si deci hominine. Dar, observand dintii, falcile si marimea creierului, difereau, totusi destul de mult intre ei, pentru a fi impartiti in sase specii: A. anamensis, A. afarensis, A. aethipicus, A. africanus, A. robustus si A. boisei.
A. anamensis si A. aethipicus sunt decoperiri recente si se stie destul de putine despre ei. A. afarensis traia in estul Africii acum 3 - 4 milioane de ani. Gasit pe teritoriul tarilor Etiopia si Tanzania, A. afarensis avea un creier mai mic decat cel al cimpanzeilor. Unii membri posedau canini mai proeminenti decat cei ai homininelor de mai tarziu. Nici un fel de unelte nu au fost gasite cu fosilele lor.
Acum 2.5 - 3 milioane de ani, A. afarensis a evoluat in A. africanus. Cunoscut, la inceput in zone din sudul Africii, A. africanus avea un creier similar cu cel al predecesorului sau. Oricum, cu toate ca marimea molarilor s-a pastrat, caninii, au crescut doar pana la nivelul celorlalti dinti. Nici cu A. africanus nu s-au descoperit unelte.
Acum 2.6 milioane de ani, evidente fosile, indica prezenta a cel putin doua, si probabil in total a patru specii separate ale homininelor. O astfel de despartire evolutiva se pare ca s-a produs cu un segment al hominidelor, evoluand in genul homo, si mai apoi in omul modern, in timp ce celelalte au disparut. Ultimele astfel de specii disparute sunt A. robustus, limitat la Africa de sud, si A. boisei, descoperit doar in estul Africii. A. robustus prezenta dinti, falci si muschi mai mari decat la restul genului. Au disparut acum 1,5 milioane de ani.
Genul Homo
Cu toate ca cercetatorii nu sustin aceasta teorie, multi cred ca dupa despartirea evolutiva care a dus la apraritia lui A. robustus, A. africanus a evoluat in genul Homo. Daca este asa, atunci aceasta schimbare a avut loc acum 1.5 - 2 milioane de ani. Fosile datand din aceasta perioada arata un ciudat amestec de trasaturi. Unele maimute posedau un creier mare, dar si diti dezvoltati. Altele aveau dinti de dimensiuni reduse, dar si un creier mic. Un numar semnificativ de cranii si mandibule fosile, din aceasta perioada, au fost gasite in Tanzania si Kenya, in estul Africii, sunt catalogate ca apartinand de Homo habilis, primele fosile descoperite impreuna cu unelte de piatra. Homo habilis aveau multe in comun cu primi australopiteci si cu membrii de mai tarziu ce apartineau genului Homo. Se pare ca aceasta specie face tranzita de la australopiteci la hominide.
Primele evidente considerabile ale uneltelor de piatra vin din Africa, acum 2.5 milioane de ani. Aceste unelte nu au fost gasite asociate cu o specie de hominine in particular. S-au descoperit in Africa, locuri datand de 1,5-2 milioane de ani, unde pe langa uneltele de piatra existau si oase, cu urme (zgarieturi) care ar simboliza incercarea de a le utiliza in taiere. Acestea ne spun ca homininele consumau carne, dar cata provenea din vanat nu se stie, asa cum nu se cunoaste nici cantitatea de plante si insecte pe care acestea inca le mai consumau. Nu se cunoaste nici daca aceste activitati apartineau exclusiv hominidelor sau si australopitecii aveau aceste obiceiuri.
Descoperiri arheologice atesta existenta acum 1.5-1.6 milioane de ani, in nordul Kentei, a unei specii Homo, cu creierul dezvoltat, dintii mai atrofiati: Homo erectus. Intre 700.000 si 1 milion de ani vechime este atestata raspandirea acestuia in diferite parti tropicale, pana in regiunile temperate din Asia. Un numar de puncte arheologice contin unelte sofisticate .In pestera Zhoukoudian, in nordul Chinei, exista evidentele utilizarii focului; Fosilele care au fost gasite, sunt ale unor animale mari cum sunt elefantii, lucru care atesta specializarea homininelor.
{n timpul lui H. erectus, evolutia umana a continuat. Marimea creierului este mult mai mare decat cea de la homininele vechi, variind intre 750-800 cm3. Mai tarziu, H. erectus avea cranii cu volume de 1,100-1300 cm3, apropiate de cele ale lui Homo sapiens.
Homo sapiens
Acum 200,000 - 300,000 de ani, H. erectus a evoluat in H. sapiens. Este dificil de stabilit exact cand a avut loc schimbarea, unele fosile de H. erectus tarziu fiind interpretate ca H. sapiens timpuriu de unii oameni de stiinta. Acesti H. sapiens nu seamana perfect cu oamenii de astazi. Omul modern , Homo sapiens sapiens, a aparut prima data acum 90,000 de ani. Este aici un nou punct de dezbatere intre oamenii de stiinta, daca intre cele doua specii sunt consecutive sau nu. Aceste presupuneri se bazeaza pe descoperirea lui H. Neanderthalensis, sau H. sapiens Neanderthalensis. Acestia populau estul si centrul Europei, incepand de acum 100,000 de ani si pana acum 35,000-40,000 de ani, cand au disparut. Fosile de H. sapiens, mai diferite, au fost gasite si in alte parti ale lumii.
Se pune de asemenea problema evolutiei umane la stadiul actual, problema deschisa de aceste fosile de acum 35,000 de ani. Cu toate ca o definitie precisa a raselor umane nu este data, omul contemporan are o serie de diferente fizice. Majoritatea dintre aceste diferente sunt datorate adaptarii la mediu, proces pe care unii cercetatori il cred inceput atunci cand H. erectus a inceput sa se raspandeasca pe glob, acum un milion de ani. Se crede ca H. neaderthalensis este unul din descendentii lui H. erectus, deci stramosii directi ai omului modern.
Altii oameni de stiinta vad diferentierea rasiala ca un fenomen recent. In opinia lor, trasaturile lui H. Neanderthalensis - o frunte joasa, tesita, o fata lata, fara barbie, sunt prea primitivi pentru a putea fi considerati stramosii nostri. Ei plaseaza H. Neanderthalensis pe o ramura diferita, care a disparut. Potrivit acestei teorii originile omului pot fi gasite in Africa de sud sau in Orientul Mijlociu. Evoluand acum 90,000-200,000 de ani, acesti oameni s-au raspandit pe toata suprafata planetei, luand locul vechilor H. sapiens. Suport pentru aceasta teorie vine urmarind ADN-ul din mitocondriile aflate in celulele femelelor stramosilor nostri. Aceasta cautare, confirma ipoteza cum ca oamenii au evoluat dintr-o singura generatie sud-sahariana, sau din sud-estul Asiei. Datorita metodei folosite, aceasta presupunere poarta numele de "Ipoteza Evei". Nu este acceptata de majoritatea antropologilor, care cred ca omul are radacini mult mai indepartate.
Primele grupuri de H. sapiens erau rezistenti la frig, in perioada glaciara in Europa. Au fost inregistrate si primele morminte deliberate, insotite de unelte de piatra, oase de animal, chiar si de flori.
Omul modern
Cu toate ca schimbarile biologice la omul modern nu au schimbat dramatic trasaturile definitorii, acestea sunt totusi importante. Bazandu-se pe descoperirile din Franta si Spania, arta paleolitica, produsa de locuitorii pesterilor, unii antropologi sugereaza ca in aceasta perioada s-a format si limbajul, o etapa importanta in evolutia omului. Acum 10.000 de ani au fost domesticite animale, ca si utilizarea plantelor. Aceste trasaturi sunt primele urme care au dus la dezvoltarea civilizatiei.
Intelegerea evolutiei umane sta in interpretarea fosilelor cunoscute, dar imaginea este departe de a fi completa. Doar viitoarele fosile ii pot determina pe oamenii de stiinta sa completeze multe lacune in intelegerea evolutiei omului. Folosind metode sofisticate, cercetatorii sunt acum sa dateze fosilele mult mai exact. In anii ce vor urma vom observa o crestere enorma in informatii despre istoria biologica a omului.
sâmbătă, 10 mai 2008
Lichior De Menta
Ingrediente
1 farfurie adinca de menta, 500-600 gr. zahar, alcool
Preparare
Se tine menta in alcool la soare timp de 3-4 saptamini. Se strecoara si se amesteca cu un sirop preparat din 500-600 gr. zahar si 2 pahare mari de apa. Se potriveste taria cu alcool dupa plac. Se pune in sticle, se infunda si se pastreaza in camara.
Durata
15 min
1 farfurie adinca de menta, 500-600 gr. zahar, alcool
Preparare
Se tine menta in alcool la soare timp de 3-4 saptamini. Se strecoara si se amesteca cu un sirop preparat din 500-600 gr. zahar si 2 pahare mari de apa. Se potriveste taria cu alcool dupa plac. Se pune in sticle, se infunda si se pastreaza in camara.
Durata
15 min
Liqueur De Cafea
Ingrediente
250 gr. cafea, 1 l alcool 90 grade, 600 gr. zahar, 3/4 l apa
Preparare
Se pune 250 gr. cafea de calitate buna, prajita si macinata, intr-o sticla cu alcool de 90 grade. Se lasa sa stea 15 zile. Dupa acest timp se adauga un sirop facut din zahar si 3/4 l apa. Se mai tine o saptamana si se filtreaza printr-o palnie in care s-a asezat un cornet de hartie de filtru.
Durata
15 min
250 gr. cafea, 1 l alcool 90 grade, 600 gr. zahar, 3/4 l apa
Preparare
Se pune 250 gr. cafea de calitate buna, prajita si macinata, intr-o sticla cu alcool de 90 grade. Se lasa sa stea 15 zile. Dupa acest timp se adauga un sirop facut din zahar si 3/4 l apa. Se mai tine o saptamana si se filtreaza printr-o palnie in care s-a asezat un cornet de hartie de filtru.
Durata
15 min
Cafea Tonic
Ingrediente
6 cesti cafea tare, 6 linguri smintina, 6 linguri coniac, 12 lingurite zahar, 6 cuburi gheata
Preparare
Se prepara o cafea tare, bine indulcita. Se amesteca cu smintina, se bate bine, apoi se adauga coniacul si se lasa sa se raceasca. Se pune lichidul in termos, adaugindu-se cuburile de gheata.
Durata
20 min
6 cesti cafea tare, 6 linguri smintina, 6 linguri coniac, 12 lingurite zahar, 6 cuburi gheata
Preparare
Se prepara o cafea tare, bine indulcita. Se amesteca cu smintina, se bate bine, apoi se adauga coniacul si se lasa sa se raceasca. Se pune lichidul in termos, adaugindu-se cuburile de gheata.
Durata
20 min
Cafea aurie
Ingrediente:
- cafea fierbinte - 10 ml triplu sec - 10 ml amaretto - 10 ml whisky crema - 10 ml lichior de alune - scortisoara - ciocolata - frisca
Dificultate: redusa
Mod de preparare:
Se pun toate ingredientele cu exeptia cafelei si scortisoarei intr-un pahar de whisky.Se pune cafeaua si scortisoara si se amesteca.Se orneaza cu fulgi de ciocolata si frisca.
- cafea fierbinte - 10 ml triplu sec - 10 ml amaretto - 10 ml whisky crema - 10 ml lichior de alune - scortisoara - ciocolata - frisca
Dificultate: redusa
Mod de preparare:
Se pun toate ingredientele cu exeptia cafelei si scortisoarei intr-un pahar de whisky.Se pune cafeaua si scortisoara si se amesteca.Se orneaza cu fulgi de ciocolata si frisca.
Punch indian
Ingrediente:
- 4 oua - 1/2 ceasca esenta tare de ceai - 4 linguri rom - 1/4 l frisca indulcita - 125 g zahar - 2-3 foi gelatina
Dificultate: redusa
Mod de preparare:
Din galbenusuri, zahar si frisca se face o crema care se fierbe pe aburi, apoi se da deoparte si se amesteca cu romul, esenta de ceai, gelatina dizolvata si albusurile spuma.Se pune in pahare si se garniseste cu frisca apoi, se da la rece.
Mod de servire: Se serveste cu biscuiti.
- 4 oua - 1/2 ceasca esenta tare de ceai - 4 linguri rom - 1/4 l frisca indulcita - 125 g zahar - 2-3 foi gelatina
Dificultate: redusa
Mod de preparare:
Din galbenusuri, zahar si frisca se face o crema care se fierbe pe aburi, apoi se da deoparte si se amesteca cu romul, esenta de ceai, gelatina dizolvata si albusurile spuma.Se pune in pahare si se garniseste cu frisca apoi, se da la rece.
Mod de servire: Se serveste cu biscuiti.
Cafe glace
Ingrediente:
- 1,5 l cafea filtru racita - zahar si frisca dupa gust
Dificultate: redusa
Mod de preparare:
Se toarna 450 ml cafea in tavite de cuburi de gheata si se congeleaza.Se indulceste restul de cafea cu zahar dupa gust.Se acopera si se lasa sa se raceasca in frigider.Se scot cuburile din tavite si se pun intr-o cana impreuna cu cafeau racita.
Mod de servire: Se serveste in pahare, cu frisca deasupra.
- 1,5 l cafea filtru racita - zahar si frisca dupa gust
Dificultate: redusa
Mod de preparare:
Se toarna 450 ml cafea in tavite de cuburi de gheata si se congeleaza.Se indulceste restul de cafea cu zahar dupa gust.Se acopera si se lasa sa se raceasca in frigider.Se scot cuburile din tavite si se pun intr-o cana impreuna cu cafeau racita.
Mod de servire: Se serveste in pahare, cu frisca deasupra.
De ce devin dependenti oamenii de cafea si tigara.
O posibila explicatie ar fi ca cele doua produse cresc rezistenta la durere.Cafeaua se combina bine cu tigara, desi, in cantitati mari, ambele sunt nocive pentru sanatate.
Impreuna cresc rezistenta organismului la durere, aspect demonstrat de cercetatorii romani de la Institutul de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti , impreuna cu o echipa de cercetatori de la Institutul de Neurostiinta din Copenhaga (Danemarca).
Asa s-ar putea explica si dependenta puternica pe care cele doua produse o creeaza oamenilor, precum si rezistenta la stres pe care o confera, pe moment, organismului.
Probe de foc: aerul conditionat si apa rece
Cercetatorii au demonstrat pe un grup de tineri consumatori, dependenti moderat de nicotina si cafeina, ca pragul de rezistenta la durere se dubleaza, atat in cazul barbatilor, cat si in cel al femeilor, atunci cand cafeaua se combina cu tigara.
Subiectii, studenti sanatosi, cu varste intre 19 si 23 de ani, au fost pusi sa stea intr-o camera cu aer conditionat, la 21 de grade C, timp de 15 minute, astfel incat sa se obtina o temperatura standard a pielii.
De asemenea, fiecare participant a fost rugat sa introduca mana "nondominanta" (mana stanga sau mana dreapta) in apa rece, la o temperatura de 3 grade C. Dupa un minut mana a fost scoasa si uscata cu un prosop. Potrivit cercetatorilor, acestia consumau, in mod obisnuit, 100-250 de miligrame de cafea.
Fiecare participant a fost supus la patru investigatii diferite. Intai li s-a cerut sa se abtina de la fumat si sa nu bea nimic altceva decat apa in dimineata de dinaintea investigatiilor (ca sa nu fie tentati sa fumeze, participantilor li s-a spus ca li se vor cere mostre de saliva pentru verificare), apoi li s-a facut primul test, care presupunea rezistenta la temperaturi scazute.
Fumatul a fost permis 15 minute
Urmatorul test a fost facut dupa ce participantilor li s-a permis sa fumeze, sa bea cafea sau sa le combine. Fumatul a fost permis 15 minute, iar consumul de cafea s-a facut cu 45 de minute inainte de test. Consumul de cafea a sporit efectul analgezic al fumatului, au constatat cercetatorii.
miercuri, 23 aprilie 2008
vineri, 4 aprilie 2008
sâmbătă, 1 martie 2008
Spartanii si modul lor de educatie.
Întemeietorii Spartei sunt urmaşii înfricoşătorilor dorieni care au năvălit în ţara Laconiei prin anul 1200 Î.Hr. Fideli legilor ce le-ar fi fost date în secolul al IX-lea Î.Hr., de un înţelept numit Licurg, ei rămân în consecinţă un popor de soldaţi, cu obiceiuri rigide, cu o disciplină austeră. O strictă ierarhie îi opune pe cetăţeni, războinici care deţin puterea, locuitorilor din jurul cetăţii, descendenţi ai vechilor laconi, oameni liberi care plăteau impozitul şi serveau armata, dar fără drepturi politice (perieci) sau şerbi trataţi cu asprime şi gata să se răzvrătească (hiloţi). Sparta era caracterizată de o cultură războinică şi atrocităţi tradiţionale. Pământurile sale erau cultivate de sclavi, periecii, supravegheaţi intens,
de vreme ce erau mai numeroşi decât însuşi spartanii, lucru pentru care au avut loc diverse revoluţii. Spartanii erau caracterizaţi prin capa roşie şi barba stufoasă.
O asemenea organizare socială şi astfel de obiceiuri au permis spartanilor să cucerească o mare parte a Peloponesului şi, în final, să-i smulgă Atenei supremaţia, la sfârşitul secolului al V-lea Î.Hr. Apogeu de scurtă durată: la mijlocul secolului al IV-lea Î.Hr., epuizată de lupta sa împotriva capitalei Aticii, apoi împotriva Imperiului persan, cetatea intră într-un inevitabil declin.
Oraşul Sparta, sau Lacedemonia, din Grecia, este considerat a fi primul mare stat care a aparut in urma Epocii Arhaice timpurii. Spartanii au fost şi au rămas foarte renumiţi atât pentru curajul şi eroismul lor, dar mai ales pentru educaţia riguroasă pe care orice viitor luptător o primea. Astfel, acest oraş a pus la punct un sistem educativ care avea drept scop să-i transforme pe băieţi în soldaţi robuşti, iar pe fete în reproducătoare puternice. Educaţia spartană se caracterizează printr-o supunere completă a copiilor faţă de stat. Metodele pedagogice ale spartanilor i-au intrigat pe ceilalţi greci. în secolul al IV-lea Î.Hr., scriitorul atenian Xenofon, prieten şi admirator al Spartei, redactează o lucrare intitulată Statul lacedemonienilor, în care descrie educaţia copiilor. Informaţiile lui sunt completate de către filosoful Platon, compatriotul şi contemporanul său, şi mai târziu de către istoricul Plutarh (secolele l-II d.Hr.). Spartanii reprezentau poporul războinic cel mai de temut, doar atenienii au îndrăznit să-i înfrunte, plătind un preţ mare pentru aceast lucru.
Povestea Spartei este cea mai întunecată pagină din istoria Greciei, .spartanii fiind probabil cei mai aprigi din toata Grecia, iar în lupta dovedeau întotdeauna că sunt cei mai buni. După cum aminteşte Xenofon, spartanii atribuie metodele lor educative legislatorului mitic Licurg, care se pare că ar fi trăit în secolul al IX-lea Î.Hr. Această legendă înrădăcinează legile şi obiceiurile cetăţii într-un trecut îndepărtat şi le conferă autoritate şi prestigiu. În realitate, acestea îşi au originea prin 550 î.Hr., dată la care oraşul se repliază şi adoptă o orientare în întregime militară.
Viaţa unui spartan era o luptă continuă cu propriile slăbiciuni. Antrenamentul începea din ziua naşterii fiecărui spartan. Pentru micuţii spartani, totul începe sau se opreşte la naştere. într-adevăr, o comisie de bătrâni ai cetăţii examinează bebeluşii şi-i păstrează doar pe cei care sunt frumoşi, bine formaţi, robuşti. Sugarii urâţi, cu malformaţii sau debili sunt aruncaţi în haznaua cetăţii şi deci condamnaţi la o moarte sigură. Originea acestei practici, numită „eugenism", este şi ea atribuită lui Licurg. Copilul lăsat în viaţă este hrănit de doici zdravene, renumite în întreaga Grecie. În plus, copilul nu apartinea părinţilor, era proprietatea Spartei. Doicile nu înfaşă copiii în scutece, cum este obiceiul în restul Greciei în acea vreme, ci le lasă membrele libere. Se crede că astfel sugarii vor deveni repede mai corpolenţi şi mai curajoşi. Băiatul înţărcat rămâne în familia sa până la vârsta de şapte ani împliniţi. „Creşterea" cedează atunci locul educaţiei, al cărei monopol exclusiv este deţinut de stat. Cel mai brutal copil devenea conducătorul taberei şi poruncea tuturor celorlalţi copilaşi.
Educaţia se desfăşoară sub controlul unei persoane care are sarcina de a repartiza copiii în unităţi şi de a le da un comandant, recrutat dintre cei mai mari dintre ei. Aceste unităţi sunt, la rândul lor, împărţite în grupe mai mici, conduse de cel mai combativ dintre membrii lor. Copilul trebuie să asculte cu stricteţe de toţi aceşti responsabili. Şcolarizarea durează 13 ani şi cuprinde 3 cicluri: de la 7 la 11 ani, de la 12 la 15 ani şi de la 16 la 20 de ani. în cursul primului ciclu, copilul este întreţinut de familia sa. Se întâlneşte cu camarazii doar pentru exerciţii şi jocuri. După aceea, sistemul educativ devine mult mai restrictiv, chiar crud. Băiatul, începând de atunci, este despărţit de ai săi şi trăieşte în comunitate. Educaţia, care constă în a-l pregăti pe viitorul războinic ca să-şi apere patria, până la moarte dacă trebuie, este mai curând fizică şi morală decât intelectuală. Învăţarea citirii şi scrierii se reduce aici la strictul necesar. Poezia şi muzica figurează în program, nu pentru a trezi simţul estetic al tinerilor, ci pentru a le exalta virtuţile războinice şi a-i îndemna pe viitorii soldaţi la luptă. Cursa, lupta, mânuirea armelor (spadă sau suliţă) şi mişcările de trupe fac să crească forţa musculară a copiilor şi îi învaţă aspra disciplină care domneşte pe câmpurile de bătaie. Pentru a testa ardoarea în luptă a băieţilor, ei sunt aţâţaţi şi împinşi să se bată între ei. După cum relatează Xenofon şi Plutarh, gimnastica nu este rezervată numai băieţilor.
Pentru a purta în pântece copii sănătoşi şi viguroşi, tinerele femei spartane trebuie să aibă un corp solid şi foarte musculos, moştenit din copilăria şi adolescenţa lor. Ca şi micii lor însoţitori, fetiţele aleargă, se dedau la încercări de forţă şi aruncă suliţa şi discul. In timpul ritualurilor religioase, fetitele trebuiau sa apara asa cum le-a facut Zeus, goale. Lipsa vesmintelor frumoase trebuia sa le invete modestia. Obiceiurile de casatorie cereau ca logodnicul sa-si fure mireasa. Fata isi taia parul si se imbraca in haine barbatesti. Proaspatul insuratel se intorcea apoi in armata. Ca sa isi vada nevasta, trebuia sa fuga din cazarma.
Pentru statul spartan, dezvoltarea corpului este însoţită în mod obligatoriu de o pregătire morală nemiloasă, care trebuie să permită viitorului cetăţean să înfrunte cele mai dificile situaţii. Copilul creşte deci în condiţii de foarte mare austeritate, care au ca scop să-l înveţe să treacă peste necazuri şi dureri. Încă de la vârsta de 12 ani, el primeşte o singură şi unică haină, pe care o poartă tot anul, fie vară, sau iarnă. În acest fel, învaţă să lupte atât împotriva frigului, cât şi a căldurii. El se familiarizează şi cu murdăria, fiindcă îşi dezbracă rar haina pentru a se spăla... Neavând încălţăminte, el trebuie astfel să-şi întărească tălpile picioarelor şi să se deplaseze cu o mai mare agilitate. Copilul nu are de aşteptat nici consolarea unei mese bune. în mod deliberat, nu este hrănit pe săturate; trebuie să înveţe să suporte lipsa hranei, continuând să muncească. Adultii îi indemnau adesea la ceartă ca să vadă care este cel mai agresiv si puternic. Copiii dormeau pe aşternuturi din papură, pe care o adunau singuri de la râu. Iarna, cand inghetau de frig, le era permis sa doarma si pe niste scaieti... Întepaturile le dadeau senzatia de cald. Erau ţinuti in frig si flămânzi. Erau incurajati sa fure mancare, dexteritate care avea sa le fie de mare folos in razboaie. Daca erau prinsi, erau biciuiti. Nu erau pedepsiti pentru furt, ci pentru ca se lasasera prinsi. Bataia era considerata o metoda buna pentru calirea trupului si sufletului. Dacă tînărul plângea in timpul unei bătăi era batut si prietenul lui cel mai bun.
Dar spartanii, care înţeleg să dezvolte viclenia şi facultatea de a se descurca la tineri, nu-i opresc pe aceştia să-şi procure merinde suplimentare furând, singura condiţie pentru copii fiind aceea de a nu se lăsa prinşi. Descoperit, hoţul neîndemânatic este foarte sever pedepsit, nu pentru că a comis un act condamnabil, ci pentru că a eşuat în tentativa lui. Aşa cum scrie Xenofon, „este pedepsit cel care execută prost ceea ce i se predă". Seara, micul spartan doarme pe o saltea de paie neconfortabilă, pe care şi-a confecţionat-o singur, culegând trestii cu mâinile goale, fără să se ajute de nici o unealtă. Această educaţie atât de aspră, atât de inumană în ochii noştri, impusă unor generaţii de tineri spartani, nu a împiedicat până la urmă declinul şi apoi pieirea marii cetăţi lacedemoniene.
de vreme ce erau mai numeroşi decât însuşi spartanii, lucru pentru care au avut loc diverse revoluţii. Spartanii erau caracterizaţi prin capa roşie şi barba stufoasă.
O asemenea organizare socială şi astfel de obiceiuri au permis spartanilor să cucerească o mare parte a Peloponesului şi, în final, să-i smulgă Atenei supremaţia, la sfârşitul secolului al V-lea Î.Hr. Apogeu de scurtă durată: la mijlocul secolului al IV-lea Î.Hr., epuizată de lupta sa împotriva capitalei Aticii, apoi împotriva Imperiului persan, cetatea intră într-un inevitabil declin.
Oraşul Sparta, sau Lacedemonia, din Grecia, este considerat a fi primul mare stat care a aparut in urma Epocii Arhaice timpurii. Spartanii au fost şi au rămas foarte renumiţi atât pentru curajul şi eroismul lor, dar mai ales pentru educaţia riguroasă pe care orice viitor luptător o primea. Astfel, acest oraş a pus la punct un sistem educativ care avea drept scop să-i transforme pe băieţi în soldaţi robuşti, iar pe fete în reproducătoare puternice. Educaţia spartană se caracterizează printr-o supunere completă a copiilor faţă de stat. Metodele pedagogice ale spartanilor i-au intrigat pe ceilalţi greci. în secolul al IV-lea Î.Hr., scriitorul atenian Xenofon, prieten şi admirator al Spartei, redactează o lucrare intitulată Statul lacedemonienilor, în care descrie educaţia copiilor. Informaţiile lui sunt completate de către filosoful Platon, compatriotul şi contemporanul său, şi mai târziu de către istoricul Plutarh (secolele l-II d.Hr.). Spartanii reprezentau poporul războinic cel mai de temut, doar atenienii au îndrăznit să-i înfrunte, plătind un preţ mare pentru aceast lucru.
Povestea Spartei este cea mai întunecată pagină din istoria Greciei, .spartanii fiind probabil cei mai aprigi din toata Grecia, iar în lupta dovedeau întotdeauna că sunt cei mai buni. După cum aminteşte Xenofon, spartanii atribuie metodele lor educative legislatorului mitic Licurg, care se pare că ar fi trăit în secolul al IX-lea Î.Hr. Această legendă înrădăcinează legile şi obiceiurile cetăţii într-un trecut îndepărtat şi le conferă autoritate şi prestigiu. În realitate, acestea îşi au originea prin 550 î.Hr., dată la care oraşul se repliază şi adoptă o orientare în întregime militară.
Viaţa unui spartan era o luptă continuă cu propriile slăbiciuni. Antrenamentul începea din ziua naşterii fiecărui spartan. Pentru micuţii spartani, totul începe sau se opreşte la naştere. într-adevăr, o comisie de bătrâni ai cetăţii examinează bebeluşii şi-i păstrează doar pe cei care sunt frumoşi, bine formaţi, robuşti. Sugarii urâţi, cu malformaţii sau debili sunt aruncaţi în haznaua cetăţii şi deci condamnaţi la o moarte sigură. Originea acestei practici, numită „eugenism", este şi ea atribuită lui Licurg. Copilul lăsat în viaţă este hrănit de doici zdravene, renumite în întreaga Grecie. În plus, copilul nu apartinea părinţilor, era proprietatea Spartei. Doicile nu înfaşă copiii în scutece, cum este obiceiul în restul Greciei în acea vreme, ci le lasă membrele libere. Se crede că astfel sugarii vor deveni repede mai corpolenţi şi mai curajoşi. Băiatul înţărcat rămâne în familia sa până la vârsta de şapte ani împliniţi. „Creşterea" cedează atunci locul educaţiei, al cărei monopol exclusiv este deţinut de stat. Cel mai brutal copil devenea conducătorul taberei şi poruncea tuturor celorlalţi copilaşi.
Educaţia se desfăşoară sub controlul unei persoane care are sarcina de a repartiza copiii în unităţi şi de a le da un comandant, recrutat dintre cei mai mari dintre ei. Aceste unităţi sunt, la rândul lor, împărţite în grupe mai mici, conduse de cel mai combativ dintre membrii lor. Copilul trebuie să asculte cu stricteţe de toţi aceşti responsabili. Şcolarizarea durează 13 ani şi cuprinde 3 cicluri: de la 7 la 11 ani, de la 12 la 15 ani şi de la 16 la 20 de ani. în cursul primului ciclu, copilul este întreţinut de familia sa. Se întâlneşte cu camarazii doar pentru exerciţii şi jocuri. După aceea, sistemul educativ devine mult mai restrictiv, chiar crud. Băiatul, începând de atunci, este despărţit de ai săi şi trăieşte în comunitate. Educaţia, care constă în a-l pregăti pe viitorul războinic ca să-şi apere patria, până la moarte dacă trebuie, este mai curând fizică şi morală decât intelectuală. Învăţarea citirii şi scrierii se reduce aici la strictul necesar. Poezia şi muzica figurează în program, nu pentru a trezi simţul estetic al tinerilor, ci pentru a le exalta virtuţile războinice şi a-i îndemna pe viitorii soldaţi la luptă. Cursa, lupta, mânuirea armelor (spadă sau suliţă) şi mişcările de trupe fac să crească forţa musculară a copiilor şi îi învaţă aspra disciplină care domneşte pe câmpurile de bătaie. Pentru a testa ardoarea în luptă a băieţilor, ei sunt aţâţaţi şi împinşi să se bată între ei. După cum relatează Xenofon şi Plutarh, gimnastica nu este rezervată numai băieţilor.
Pentru a purta în pântece copii sănătoşi şi viguroşi, tinerele femei spartane trebuie să aibă un corp solid şi foarte musculos, moştenit din copilăria şi adolescenţa lor. Ca şi micii lor însoţitori, fetiţele aleargă, se dedau la încercări de forţă şi aruncă suliţa şi discul. In timpul ritualurilor religioase, fetitele trebuiau sa apara asa cum le-a facut Zeus, goale. Lipsa vesmintelor frumoase trebuia sa le invete modestia. Obiceiurile de casatorie cereau ca logodnicul sa-si fure mireasa. Fata isi taia parul si se imbraca in haine barbatesti. Proaspatul insuratel se intorcea apoi in armata. Ca sa isi vada nevasta, trebuia sa fuga din cazarma.
Pentru statul spartan, dezvoltarea corpului este însoţită în mod obligatoriu de o pregătire morală nemiloasă, care trebuie să permită viitorului cetăţean să înfrunte cele mai dificile situaţii. Copilul creşte deci în condiţii de foarte mare austeritate, care au ca scop să-l înveţe să treacă peste necazuri şi dureri. Încă de la vârsta de 12 ani, el primeşte o singură şi unică haină, pe care o poartă tot anul, fie vară, sau iarnă. În acest fel, învaţă să lupte atât împotriva frigului, cât şi a căldurii. El se familiarizează şi cu murdăria, fiindcă îşi dezbracă rar haina pentru a se spăla... Neavând încălţăminte, el trebuie astfel să-şi întărească tălpile picioarelor şi să se deplaseze cu o mai mare agilitate. Copilul nu are de aşteptat nici consolarea unei mese bune. în mod deliberat, nu este hrănit pe săturate; trebuie să înveţe să suporte lipsa hranei, continuând să muncească. Adultii îi indemnau adesea la ceartă ca să vadă care este cel mai agresiv si puternic. Copiii dormeau pe aşternuturi din papură, pe care o adunau singuri de la râu. Iarna, cand inghetau de frig, le era permis sa doarma si pe niste scaieti... Întepaturile le dadeau senzatia de cald. Erau ţinuti in frig si flămânzi. Erau incurajati sa fure mancare, dexteritate care avea sa le fie de mare folos in razboaie. Daca erau prinsi, erau biciuiti. Nu erau pedepsiti pentru furt, ci pentru ca se lasasera prinsi. Bataia era considerata o metoda buna pentru calirea trupului si sufletului. Dacă tînărul plângea in timpul unei bătăi era batut si prietenul lui cel mai bun.
Dar spartanii, care înţeleg să dezvolte viclenia şi facultatea de a se descurca la tineri, nu-i opresc pe aceştia să-şi procure merinde suplimentare furând, singura condiţie pentru copii fiind aceea de a nu se lăsa prinşi. Descoperit, hoţul neîndemânatic este foarte sever pedepsit, nu pentru că a comis un act condamnabil, ci pentru că a eşuat în tentativa lui. Aşa cum scrie Xenofon, „este pedepsit cel care execută prost ceea ce i se predă". Seara, micul spartan doarme pe o saltea de paie neconfortabilă, pe care şi-a confecţionat-o singur, culegând trestii cu mâinile goale, fără să se ajute de nici o unealtă. Această educaţie atât de aspră, atât de inumană în ochii noştri, impusă unor generaţii de tineri spartani, nu a împiedicat până la urmă declinul şi apoi pieirea marii cetăţi lacedemoniene.
Spartanii nu isi ucideau copiii arucandu-i in prapastie.
A mai cazut un mit, vechi de pe vremea anticilor greci. Dupa cinci ani de sapaturi, o echipa de arheologi din Atena sustine ca poate demonta inspaimantatoarea legenda potrivit careia spartanii isi aruncau nou-nascutii bolnavi sau prea slabi, intr-o prapastie din muntii Taiget. Ei sustin, in schimb, ca in locul indicat au fost descoperite oseminte umane, insa ca acestea ar apartine unor persoane adulte, cu varste intre 18 si 35 de ani. Ramasitele dateaza din secolele al VI-lea - al V-lea i.Hr. si confirma varianta istoricilor, potrivit carora spartanii aruncau in aceasta prapastie prizonierii de razboi, tradatorii si criminalii. Destinata a atesta caracterul militarist al Spartei antice, legenda privind uciderea copiilor a fost propagata in special in scrierile moralistului grec Plutarh. Pana astazi, istoricii sustineau ca, in Sparta, fiecare nou-nascut era examinat de sfatul batranilor. Daca arata sanatos si puternic, sfatul hotara ca va trai. Daca era infirm sau slab era aruncat in munti si lasat in voia soartei. Incapand cu varsta de sapte ani, baietii erau trimisi in tabere, unde erau pregatiti pentru viata si invatati sa se lupte in razboaie.
Terifianta legenda care a ingrozit cititorii textelor cu caracter istoric sau pe amatorii filmelor gen T300T, potrivit careia spartanii isi omorau pruncii slabi, bolnavi sau cu defecte fizice, aruncandu-i in prapastie, nu are o baza reala. Specialistii sustin ca sapaturile nu indica faptul ca in zona s-ar afla ramasite ale unor copii. Cu toate acestea, expertii au descoperit in prapastie oseminte umane, ale unor adolescenti si adulti, cu varste cuprinse intre 18 si 35 de ani, a precizat Theodoros Pitsios, antropolog la Facultatea de medicina din Atena, citat de AFP.
"In prapastie au mai ramas oseminte, dar acestea nu apartin unor nou nascuti, potrivit sapaturilor realizate pana pe fundul prapastiei, situata la baza muntelui Taiget, in apropiere de Sparta actuala (Peloponez). Este vorba, fara indoiala, de un mit, sursele antice despre aceasta pretinsa practica sunt, de altfel, rare si imprecise", a adaugat Pitsios. Potrivit cercetatorilor, osemintele analizate pana in prezent, datand din secolele al VI-lea - al V-lea si apartinand unui numar de 46 de barbati, confirma textele antice potrivit carora spartanii aruncau in aceasta prapastie prizonierii de razboi, tradatorii si criminalii. "Descoperirile noastre evoca un episod din cel de-al doilea razboi dintre Sparta si Messina si infrangerea eroului messinian Aristomenes si a celor 50 de razboinici ai sai, aruncati in prapastie", a mai afirmat cercetatorul.
Destinata a atesta caracterul militarist al Spartei antice, legenda privind uciderea copiilor a fost propagata in special de Plutarh, in primul secol al erei noastre. Pana astazi, inscrisurile istoricilor sustineau ca, in Sparta, fiecare nou-nascut era examinat de sfatul batranilor. Daca arata sanatos si puternic, sfatul hotara ca va trai. Daca era infirm sau slab era aruncat in munti si lasat in voia soartei. In plus, copilul nu apartinea parintilor, era proprietatea Spartei. Copilul era lasat in grija mamei pana la sapte ani, cand era luat definitiv de stat si trimis intr-o tabara, care il pregatea pana la 20 de ani in arta de a lupta prin metode aspre. Cel mai brutal copil devenea conducatorul taberei si poruncea tuturor celorlalti copilasi. Adultii ii indemnau adesea la cearta ca sa vada care este cel mai agresiv si puternic. Copiii dormeau pe asternuturi din papura, pe care o adunau singuri de la rau. Iarna, cand inghetau de frig, le era permis sa doarma si pe niste scaieti, existand ideea ca intepaturile respective le dadeau senzatia de cald. Erau tinuti in frig si flamanzi. Mai mult chiar, erau incurajati sa fure mancare, abilitate ce avea sa le fie de mare folos in razboaie. Bataia era considerata o metoda buna pentru calirea trupului si sufletului. Baietii tineri trebuiau sa-i serveasca pe cei mai in varsta. Daca tanarul facea ceva rau, era muscat de podul palmei. Dupa 30 de ani aveau voie sa se casatoresca insa nu puteau sa stea cu familia decat in anumite zile. Metodele aspre ale spartanilor erau folosite pentru a obtine razboinici priceputi, diciplinati si rezistenti, in timp ce atenienii puneau accent si pe educatia spirituala pentru a avea cetateni pregatiti care sa poata participa la dezvoltarea cetatii implicandu-se si in viata politica.
vineri, 29 februarie 2008
joi, 28 februarie 2008
Copilul-pasare, crescut de propria mama intr-o colivie
O descoperire a jurnalistilor rusi aduce in atentia opiniei publice un caz socant. Un baietel de numai sapte ani a fost condamnat de propria mama la o viata in captivitate. Ani intregi, copilul a trait intr-o colivie, alaturi de zburatoarele casei si a supravietuit cu graunte si apa. Nu stie sa vorbeasca, dar a invatat de la pasari sa ciripeasca. Ii sunt straine gesturile umane, iar cand isi da seama ca nu este inteles isi misca bratele, asa cum pasarile dau din aripi. Cazul a socat lumea. Cand a ajuns la urechile autoritatilor din Volgograd, copilul a fost internat intr-un centru de protectie, iar mama a renuntat la drepturile legale asupra lui. Baitelul-pasare aminteste de Ivan Mishukov, copilul crescut de o haita de caini salbatici, descoperit de politie dupa doi ani de cautari. Asemenea lui Ivan, baiatul-pasare sufera de ceea ce medicii numesc "Sindromul Mowgli", dupa numele personajului principal din romanul lui Rudyard Kipling. Surprinzator este ca, numai in ultimele doua luni, nu mai putin de cinci astfel de cazuri au fost semnalate in lume. Astfel, in jungla cambodgiana a fost descoperita, recent, o femeie de 27 de ani, care umbla, dezbracata, prin salbaticie. La fel, un baiat de 10 ani de Africa a fost gasit in mijlocul unui trib de maimute. In Statele Unite doua fetite au fost crescute, la randul lor, de maimute. Cutremurator este si cazul Oxanei Malaya din Ucraina, care a trait, timp de opt ani, in salbaticie, alaturi de caini, dupa ce parintii alcoolici, au uitat-o in padure. A invatat comportamentul cainilor, iar acum ii este dificil sa vorbeasca. Specialistii estimeaza ca in lume exista 100 de copii care au avut aceeasi soarta ca a ucrainencei. Unii dintre ei pot fi recuperati. Altii raman toata viata in lumea celor care nu cuvanta.
Jurnalistii de la "Pravda" scriu ca mama baietelului din colivie si-a crescut copilul intocmai ca pe celelate zburatoare captive: l-a hranit si i-a dat apa. Nu l-a batut, nu l-a abuzat. Dar nici nu i-a vorbit sau nu l-a mangaiat, asa cum o mama se ingrijeste de copilul sau. In schimb, celelalte pasari l-au adoptat ca pe unul de-al lor. L-au invata limbajul pasaresc si l-au ajutat sa comunice cu ele prin ciripituri. "Cand incerci sa vorbesti cu el, incepe sa ciripeasca si asta pentru ca nu cunoaste limbajul uman. Cand isi da seama ca nu este inteles, incepe sa dea din maini, asa cum pasarile ar da din aripi", povesteste, socata, una dintre asistentele sociale care ingrijesc de baiat. De altfel, mama acestuia a semnat un act prin care renunta la drepturile legale asupra copilului sau, care a fost plasat intr-un orfelinat, unde primeste ingrijiri speciale din partea unei echipe de psihologi. Medicii spun ca baietelul sufera de "Sindromul Mowgli", asemeni personajului principal din "Cartea junglei", romanul lui Rudyard Kipling. Specialistii estimeaza ca in lume exista 100 de copii crescuti in salbaticie.
Ivan Mishukov, copilul-catel din Rusia
Prabusirea economiei rusesti, in urma cu exact zece ani, a avut nu numai efecte dezastruoase asupra nivelului de trai din aceasta tara, dar a facut si ca nu mai putin de 2 milioane de copii sa ajunga pe strada, parasiti de parintii lor. Unul dintre acesti copii este Ivan Mishukov, un baietel devenit celebru in intreaga lume drept copilul-catel din Rusia, dat fiind faptul ca si-a dus viata, vreme de doi ani, in mijlocul haitelor de caini de pe strazile din aceasta tara. S-a adaptat perfect modului de viata al acestor animale. Cersea mancarea, pe care o impartea apoi cu pritenenii sai patrupezi. Mai mult, si cainii aveau grija de copil. De fiecare data cand politia incerca sa il ia pe Ivan din mijlocul haitei de caini, animalele sareau in apararea lui. In cele din urma insa, baiatul a fost despartit de animalele in mijlocul carora a trait, si internat intr-un centru, unde a primit ingrijiri. Acum a inceput scoala, unde invata sa scrie si sa citeasca, asemenea unui copil de varsta sa. Un caz asemanator este cel al ucrainiencei Oxana Malaya, care a trait singura in padure pana la opt ani. Cand a fost gasita, in 1991, Oxana abia daca putea sa articuleze cuvinte. In schimb, latra si mergea in patru labe. De atunci, ea a fost plasata intr-un centru de recuperare, iar evolutia a fost pozitiva.
Crescut de un trib de maimute din Africa
John Sebunya, nascut in urma cu circa 30 de ani, in Africa, a fugit de acasa cand avea patru ani, socat sa vada cum tatal i-a omorit cu cruzime mama. Potrivit verificarilor intreprinse de autoritati, pana in momentul in care a fost gasit, la aproximativ sase ani de la disparitie, John a fost ingrijit de maimutele din jungla africana. In momentul cand s-a incercat recuperarea lui si aducerea in mijllocul oamenilor, animalele au sarit in apararea baiatului, aruncand cu bete in oameni. Vrand sa il ajute sa se spele, asistentii sociali au descoperit pe corpul si genunchii sai urme de lovituri si rani, specifice mersului in patru labe. La inceput nu putea sa vorbeasca si nici macar sa planga. In timp, insa, ajutat de specialisti, a reusit sa se adapteze foarte bine la regulile societatii umane. Rapiditatea cu care a facut progrese i-a facut pe specialisti sa banuiasca faptul ca John ar fi putut sa cunoasca cateva elemente de limbaj, inca inainte de a ajunge in salbaticie.
Mohamed, baiatul-strut
Povestea lui Sidi Mohamed, baiatul-strut, dateaza de mai bine de 60 de ani. Mai precis, in 1945, pe cand avea cinci sau sase ani, baiatul a fugit din mijlocul familiei sale, care locuia intr-o asezare din nordul Africii. A gasit un cuib de strut, unde s-a si adapostit. In timp s-a imprietenit cu pasarile, care l-au adoptat. Au trait, in armonie, nu mai putin de 10 ani, vreme in care a invatat sa se hraneasca cu iarba si a reusit chiar sa atinga viteze incredibile la alergare, intocmai strutilor. Noaptea dormea invelit de doi struti, fiecare pasare intinzandu-si cate o aripa peste trupul baiatului, pentru a-i tine de cald. A fost recuperat de cativa vanatori de struti si readus familiei.
Jurnalistii de la "Pravda" scriu ca mama baietelului din colivie si-a crescut copilul intocmai ca pe celelate zburatoare captive: l-a hranit si i-a dat apa. Nu l-a batut, nu l-a abuzat. Dar nici nu i-a vorbit sau nu l-a mangaiat, asa cum o mama se ingrijeste de copilul sau. In schimb, celelalte pasari l-au adoptat ca pe unul de-al lor. L-au invata limbajul pasaresc si l-au ajutat sa comunice cu ele prin ciripituri. "Cand incerci sa vorbesti cu el, incepe sa ciripeasca si asta pentru ca nu cunoaste limbajul uman. Cand isi da seama ca nu este inteles, incepe sa dea din maini, asa cum pasarile ar da din aripi", povesteste, socata, una dintre asistentele sociale care ingrijesc de baiat. De altfel, mama acestuia a semnat un act prin care renunta la drepturile legale asupra copilului sau, care a fost plasat intr-un orfelinat, unde primeste ingrijiri speciale din partea unei echipe de psihologi. Medicii spun ca baietelul sufera de "Sindromul Mowgli", asemeni personajului principal din "Cartea junglei", romanul lui Rudyard Kipling. Specialistii estimeaza ca in lume exista 100 de copii crescuti in salbaticie.
Ivan Mishukov, copilul-catel din Rusia
Prabusirea economiei rusesti, in urma cu exact zece ani, a avut nu numai efecte dezastruoase asupra nivelului de trai din aceasta tara, dar a facut si ca nu mai putin de 2 milioane de copii sa ajunga pe strada, parasiti de parintii lor. Unul dintre acesti copii este Ivan Mishukov, un baietel devenit celebru in intreaga lume drept copilul-catel din Rusia, dat fiind faptul ca si-a dus viata, vreme de doi ani, in mijlocul haitelor de caini de pe strazile din aceasta tara. S-a adaptat perfect modului de viata al acestor animale. Cersea mancarea, pe care o impartea apoi cu pritenenii sai patrupezi. Mai mult, si cainii aveau grija de copil. De fiecare data cand politia incerca sa il ia pe Ivan din mijlocul haitei de caini, animalele sareau in apararea lui. In cele din urma insa, baiatul a fost despartit de animalele in mijlocul carora a trait, si internat intr-un centru, unde a primit ingrijiri. Acum a inceput scoala, unde invata sa scrie si sa citeasca, asemenea unui copil de varsta sa. Un caz asemanator este cel al ucrainiencei Oxana Malaya, care a trait singura in padure pana la opt ani. Cand a fost gasita, in 1991, Oxana abia daca putea sa articuleze cuvinte. In schimb, latra si mergea in patru labe. De atunci, ea a fost plasata intr-un centru de recuperare, iar evolutia a fost pozitiva.
Crescut de un trib de maimute din Africa
John Sebunya, nascut in urma cu circa 30 de ani, in Africa, a fugit de acasa cand avea patru ani, socat sa vada cum tatal i-a omorit cu cruzime mama. Potrivit verificarilor intreprinse de autoritati, pana in momentul in care a fost gasit, la aproximativ sase ani de la disparitie, John a fost ingrijit de maimutele din jungla africana. In momentul cand s-a incercat recuperarea lui si aducerea in mijllocul oamenilor, animalele au sarit in apararea baiatului, aruncand cu bete in oameni. Vrand sa il ajute sa se spele, asistentii sociali au descoperit pe corpul si genunchii sai urme de lovituri si rani, specifice mersului in patru labe. La inceput nu putea sa vorbeasca si nici macar sa planga. In timp, insa, ajutat de specialisti, a reusit sa se adapteze foarte bine la regulile societatii umane. Rapiditatea cu care a facut progrese i-a facut pe specialisti sa banuiasca faptul ca John ar fi putut sa cunoasca cateva elemente de limbaj, inca inainte de a ajunge in salbaticie.
Mohamed, baiatul-strut
Povestea lui Sidi Mohamed, baiatul-strut, dateaza de mai bine de 60 de ani. Mai precis, in 1945, pe cand avea cinci sau sase ani, baiatul a fugit din mijlocul familiei sale, care locuia intr-o asezare din nordul Africii. A gasit un cuib de strut, unde s-a si adapostit. In timp s-a imprietenit cu pasarile, care l-au adoptat. Au trait, in armonie, nu mai putin de 10 ani, vreme in care a invatat sa se hraneasca cu iarba si a reusit chiar sa atinga viteze incredibile la alergare, intocmai strutilor. Noaptea dormea invelit de doi struti, fiecare pasare intinzandu-si cate o aripa peste trupul baiatului, pentru a-i tine de cald. A fost recuperat de cativa vanatori de struti si readus familiei.
luni, 11 februarie 2008
Dezatre Naturale
TORNADELE:
Tornada este o furtuna care se roteste, formandu-se de obicei in nori uriasi de furtuna. Tornada se incolaceste deasupra pamantului sorbind totul in calea ei ca un aspirator.
Tornadele sunt mai putin numeroase decat uraganele, dar pot fi la fel de devastatoare.
Cel mai periculos loc din lume in ceea ce priveste tornadele este Coridorul Tornadelor din SUA.
TROMBELE DE APA :
Tromba de apa este o tornada care absoarbe apa dintr-un lac, rau sau mare. Cand intensitatea tornadei scade apa cade brusc precum o bomba putand produce distrugeri nemaiantalnite. Au fost situatii in care in urma unor tornade a plouat cu pesti sau broaste.
TORNADELE DE NISIP :
Aerul cald poate forma uneori vartejuri deasupra unui tinut desertic, carand praf si nisip la inaltimi de peste 150m.
FURTUNILE DE NISIP :
Cand in desert se isca o furtuna, sufla nisipul improscand tot ce apare in cale.
In SUA exista o regiune al carei nume este DUST BOWL (Castronul de Praf). Aici a plouat atat de putin in anii ’30 incat solul s-a uscat si s-a sfaramat, iar praful a fost dus de furtuni departe. Nu s-a mai putut practica agricultura iar fermierii au fost nevoiti sa-si paraseasca pamantul si locuintele.
TORENTELE DE NOROI :
Apar atunci cand ploile torentiale cad pe versantii muntilor si spala solul afanat. Ele pot ajunge la 100km/h.
In 1985 in Columbia a erupt un vulcan care a generat topirea gheturilor si s-au format torente de noroi (lahari) care au ingropat un oras.
INUNDATIILE :
D-ea lungul istoriei, furtunile si inundatiile au provocat distrugeri si pierderea multor vieti omenesti. Unii experti considera ca, partial, activitatea umana este responsabila pentru cresterea frecvemtei si a intensitatii multor dezastre naturale.
Furtunile sunt perturbari severe ale atmosferei. Furtunile însotite de descarcari electrice pot sa apara si atunci când încalzirea excesiva a uscatului provoaca curenti ascensionali de aer umed puternici. Furtunile cu descarcari electrice sunt cele mai obisnuite forme de furtuni. În medie, în întreaga lume, au loc zilnic aproximativ 45.000 de asemenea furtuni, multe din ele avand drept urmari si producerea de inundatii, unele din ele cu urmari devastatoare.
Inundatiile se pot produce foarte rapid cand ploaia torentiala umfla apele unui rau, facandu-l sa se reverse peste maluri in regiunile invecinate. Una dintre cele mai mari inundatii a avut loc în estul Chinei.
Aceasta a început în octombrie 1887, atunci când fluviul Huang s-a revarsat si si-a schimbat cursul obisnuit revarsând un volum imens de apa. Au disparut aproximativ 900.000 de persoane – multi altii au murit mai apoi, ca urmare a foametei si a bolilor. Fluviul Huang este denumit „Tristetea Chinei”.
Inundatiile pot fi insa si folositoare. Cand raurile se revarsa peste maluri, pe campie ramane malul fertil care sporeste recoltele. Vechii egipteni si-au cladit civilizatia pe malurile Nilului, intr-o zona ingusta de pamant fertil creata de aluviunile aduse de inundatiile din fiecare an, restul tarii fiind un desert uscat si prafos.
Unii cercetatori sustin ca POTOPUL biblic ar fi avut loc atunci cand Marea Mediterana ar fi rupt fasia de pamant ce o separa de un lac cu apa dulce, pe care l-a transformat apoi intr-o mare sarata…Marea Neagra.
In 2000 in Mozambic au fost inundatii atat de rapide incat mii de oameni au fost nevoiti sa stea zile in sir pe acoperisurile caselor sau in copaci
AVALANSELE DE ZAPADA :
Zapada se poate rupe de pe pantele muntilor abrupti, navalind la vale cu o viteza ametitoare (300km/h).
Avalansele sunt mai frecvente in zonele muntoase lipsite de copaci si arbusti. Avalansele pot fi provocate de cutremure, de schiori sau se pot produce pur si simplu prin fisurarea stratului de zapada datorita propriei greutati.
VALURILE TSUNAMI
CUM APAR VALURILE TSUNAMI?
Spre deosebire de valurile oceanice obisnuite, care sunt formate mai ales de vanturi, cele mai multe valuri tsunami iau nastere in urma unor cutremure produse in adancul oceanului, fie in urma unor alunecari de teren sau a unor eruptii vulcanice.
CAT DE MARI POT FI VALURILE?
Cand un val tsunami mediu ajunge la tarm, devine un monstru de 20m inaltime. Dar cel mai inalt val tsunami a avut 85m, aproape la fel de inalt ca Statuia Libertatii din New York.
-In 1883, cand un vulcan a aruncat in aer insula indoneziana Krakatau, atat de multe stanci au fost azvarlite in mare incat s-au produs valuri tsunami monstruase. Acestea au scos un vapor din apa, proiectandu-l in jungla din insula vecina Sumatra.
-Valurile tsunami pot traversa oceanul cu o viteza de 1000km/h, la fel de repede ca un avion Concorde.
-Un val tsunami a avut probabil un rol major in disparitia civilizatiei minoice din insula Creta din marea Mediterana acum 3500 de ani. Cercetatorii cred ca valuri gigantice de 40m inaltime au nimicit orasele de pe tarmuri si intreaga flota minoica.
-In anul 1775, dupa un cutremur, deasupra Lisabonei s-a abatut un val de 17 metri inaltime, iar replica cutremurului a provocat alunecari de teren si incendii.
-Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a provocat puternice valuri tsunami ce s-au abatut cu furie in special asupra tarmurilor Indoneziei, Thailandei, Indiei, Malayeziei, Somaliei si Sri Lanka, bilantul victimelor depasind 400.000. Cifra mortilor este una foarte mare si pentru ca au trecut peste 100 de ani de când un tsunami din Oceanul Indian a afectat coastele, fapt pentru care tarile afectate nu erau pregatite pentru un astfel de seism si nici populatia civila nu a stiut sa recunoasca semnalele care avertizau cutremurul.
CUTREMURELE DE PAMANT :
Cutremurul este unul din cele mai distrugatoare fenomene naturale de pe Pamant. Multe cutremure produc o miscare a solului asemanatoare cu leganatul unui vapor. In functie de intensitatea cutremurului, solul este miscat in valuri fine sau smucit cu putere. Majoritatea cutremurelor dureaza doar cateva secunde, dar sunt unele care tin pana la un minut sau mai mult. Cutremurul din San Francisco din 1906 de exemplu a durat 40 de secunde,iar cel din Alaska din 24 ianuarie 1964 peste 7 minute. Cutremurele de pamânt au consecinte profunde si asupra tuturor componentelor mediului geografic.
Cel mai mare cutremur masurat a fost de 9,5 sud de Chille in Mai 1960, al carui unda de soc a fost simtit in toata lumea.
In Romania, zona cea mai activa dpdv seismic este regiunea Vrancea, dar s-au inregistrat miscari ale scoartei si in regiunea Banatului. In 1977 a avut loc in regiunea vrancena un cutremur multisoc cu intensitatea de 7,2 grade care a provocat pagube de 2 miliarde dolari si mutte pierderi de vietiomenesti, cel mai afectat oras fiind Bucurestiul.
Cele mai puternice cutremure (1907-2001):
– 28 septembrie 2001: Statul Washington, USA, magnitudine 6,8.
– 13 februarie 2001: El Salvador, magnitudine 6,6
– 26 ianuarie 2001: India, magnitudine 7,7.
– 13 ianuarie 2001: El Salvador, Amérique centrale, magnitudine 7,6.
– 21 septembrie 1999: Taiwan, magnitudine 7,6, 2.400 morti.
– 17 august 1999: Turcia, magnitudine 7,4, 17.000 morti.
– 25 ianuarie 1999: Columbia, magnitudine 6, 1.171 morti.
– 4 februarie 1998: Afghanistan, magnitudine 6,1, 5.000 morti.
– 10 mai 1997: Iran, magnitudine 7,1, 1.500 morti.
– 17 ianuarie 1995: Kobe, Japonia, magnitudine 7,2, mai mult de 6.000 morti.
– 30 septembrie 1993: Latur, India, magnitudine 6, 10.000 morti.
– 21 iunie 1990: Iran, magnitudine 7,3 à 7,7, 50.000 morti.
– 7 decembrie 1988: Armenia, magnitudine 6,9, 25.000 morti.
– 19 septembrie 1985: Mexic, magnitudine 8,1, mai mult de 9.500 morti.
– 16 septembrie 1978: Iran, magnitudine 7,7, 25.000 morti.
– 28 iulie 1976: China, magnitudine 7,8 à 8,2, 240.000 morti.
– 4 februarie 1976: Guatemala, magnitudine 7,5, 22.778 morti.
– 26 decembrie 1939: Turcia, magnitudine 7,9, 33.000 morti.
– 24 ianuarie 1939: Chile, magnitudine 8,3, 28.000 morti.
– 1er septembrie 1923: Tokyo-Yokohama, Japonia, magnitudine 8,3, 140.000 morti.
– 16 decembrie 1920: China, magnitudine 8,6, 100.000 morti.
– 16 august 1906: Valparaiso, Chile, magnitudine 8,6, 20.000 morti.
– 18 aprilie 1906: San Francisco, USA, magnitudine 7,7, 3.000 morti.
In data de 17 ianuarie 1995 la ora 5 si 46 minute, dimineata, orasul Kobe a fost zguduit de un cutremur puternic. Au fost daramate case, poduri si autostrazi suspendate, cai ferate au fost indoite. S-au produs incendii devastatoare, autoritatile japoneze fiind depasite de situatie. Au murit peste 5300 de oameni.
VULCANII:
Daca o sa vezi vreodata nori uriasi incandescenti tasnind dintr-un munte, poti fi sigur ca este vorba de un vulcan, si ceea ce este mai rau, erupe. Cei mai violenti vulcani explodeaza ca bombele, aruncand in aer nori de cenusa, bucati de roca si jeturi de roca topita (lava).
Când un vulcan erupe, natura dezlãntuie una dintre cele mai puternice forte distructive.
Cercul de foc al Pacificului (Ring of fire) este cea mai intinsa si activa zona vulcanica si concentreaza 62% din toti vulcanii activi existenti in prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi); doua treimi din acestia se afla in arcurile insulare din Pacificul de Vest, iar restul pe tarmurile pacifice ale celor doua Americi .Fosele care marginesc Pacificul sunt activate din punct de vedere seismic, fapt care determina producerea a numeroase cutremure, care, asociate vulcanismului activ, justifica denumirea de centura de foc sau cercul de foc data de specialisti acestei zone. Din cele o suta de cutremure de mare magnitudine care au avut loc in prima jumatate a secolului al XX-lea, 75 s-au produs in aceasta zona. Inelul este intrerupt numai de-a lungul coastei vestice a S.U.A. si Canadei, unde nu apare nici o fosa si unde se produc rareori cutremure; dar, in sudul tarmului pacific al S.U.A.,se afla cea mai lunga zona de fractura oceanica,Mendocino (lunga de peste 3000 km), care se continua pe uscat cu una dintre cele mai mari falii terestre-San Andres (din California). De-a lungul Centurii de Foc au loc deplasari submarine care provoaca tsunami- valuri oceanice devastatoare care invadeaza coastele pacifice.
Printre vulcanii din cercul de foc se inscriu: Asama cel mai activ dintre cei 57 vulcani japonezi aflati in activitate, Bromo,Tambora si Perbuaton, cei mai distrugatori dintre cei peste 100 de vulcani activi din Arhipelagul Indonezian, Kliucevski (H l-ucevskaja Sopka) in Pen.
Kamceatka, Katmai in Alaska, Mauna Loa si Kilauea in arh. Hawaii, Taalin in arh.Filipinelor. Dintre cutremurele catastrofale din centura de foc amintim pe cele din campia japoneza Kanto, din septembrie 1923, din insula filipineza Mindanao (aprilie 1955), cele din Peru din noiembrie 1946, ianuarie 1962, mai 1970, octombrie 1974, aprilie 1988, noiembrie 1996, din California (San Francisco,1906).
STIATI CA:
1. Un vulcan activ, situat intr-un podis, din partea central-sudica a Mexicului, are inaltimea de 2.746 m. Este vulcanul cu cea mai spectaculoasa aparitie si cu cea mai rapida dezvoltare. A aparut la 20 februarie 1943 … intr-un lan de porumb. Intr-o zi s-a ridicat cu 6 m deasupra pamantului, iar intr-o saptamana a format un con de 150 m si dupa zece saptamani a atins 300 m, ca dupa un an sa aiba o inaltime de 450 m. In primele luni de activitate au fost expulzate circa doua miliarde de m3 de cenusa si lava. Timp de 10 ani, cu cateva intreruperi, vulcanul a erupt mereu, ingropand sub cenusa campii si paduri pe o intindere de mii de hectare. In anul 1953 si-a incetat activitatea.
2. Yellowstone este cel mai mare si mai faimos parc national al Americii. În fiecare an, rezervatia naturala atrage 3 milioane de vizitatori, dornici sa se bucure de peisajul ei unic. Ei nu stiu însa ca sub picioarele lor sta ascuns unul dintre cele mai distrugatoare fenomene naturale din lume: un supervulcan urias, care da semne de trezire. Când va erupe, Statele Unite vor fi distruse, Pamântul va fi cufundat într-o noua era glaciara, iar omenirea va fi în pragul disparitiei.
Primele semne nelinistitoare au aparut pe 23 iulie, când o parte din Parcul National Yellowstone a fost închis pentru vizitatori. Motivul invocat a fost cresterea activitatii termale si a temperaturilor la nivelul solului în zona Norris Geyser Basin, aflata în partea vestica a rezervatiei naturale.
Pe 10 august, geologul Liz Morgan a descoperit sub lacul Yellowstone o umflatura gigantica, de 600 de metri lungime si 30 de metri înaltime. Avertizati de geolog, oamenii de stiinta au instalat o retea de termometre, seismografe si dispozitive GPS, pentru a monitoriza activitatea hidrotermica si pentru a calcula riscul unei explozii hidrotermale.
În data de 24 august, statia seismografica a Universitatii din Utah a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter, la sud-est de intrarea sudica în Yellowstone. Savantii universitatii au declarat ca seismul a fost "neobisnuit", din cauza ca s-a produs la o distanta de numai 500 de metri de suprafata.
Geologul Bill McGuire sustine ca impactul eruptiei supervulcanului din Yellowstone ar fi teribil: "Pe o raza de 1000 de kilometri orice forma de viata va fi distrusa de cenusa, de scurgerile de lava si de forta bruta a exploziei. O mie de kilometri cubi de lava se vor revarsa din vulcan, suficient sa acopere suprafata Statelor Unite cu un strat gros de 13 centimetri. Explozia ar provoca cel mai puternic zgomot auzit de om în ultimii 75 de mii de ani."
"E dificil sa-ti imaginezi o explozie atât de mare. Nu este o chestiune de "daca", ci de "când" se va întâmpla. Asa ca zgomotele tot mai puternice care se aud de sub Yellowstone ar trebui sa fie un avertisment nu numai pentru cei care viziteaza parcul. Suntem la un pas de cea mai mare catastrofa pe care a cunoscut-o vreodata omenirea."
3. Vulcanii au reprezentat dintotdeauna o amenintare pentru omenire. În 1815, eruptia vulcanului Tambora din Indonezia a ucis peste 90 de mii de oameni, iar în 1883, vulcanul Krakatau, tot din Indonezia, a omorât 36 de mii de persoane. Ultimul supervulcan care a erupt a fost Toba, în Sumatra, în urma cu 74 de mii de ani. La 2000 de kilometri distanta, pamântul a fost acoperit cu un strat de cenusa gros de un metru. Eruptia a cauzat scaderea temperaturii globului cu 5 grade Celsius.
Tornada este o furtuna care se roteste, formandu-se de obicei in nori uriasi de furtuna. Tornada se incolaceste deasupra pamantului sorbind totul in calea ei ca un aspirator.
Tornadele sunt mai putin numeroase decat uraganele, dar pot fi la fel de devastatoare.
Cel mai periculos loc din lume in ceea ce priveste tornadele este Coridorul Tornadelor din SUA.
TROMBELE DE APA :
Tromba de apa este o tornada care absoarbe apa dintr-un lac, rau sau mare. Cand intensitatea tornadei scade apa cade brusc precum o bomba putand produce distrugeri nemaiantalnite. Au fost situatii in care in urma unor tornade a plouat cu pesti sau broaste.
TORNADELE DE NISIP :
Aerul cald poate forma uneori vartejuri deasupra unui tinut desertic, carand praf si nisip la inaltimi de peste 150m.
FURTUNILE DE NISIP :
Cand in desert se isca o furtuna, sufla nisipul improscand tot ce apare in cale.
In SUA exista o regiune al carei nume este DUST BOWL (Castronul de Praf). Aici a plouat atat de putin in anii ’30 incat solul s-a uscat si s-a sfaramat, iar praful a fost dus de furtuni departe. Nu s-a mai putut practica agricultura iar fermierii au fost nevoiti sa-si paraseasca pamantul si locuintele.
TORENTELE DE NOROI :
Apar atunci cand ploile torentiale cad pe versantii muntilor si spala solul afanat. Ele pot ajunge la 100km/h.
In 1985 in Columbia a erupt un vulcan care a generat topirea gheturilor si s-au format torente de noroi (lahari) care au ingropat un oras.
INUNDATIILE :
D-ea lungul istoriei, furtunile si inundatiile au provocat distrugeri si pierderea multor vieti omenesti. Unii experti considera ca, partial, activitatea umana este responsabila pentru cresterea frecvemtei si a intensitatii multor dezastre naturale.
Furtunile sunt perturbari severe ale atmosferei. Furtunile însotite de descarcari electrice pot sa apara si atunci când încalzirea excesiva a uscatului provoaca curenti ascensionali de aer umed puternici. Furtunile cu descarcari electrice sunt cele mai obisnuite forme de furtuni. În medie, în întreaga lume, au loc zilnic aproximativ 45.000 de asemenea furtuni, multe din ele avand drept urmari si producerea de inundatii, unele din ele cu urmari devastatoare.
Inundatiile se pot produce foarte rapid cand ploaia torentiala umfla apele unui rau, facandu-l sa se reverse peste maluri in regiunile invecinate. Una dintre cele mai mari inundatii a avut loc în estul Chinei.
Aceasta a început în octombrie 1887, atunci când fluviul Huang s-a revarsat si si-a schimbat cursul obisnuit revarsând un volum imens de apa. Au disparut aproximativ 900.000 de persoane – multi altii au murit mai apoi, ca urmare a foametei si a bolilor. Fluviul Huang este denumit „Tristetea Chinei”.
Inundatiile pot fi insa si folositoare. Cand raurile se revarsa peste maluri, pe campie ramane malul fertil care sporeste recoltele. Vechii egipteni si-au cladit civilizatia pe malurile Nilului, intr-o zona ingusta de pamant fertil creata de aluviunile aduse de inundatiile din fiecare an, restul tarii fiind un desert uscat si prafos.
Unii cercetatori sustin ca POTOPUL biblic ar fi avut loc atunci cand Marea Mediterana ar fi rupt fasia de pamant ce o separa de un lac cu apa dulce, pe care l-a transformat apoi intr-o mare sarata…Marea Neagra.
In 2000 in Mozambic au fost inundatii atat de rapide incat mii de oameni au fost nevoiti sa stea zile in sir pe acoperisurile caselor sau in copaci
AVALANSELE DE ZAPADA :
Zapada se poate rupe de pe pantele muntilor abrupti, navalind la vale cu o viteza ametitoare (300km/h).
Avalansele sunt mai frecvente in zonele muntoase lipsite de copaci si arbusti. Avalansele pot fi provocate de cutremure, de schiori sau se pot produce pur si simplu prin fisurarea stratului de zapada datorita propriei greutati.
VALURILE TSUNAMI
CUM APAR VALURILE TSUNAMI?
Spre deosebire de valurile oceanice obisnuite, care sunt formate mai ales de vanturi, cele mai multe valuri tsunami iau nastere in urma unor cutremure produse in adancul oceanului, fie in urma unor alunecari de teren sau a unor eruptii vulcanice.
CAT DE MARI POT FI VALURILE?
Cand un val tsunami mediu ajunge la tarm, devine un monstru de 20m inaltime. Dar cel mai inalt val tsunami a avut 85m, aproape la fel de inalt ca Statuia Libertatii din New York.
-In 1883, cand un vulcan a aruncat in aer insula indoneziana Krakatau, atat de multe stanci au fost azvarlite in mare incat s-au produs valuri tsunami monstruase. Acestea au scos un vapor din apa, proiectandu-l in jungla din insula vecina Sumatra.
-Valurile tsunami pot traversa oceanul cu o viteza de 1000km/h, la fel de repede ca un avion Concorde.
-Un val tsunami a avut probabil un rol major in disparitia civilizatiei minoice din insula Creta din marea Mediterana acum 3500 de ani. Cercetatorii cred ca valuri gigantice de 40m inaltime au nimicit orasele de pe tarmuri si intreaga flota minoica.
-In anul 1775, dupa un cutremur, deasupra Lisabonei s-a abatut un val de 17 metri inaltime, iar replica cutremurului a provocat alunecari de teren si incendii.
-Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a provocat puternice valuri tsunami ce s-au abatut cu furie in special asupra tarmurilor Indoneziei, Thailandei, Indiei, Malayeziei, Somaliei si Sri Lanka, bilantul victimelor depasind 400.000. Cifra mortilor este una foarte mare si pentru ca au trecut peste 100 de ani de când un tsunami din Oceanul Indian a afectat coastele, fapt pentru care tarile afectate nu erau pregatite pentru un astfel de seism si nici populatia civila nu a stiut sa recunoasca semnalele care avertizau cutremurul.
CUTREMURELE DE PAMANT :
Cutremurul este unul din cele mai distrugatoare fenomene naturale de pe Pamant. Multe cutremure produc o miscare a solului asemanatoare cu leganatul unui vapor. In functie de intensitatea cutremurului, solul este miscat in valuri fine sau smucit cu putere. Majoritatea cutremurelor dureaza doar cateva secunde, dar sunt unele care tin pana la un minut sau mai mult. Cutremurul din San Francisco din 1906 de exemplu a durat 40 de secunde,iar cel din Alaska din 24 ianuarie 1964 peste 7 minute. Cutremurele de pamânt au consecinte profunde si asupra tuturor componentelor mediului geografic.
Cel mai mare cutremur masurat a fost de 9,5 sud de Chille in Mai 1960, al carui unda de soc a fost simtit in toata lumea.
In Romania, zona cea mai activa dpdv seismic este regiunea Vrancea, dar s-au inregistrat miscari ale scoartei si in regiunea Banatului. In 1977 a avut loc in regiunea vrancena un cutremur multisoc cu intensitatea de 7,2 grade care a provocat pagube de 2 miliarde dolari si mutte pierderi de vietiomenesti, cel mai afectat oras fiind Bucurestiul.
Cele mai puternice cutremure (1907-2001):
– 28 septembrie 2001: Statul Washington, USA, magnitudine 6,8.
– 13 februarie 2001: El Salvador, magnitudine 6,6
– 26 ianuarie 2001: India, magnitudine 7,7.
– 13 ianuarie 2001: El Salvador, Amérique centrale, magnitudine 7,6.
– 21 septembrie 1999: Taiwan, magnitudine 7,6, 2.400 morti.
– 17 august 1999: Turcia, magnitudine 7,4, 17.000 morti.
– 25 ianuarie 1999: Columbia, magnitudine 6, 1.171 morti.
– 4 februarie 1998: Afghanistan, magnitudine 6,1, 5.000 morti.
– 10 mai 1997: Iran, magnitudine 7,1, 1.500 morti.
– 17 ianuarie 1995: Kobe, Japonia, magnitudine 7,2, mai mult de 6.000 morti.
– 30 septembrie 1993: Latur, India, magnitudine 6, 10.000 morti.
– 21 iunie 1990: Iran, magnitudine 7,3 à 7,7, 50.000 morti.
– 7 decembrie 1988: Armenia, magnitudine 6,9, 25.000 morti.
– 19 septembrie 1985: Mexic, magnitudine 8,1, mai mult de 9.500 morti.
– 16 septembrie 1978: Iran, magnitudine 7,7, 25.000 morti.
– 28 iulie 1976: China, magnitudine 7,8 à 8,2, 240.000 morti.
– 4 februarie 1976: Guatemala, magnitudine 7,5, 22.778 morti.
– 26 decembrie 1939: Turcia, magnitudine 7,9, 33.000 morti.
– 24 ianuarie 1939: Chile, magnitudine 8,3, 28.000 morti.
– 1er septembrie 1923: Tokyo-Yokohama, Japonia, magnitudine 8,3, 140.000 morti.
– 16 decembrie 1920: China, magnitudine 8,6, 100.000 morti.
– 16 august 1906: Valparaiso, Chile, magnitudine 8,6, 20.000 morti.
– 18 aprilie 1906: San Francisco, USA, magnitudine 7,7, 3.000 morti.
In data de 17 ianuarie 1995 la ora 5 si 46 minute, dimineata, orasul Kobe a fost zguduit de un cutremur puternic. Au fost daramate case, poduri si autostrazi suspendate, cai ferate au fost indoite. S-au produs incendii devastatoare, autoritatile japoneze fiind depasite de situatie. Au murit peste 5300 de oameni.
VULCANII:
Daca o sa vezi vreodata nori uriasi incandescenti tasnind dintr-un munte, poti fi sigur ca este vorba de un vulcan, si ceea ce este mai rau, erupe. Cei mai violenti vulcani explodeaza ca bombele, aruncand in aer nori de cenusa, bucati de roca si jeturi de roca topita (lava).
Când un vulcan erupe, natura dezlãntuie una dintre cele mai puternice forte distructive.
Cercul de foc al Pacificului (Ring of fire) este cea mai intinsa si activa zona vulcanica si concentreaza 62% din toti vulcanii activi existenti in prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi); doua treimi din acestia se afla in arcurile insulare din Pacificul de Vest, iar restul pe tarmurile pacifice ale celor doua Americi .Fosele care marginesc Pacificul sunt activate din punct de vedere seismic, fapt care determina producerea a numeroase cutremure, care, asociate vulcanismului activ, justifica denumirea de centura de foc sau cercul de foc data de specialisti acestei zone. Din cele o suta de cutremure de mare magnitudine care au avut loc in prima jumatate a secolului al XX-lea, 75 s-au produs in aceasta zona. Inelul este intrerupt numai de-a lungul coastei vestice a S.U.A. si Canadei, unde nu apare nici o fosa si unde se produc rareori cutremure; dar, in sudul tarmului pacific al S.U.A.,se afla cea mai lunga zona de fractura oceanica,Mendocino (lunga de peste 3000 km), care se continua pe uscat cu una dintre cele mai mari falii terestre-San Andres (din California). De-a lungul Centurii de Foc au loc deplasari submarine care provoaca tsunami- valuri oceanice devastatoare care invadeaza coastele pacifice.
Printre vulcanii din cercul de foc se inscriu: Asama cel mai activ dintre cei 57 vulcani japonezi aflati in activitate, Bromo,Tambora si Perbuaton, cei mai distrugatori dintre cei peste 100 de vulcani activi din Arhipelagul Indonezian, Kliucevski (H l-ucevskaja Sopka) in Pen.
Kamceatka, Katmai in Alaska, Mauna Loa si Kilauea in arh. Hawaii, Taalin in arh.Filipinelor. Dintre cutremurele catastrofale din centura de foc amintim pe cele din campia japoneza Kanto, din septembrie 1923, din insula filipineza Mindanao (aprilie 1955), cele din Peru din noiembrie 1946, ianuarie 1962, mai 1970, octombrie 1974, aprilie 1988, noiembrie 1996, din California (San Francisco,1906).
STIATI CA:
1. Un vulcan activ, situat intr-un podis, din partea central-sudica a Mexicului, are inaltimea de 2.746 m. Este vulcanul cu cea mai spectaculoasa aparitie si cu cea mai rapida dezvoltare. A aparut la 20 februarie 1943 … intr-un lan de porumb. Intr-o zi s-a ridicat cu 6 m deasupra pamantului, iar intr-o saptamana a format un con de 150 m si dupa zece saptamani a atins 300 m, ca dupa un an sa aiba o inaltime de 450 m. In primele luni de activitate au fost expulzate circa doua miliarde de m3 de cenusa si lava. Timp de 10 ani, cu cateva intreruperi, vulcanul a erupt mereu, ingropand sub cenusa campii si paduri pe o intindere de mii de hectare. In anul 1953 si-a incetat activitatea.
2. Yellowstone este cel mai mare si mai faimos parc national al Americii. În fiecare an, rezervatia naturala atrage 3 milioane de vizitatori, dornici sa se bucure de peisajul ei unic. Ei nu stiu însa ca sub picioarele lor sta ascuns unul dintre cele mai distrugatoare fenomene naturale din lume: un supervulcan urias, care da semne de trezire. Când va erupe, Statele Unite vor fi distruse, Pamântul va fi cufundat într-o noua era glaciara, iar omenirea va fi în pragul disparitiei.
Primele semne nelinistitoare au aparut pe 23 iulie, când o parte din Parcul National Yellowstone a fost închis pentru vizitatori. Motivul invocat a fost cresterea activitatii termale si a temperaturilor la nivelul solului în zona Norris Geyser Basin, aflata în partea vestica a rezervatiei naturale.
Pe 10 august, geologul Liz Morgan a descoperit sub lacul Yellowstone o umflatura gigantica, de 600 de metri lungime si 30 de metri înaltime. Avertizati de geolog, oamenii de stiinta au instalat o retea de termometre, seismografe si dispozitive GPS, pentru a monitoriza activitatea hidrotermica si pentru a calcula riscul unei explozii hidrotermale.
În data de 24 august, statia seismografica a Universitatii din Utah a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter, la sud-est de intrarea sudica în Yellowstone. Savantii universitatii au declarat ca seismul a fost "neobisnuit", din cauza ca s-a produs la o distanta de numai 500 de metri de suprafata.
Geologul Bill McGuire sustine ca impactul eruptiei supervulcanului din Yellowstone ar fi teribil: "Pe o raza de 1000 de kilometri orice forma de viata va fi distrusa de cenusa, de scurgerile de lava si de forta bruta a exploziei. O mie de kilometri cubi de lava se vor revarsa din vulcan, suficient sa acopere suprafata Statelor Unite cu un strat gros de 13 centimetri. Explozia ar provoca cel mai puternic zgomot auzit de om în ultimii 75 de mii de ani."
"E dificil sa-ti imaginezi o explozie atât de mare. Nu este o chestiune de "daca", ci de "când" se va întâmpla. Asa ca zgomotele tot mai puternice care se aud de sub Yellowstone ar trebui sa fie un avertisment nu numai pentru cei care viziteaza parcul. Suntem la un pas de cea mai mare catastrofa pe care a cunoscut-o vreodata omenirea."
3. Vulcanii au reprezentat dintotdeauna o amenintare pentru omenire. În 1815, eruptia vulcanului Tambora din Indonezia a ucis peste 90 de mii de oameni, iar în 1883, vulcanul Krakatau, tot din Indonezia, a omorât 36 de mii de persoane. Ultimul supervulcan care a erupt a fost Toba, în Sumatra, în urma cu 74 de mii de ani. La 2000 de kilometri distanta, pamântul a fost acoperit cu un strat de cenusa gros de un metru. Eruptia a cauzat scaderea temperaturii globului cu 5 grade Celsius.
duminică, 10 februarie 2008
O crimă uitată
In dimineaţa zilei de 15 mai 1971, Elisabeta Oancea, din Timişoara, sosi la adresa fratelui său din Petroşani, Strada Ştefan O. Iosif nr. 13. După ce a strigat de căteva ori in faţa porţii, femeia fu cuprinsă de intrebări şi nelinişte. Işi aduse aminte că păstrează un rănd de chei şi ea.
Adormise in dormitorul fratelui său, iar neliniştea ii dispăruse ca prin urmare. De altfel, Ioan Codău, fiind cavaler, chiar dacă era puţin tomnatic, mai dispărea de acasă.
Dimineaţa i se păru ceţoasă, urătă. Deschise geamurile camerei care păstrase un miros de lucruri vechi. Aerul de afară o relaxă. Ca să-şi omoare timpul, femeia incepu să facă curat. Işi aduse aminte doar fragmentar de clipele traite in comun. Nu erau prea multe. Copilăria a zburat peste ei ca un val de iluzii. Dădu de căteva ori cu mătura prin dormitor. Fratele ei păstra un dulap de haine intr-unul din colţurile camerei. Atinse cu mătura ceva. O presimţire rece, dureroasă incepu să-i dea tărcoale. Insistă. Cu mare greutate reuşi să urnească şifonierul. Ridică colţurile unui pled şi zări cadavrul fratelui său. Un strigăt de durere se năpusti dintre pereţii siniştri, afară. Femeia leşină. Auzind strigătul, vecinii s-au adunat in casă.
Â
Mesajul ucigaşului
Echipa de cercetare sosită de la Miliţia judeţului Hunedoara a inlăturat vecinii şi curioşii constatănd că victima Ioan Codău era decedată de mai mult timp, cadavrul fiind in stare avansată de putrefacţie.
Lăngă cadavru s-a găsit un carneţel in care asasinul scrisese negru pe alb: "Nu sunt din Petroşani. Am fost impreună internaţi in spital. E bulangiu (homosexual) şi numai aşa am putut scăpa de el!".
Pe dulapul după care se afla victima şi pe un bufet au fost relevate mai multe fragmente de urme digitale şi palmare, a căror provenienţă nu a putut fi clarificată pe deplin, deoarece, pănă la sosirea organelor de miliţie, in incăpere s-au perindat căteva zeci de persoane, iar in acest du-te-vino nu s-au putut identifica toate persoanele care au pătruns in locuinţă.
Mai mult, inainte de găsirea cadavrului, sora victimei făcuse curat in locuinţă, schimbănd astfel ambianţa locului faptei.
Cine era victima?
Despre Ioan Codău, născut la 31 august 1926 (deci avea 45 de ani) in Arad, domiciliat in municipiul Petroşani, Strada Ştefan O. Iosif nr. 13, s-a stabilit că era pensionar pe caz de boală (TBC). Locuia singur, părinţii find decedaţi, şi era un pervertit sexual invederat.
Pentru practicarea acestor relaţii nefireşti, racola bărbaţi din oraş sau din gara CFR, in special tineri, cu care practica acte de inversiune sexuală (in anus ori pe cale bucală), la domiciliul său ori cu ocazia excursiilor la cabanele din Valea Jiului.
Din casă nu lipsea nimic, găsindu-se in camera unde se afla cadavrul, intr-un sertar de la noptieră, suma de 900 lei ce reprezenta pensia primită de victimă cu puţin tip inainte.
Ipoteze de lucru
Pe baza analizei acesor date, in cauză au fost formulate două ipoteze de lucru: Omorul a fot săvărşit de persoane din anturajul victimei - pervertiţi sexual - din municipiul Petroşani sau din alte localităţi.
Crima a putut fi comisă in mod spontan de persoane străine de localitate, venite pentru angajare sau din alte motive in municipiul Petroşani, una dintre acestea intrănd in contact cu victima. In momentul in care Ioan Codău l-a dus la domiciliul său şi a recurs la acte de inversiune sexuală, respectivul a reacţionat prin uciderea gazdei. Timp de opt ani, in cadrul primei ipoteze, au fost identificate şi verificate 746 de persoane din anturajul victimei, cu domiciliul in Valea Jiului, municipiul Arad, Timişoara, Bucureşti, Craiova, Sibiu şi alte localităţi, precum şi cele care au fost internate in diverse spitale (sanatorii) din ţară, impreună cu victima.
Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze s-au verificat şi identificat 3.590 de persoane.
La tot acest volum de muncă colosal rezulatul a fost zero.
Experţi in afaceri judiciare
In cursul anului 1978, eu, autorul acestei povestiri adevărate (ca de altfel tot serialul "Istoria crimelor pasionale in Romănia"), care pe atunci aveam gradul de căpitan şi lucram ca specialist la Serviciul omoruri, din Direcţia Judiciară a Inspectoratului General al Miliţiei, am participat primul curs organizat in Romănia, la Bucureşti, cu durată de un an, de experţi in afaceri judiciare. Cursul a luat fiinţă la iniţiativă şefului Inspectoratului General de Miliţie de atunci, generalul-locotenent Jean Moldoveanu şi a avut drept obiectiv formarea de astfel de ofiţeri experţi - opt in Capitală şi căte unul la fiecare miliţie judeţeană - care să rezolve marile afaceri judiciare ale timpului şi in special cazurile de omucideri rămase cu autori necunoscuţi.
La acest curs, ca reprezentant al Miliţiei judeţului Hunedoara - judeţ unde timp de patru ani mi-am făcut ucenicia in miliţie - l-am avut coleg pe prietenul meu, căpitanul Ion Pitulescu, impreună absolvind cursul cu nota maximă.
Reintorcăndu-se acasă de la Bucureşti cu diploma de expert in afaceri judiciare in buzunar, in luna aprilie 1979, căpitanul Pitulescu s-a apucat să-i dea de rost şi acestui dosar. A inceput cu studierea lui de la capăt, ignorănd cele treizeci de volume adunate pe parcursul celor opt ani cu rapoarte şi verificări a sute de suspecţi, volume care ocupau trei fişete intr-o incăpere.
Punăndu-şi in valoare logica şi fineţea psihologică, ofiţerului i-a atras atenţia declaraţia unei profesoare, Constanţa Păunescu, audiată in urmă cu opt ani - in iureşul căutărilor febrile de atunci - care işi amintea că intr-una din zile a văzut victima urcănd pe strada Ştefan O. Iosif, impreună cu un bărbat care i s-a părut că şchiopăta.
In continuare, Pitulescu şi-a axat verificările pe acest "amănunt", luănd măsuri ample de identificare a persoanelor din Petroşani care aveau un astfel de handicap (şchiop). Era treabă uşoară, aţi putea crede? Nu, pentru că şi lui Pitulescu i-au trebuit trei luni de zile pentru a ajunge la un nume: Nicolae Ghitan, care, in perioada omorului, era angajat ca mecanic de locomotivă la depoul CFR Petoşani şi locuia in Strada Bazinului nr. 9, in apropierea locuinţei victimei. Acesta era şchiop cu adevărat...
In urma investigaţiilor intreprinse, care au decurs nestingherite, deoarece cel in cauză părăsise in 1977 localitatea şi se mutase in comuna natală Şimian, judeţul Mehedinţi, s-a stabilit că in comportamentul său din perioada 1971-1972 s-a observat o schimbare, in sensul că il preocupa ceva in mod deosebit şi consuma canităţi mari de băuturi alcoolice.
Cel mai bun prieten al său a relatat că in anul 1972, fiind amăndoi sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a intrebat ce-l frămăntă, iar Nicolae Ghitan a răspuns: "Nu ştii tu ce am pe suflet..."
Expertiza grafologică
Din verificările făcute la locul de muncă şi la domiciliu a rezultat că Nicolae Ghitan, deşi era acum in etate de 37 ani, nu s-a mai căsătorit, cu toate că era potent sexual şi trăia singur in locuinţa părinţilor din comuna Şimian.
Işi executa serviciul ca ajutor de mecanic de locomotivă, in ture la Intreprinderea de vagoane Turnu Severin şi in timpul liber consuma băuturi alcoolice peste măsură.
S-au ridicat probe de scris de la intreprinderile unde acesta fusese angajat in perioada omorului, iar la 4 august 1979, Biroul criminalistic de la Miliţia judeţului Hunedoara a confirmat prin raportul de expertiză că scrisul de pe carneţelul găsit la faţa locului ii aparţine lui Nicolae Ghitan.
Mărturisirea crimei
S-a evitat cercetarea celui in cauză pănă la testarea sa la poligraf, lucru care s-a realizat in ziua de 3 octombrie 1979, la miliţia municipiului Petroşani, rezultănd că la intrebările puse Nicolae Ghitan a dat reacţii de minciună.
A doua zi a fost cercetat şi in momentul cănd i s-au prezentat probele in acuzare şi-a recunoscut crima furnizănd toate amănuntele. L-a cunoscut pe Ioan Codău la restaurantul "Minerul" şi acesta l-a invitat la el acasă unde au continuat să mai bea. N-a ştiut că Ioan Codău era pervertit sexual. In momentul cănd acesta l-a descheiat la pantaloni şi a vrut să facă sex oral cu el, a simţit că innebuneşte. L-a lovit cu pumnii şi apoi l-a sugrumat...
Doi poliţişti
După rezolvarea in judeţul Hunedoara a tuturor cazurilor de omoruri rămase cu autori necunoscuţi - printre care şi cel de faţă - căpitanul Ion Pitulescu a avut o carieră fulminantă in miliţie şi apoi (după Revoluţie) in poliţie. Mai intăi a fost numit locţiitor al şefului Direcţiei Judiciare din Inspectoratul General al Miliţiei. După Revoluţie, a ajuns şeful Direcţiei Judiciare şi apoi locţiitor al şefului IGP. Avansat la gradul de general de brigadă şi apoi de divizie, el a fost numit şeful Inspectoratului General al Poliţiei, iar inainte de a se pensiona a fost consilier al ministrului de Interne. Ca o mică paranteză, in ceea ce mă priveşte, in anul 1980 eu am "trădat" judiciarul in favoarea unei alte pasiuni care mă măcina - cea a condeiului - , devenind după Revoluţie redactorul-şef al tinerei publicaţii care lua fiinţă, săptămănalul Poliţia Romănă, de unde am ieşit la pensie şi in cadrul căruia am cooperat cum nu se poate mai bine cu prietenul meu, generalul Ion Pitulescu.
Adormise in dormitorul fratelui său, iar neliniştea ii dispăruse ca prin urmare. De altfel, Ioan Codău, fiind cavaler, chiar dacă era puţin tomnatic, mai dispărea de acasă.
Dimineaţa i se păru ceţoasă, urătă. Deschise geamurile camerei care păstrase un miros de lucruri vechi. Aerul de afară o relaxă. Ca să-şi omoare timpul, femeia incepu să facă curat. Işi aduse aminte doar fragmentar de clipele traite in comun. Nu erau prea multe. Copilăria a zburat peste ei ca un val de iluzii. Dădu de căteva ori cu mătura prin dormitor. Fratele ei păstra un dulap de haine intr-unul din colţurile camerei. Atinse cu mătura ceva. O presimţire rece, dureroasă incepu să-i dea tărcoale. Insistă. Cu mare greutate reuşi să urnească şifonierul. Ridică colţurile unui pled şi zări cadavrul fratelui său. Un strigăt de durere se năpusti dintre pereţii siniştri, afară. Femeia leşină. Auzind strigătul, vecinii s-au adunat in casă.
Â
Mesajul ucigaşului
Echipa de cercetare sosită de la Miliţia judeţului Hunedoara a inlăturat vecinii şi curioşii constatănd că victima Ioan Codău era decedată de mai mult timp, cadavrul fiind in stare avansată de putrefacţie.
Lăngă cadavru s-a găsit un carneţel in care asasinul scrisese negru pe alb: "Nu sunt din Petroşani. Am fost impreună internaţi in spital. E bulangiu (homosexual) şi numai aşa am putut scăpa de el!".
Pe dulapul după care se afla victima şi pe un bufet au fost relevate mai multe fragmente de urme digitale şi palmare, a căror provenienţă nu a putut fi clarificată pe deplin, deoarece, pănă la sosirea organelor de miliţie, in incăpere s-au perindat căteva zeci de persoane, iar in acest du-te-vino nu s-au putut identifica toate persoanele care au pătruns in locuinţă.
Mai mult, inainte de găsirea cadavrului, sora victimei făcuse curat in locuinţă, schimbănd astfel ambianţa locului faptei.
Cine era victima?
Despre Ioan Codău, născut la 31 august 1926 (deci avea 45 de ani) in Arad, domiciliat in municipiul Petroşani, Strada Ştefan O. Iosif nr. 13, s-a stabilit că era pensionar pe caz de boală (TBC). Locuia singur, părinţii find decedaţi, şi era un pervertit sexual invederat.
Pentru practicarea acestor relaţii nefireşti, racola bărbaţi din oraş sau din gara CFR, in special tineri, cu care practica acte de inversiune sexuală (in anus ori pe cale bucală), la domiciliul său ori cu ocazia excursiilor la cabanele din Valea Jiului.
Din casă nu lipsea nimic, găsindu-se in camera unde se afla cadavrul, intr-un sertar de la noptieră, suma de 900 lei ce reprezenta pensia primită de victimă cu puţin tip inainte.
Ipoteze de lucru
Pe baza analizei acesor date, in cauză au fost formulate două ipoteze de lucru: Omorul a fot săvărşit de persoane din anturajul victimei - pervertiţi sexual - din municipiul Petroşani sau din alte localităţi.
Crima a putut fi comisă in mod spontan de persoane străine de localitate, venite pentru angajare sau din alte motive in municipiul Petroşani, una dintre acestea intrănd in contact cu victima. In momentul in care Ioan Codău l-a dus la domiciliul său şi a recurs la acte de inversiune sexuală, respectivul a reacţionat prin uciderea gazdei. Timp de opt ani, in cadrul primei ipoteze, au fost identificate şi verificate 746 de persoane din anturajul victimei, cu domiciliul in Valea Jiului, municipiul Arad, Timişoara, Bucureşti, Craiova, Sibiu şi alte localităţi, precum şi cele care au fost internate in diverse spitale (sanatorii) din ţară, impreună cu victima.
Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze s-au verificat şi identificat 3.590 de persoane.
La tot acest volum de muncă colosal rezulatul a fost zero.
Experţi in afaceri judiciare
In cursul anului 1978, eu, autorul acestei povestiri adevărate (ca de altfel tot serialul "Istoria crimelor pasionale in Romănia"), care pe atunci aveam gradul de căpitan şi lucram ca specialist la Serviciul omoruri, din Direcţia Judiciară a Inspectoratului General al Miliţiei, am participat primul curs organizat in Romănia, la Bucureşti, cu durată de un an, de experţi in afaceri judiciare. Cursul a luat fiinţă la iniţiativă şefului Inspectoratului General de Miliţie de atunci, generalul-locotenent Jean Moldoveanu şi a avut drept obiectiv formarea de astfel de ofiţeri experţi - opt in Capitală şi căte unul la fiecare miliţie judeţeană - care să rezolve marile afaceri judiciare ale timpului şi in special cazurile de omucideri rămase cu autori necunoscuţi.
La acest curs, ca reprezentant al Miliţiei judeţului Hunedoara - judeţ unde timp de patru ani mi-am făcut ucenicia in miliţie - l-am avut coleg pe prietenul meu, căpitanul Ion Pitulescu, impreună absolvind cursul cu nota maximă.
Reintorcăndu-se acasă de la Bucureşti cu diploma de expert in afaceri judiciare in buzunar, in luna aprilie 1979, căpitanul Pitulescu s-a apucat să-i dea de rost şi acestui dosar. A inceput cu studierea lui de la capăt, ignorănd cele treizeci de volume adunate pe parcursul celor opt ani cu rapoarte şi verificări a sute de suspecţi, volume care ocupau trei fişete intr-o incăpere.
Punăndu-şi in valoare logica şi fineţea psihologică, ofiţerului i-a atras atenţia declaraţia unei profesoare, Constanţa Păunescu, audiată in urmă cu opt ani - in iureşul căutărilor febrile de atunci - care işi amintea că intr-una din zile a văzut victima urcănd pe strada Ştefan O. Iosif, impreună cu un bărbat care i s-a părut că şchiopăta.
In continuare, Pitulescu şi-a axat verificările pe acest "amănunt", luănd măsuri ample de identificare a persoanelor din Petroşani care aveau un astfel de handicap (şchiop). Era treabă uşoară, aţi putea crede? Nu, pentru că şi lui Pitulescu i-au trebuit trei luni de zile pentru a ajunge la un nume: Nicolae Ghitan, care, in perioada omorului, era angajat ca mecanic de locomotivă la depoul CFR Petoşani şi locuia in Strada Bazinului nr. 9, in apropierea locuinţei victimei. Acesta era şchiop cu adevărat...
In urma investigaţiilor intreprinse, care au decurs nestingherite, deoarece cel in cauză părăsise in 1977 localitatea şi se mutase in comuna natală Şimian, judeţul Mehedinţi, s-a stabilit că in comportamentul său din perioada 1971-1972 s-a observat o schimbare, in sensul că il preocupa ceva in mod deosebit şi consuma canităţi mari de băuturi alcoolice.
Cel mai bun prieten al său a relatat că in anul 1972, fiind amăndoi sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a intrebat ce-l frămăntă, iar Nicolae Ghitan a răspuns: "Nu ştii tu ce am pe suflet..."
Expertiza grafologică
Din verificările făcute la locul de muncă şi la domiciliu a rezultat că Nicolae Ghitan, deşi era acum in etate de 37 ani, nu s-a mai căsătorit, cu toate că era potent sexual şi trăia singur in locuinţa părinţilor din comuna Şimian.
Işi executa serviciul ca ajutor de mecanic de locomotivă, in ture la Intreprinderea de vagoane Turnu Severin şi in timpul liber consuma băuturi alcoolice peste măsură.
S-au ridicat probe de scris de la intreprinderile unde acesta fusese angajat in perioada omorului, iar la 4 august 1979, Biroul criminalistic de la Miliţia judeţului Hunedoara a confirmat prin raportul de expertiză că scrisul de pe carneţelul găsit la faţa locului ii aparţine lui Nicolae Ghitan.
Mărturisirea crimei
S-a evitat cercetarea celui in cauză pănă la testarea sa la poligraf, lucru care s-a realizat in ziua de 3 octombrie 1979, la miliţia municipiului Petroşani, rezultănd că la intrebările puse Nicolae Ghitan a dat reacţii de minciună.
A doua zi a fost cercetat şi in momentul cănd i s-au prezentat probele in acuzare şi-a recunoscut crima furnizănd toate amănuntele. L-a cunoscut pe Ioan Codău la restaurantul "Minerul" şi acesta l-a invitat la el acasă unde au continuat să mai bea. N-a ştiut că Ioan Codău era pervertit sexual. In momentul cănd acesta l-a descheiat la pantaloni şi a vrut să facă sex oral cu el, a simţit că innebuneşte. L-a lovit cu pumnii şi apoi l-a sugrumat...
Doi poliţişti
După rezolvarea in judeţul Hunedoara a tuturor cazurilor de omoruri rămase cu autori necunoscuţi - printre care şi cel de faţă - căpitanul Ion Pitulescu a avut o carieră fulminantă in miliţie şi apoi (după Revoluţie) in poliţie. Mai intăi a fost numit locţiitor al şefului Direcţiei Judiciare din Inspectoratul General al Miliţiei. După Revoluţie, a ajuns şeful Direcţiei Judiciare şi apoi locţiitor al şefului IGP. Avansat la gradul de general de brigadă şi apoi de divizie, el a fost numit şeful Inspectoratului General al Poliţiei, iar inainte de a se pensiona a fost consilier al ministrului de Interne. Ca o mică paranteză, in ceea ce mă priveşte, in anul 1980 eu am "trădat" judiciarul in favoarea unei alte pasiuni care mă măcina - cea a condeiului - , devenind după Revoluţie redactorul-şef al tinerei publicaţii care lua fiinţă, săptămănalul Poliţia Romănă, de unde am ieşit la pensie şi in cadrul căruia am cooperat cum nu se poate mai bine cu prietenul meu, generalul Ion Pitulescu.
Trenuri fără naş
Regal, Prezidenţial, Moldoviţa, Călugăreni. Stau cuminţi, la răcoare, foarte bine păzite, la Remiza Mogoşoaia.
Despre aceste trenuri de epocă s-au scornit de-a lungul timpului tot felul de poveşti. Imaginaţia oamenilor din aceste locuri a lucrat în voie de-a lungul anilor şi nimeni n-a putut-o opri... E normal să se întâmple asta, având în vedere cine au fost proprietarii acestor trenuri şi faptul că acest loc a fost mereu foarte bine securizat. Nici hoţii, nici spionii şi nici vreun curios oarecare nu s-ar încumeta să pătrundă în adăpostul celebrelor vagoane. “Fratele” lor, trenul lui Gheorghiu-Dej, îşi aşteaptă recondiţionarea în aceeaşi pădure, dar afară, pe şine. El a fost lăsat mai la urmă. Dar îi va veni şi lui rândul să se plimbe iar în voie pe căile ferate ale patriei şi să strângă o grămadă de bani de la “chiriaşi”.
FANTOME ŞI LEGENDE. Remiza Mogoşoaia este ea însăşi un personaj, la fel ca şi garniturile pe care le adăposteşte. Fantomele trecutului convieţuiesc aici cu legendele locale. “Pe vremea lui Ceauşescu, oamenii din zonă spuneau că trenurile astea sunt ascunse în pământ şi ies numai ziua, când se merge cu ele. Nu se ştia exact care este trenul lui, dar toţi povesteau câte ceva despre unul care e foarte bine păzit, care intră noaptea în pământ şi e plin de aur”, povestesc astăzi râzând angajaţii Societăţii Feroviare de Turism. Spaţiul securizat de la Mogoşoaia, unde erau adăpostite garniturile şi în timpul comunismului, dă fiori localnicilor, care nu îndrăznesc să se apropie prea mult. Nici noi n-am putut fotografia garniturile din afară, pentru a nu divulga astfel secretele poziţionării lor. Dar nici vorbă de kilogramele de aur sau de pietrele preţioase pe care le visează românul obişnuit cu exagerările.
CINE SCHIMBĂ BECUL? Am plecat din biroul foarte mic al celor patru responsabili cu trenurile de epocă de la Societatea Feroviară de Turism, pierdut pe undeva pe la etajul opt al Hotelului “Astoria” de lângă Gara de Nord. Doi dintre ei ne-au însoţit pentru a ne ghida printre vagoanele leneşe ale renumitelor trenuri care se odihnesc în Remiza Mogoşoaia. Ne-au avertizat de la început că nu avem voie să fotografiem în exterior, pentru că este loc de maximă securitate. “Miroase a tămâie!”, a fost primul lucru pe care l-am simţit urcând în Trenul Regal. Dormitoarele duble, cu baie la mijloc, sunt destul de confortabile pentru un tren. Dar cine le îngrijeşte? “Dacă e vorba de dat cu aspiratorul, de schimbat un bec, facem noi. Cum facem acasă, putem să facem şi aici. De desfăcut nişte şuruburi, de schimbat un bec, praf şi fel de fel, nu e o problemă. Partea de reparaţii se face cu cei autorizaţi la revizie”, ne-a lămurit unul dintre însoţitorii noştri. Deci e ca şi cum le-ar avea în grijă ca nişte “baby sitteri”: uite, ai nişte trenuri de epocă, le dai cu peria, le ştergi la fund şi le dai de mâncare! Dacă e nevoie, le scoţi şi la plimbare şi le cânţi ceva... Pentru că iniţial am înţeles că însoţitorii noştri se ocupă de verificarea garniturilor, de actele necesare la închirierea lor şi sunt un fel de “piari” ai “vedetelor” pe şine. “Dacă cineva vrea să-l închirieze, durează cam două săptămâni pregătirea şi discuţiile pe care le avem ca să punem la punct programul. Ca locomotiva să fie frumoasă, trebuie să fie cu coşul înainte şi trebuie să te lămureşti dacă regizorul a stabilit să se filmeze dintr-un anumit unghi”, ne-au explicat ei. Eh, dar uite că nu-i chiar aşa, pentru că tot ei sunt şi menajerele şi tot ei duc şi gunoiul...
COPPOLA+MOLDOVIŢA=LOVE. Tot de la ei am aflat şi de dragostea la prima vedere dintre Francis Ford Coppola şi trenul Moldoviţa, care merge cu de-a dreptul impresionanta viteză de 30 de kilometri la oră. “Lui Coppola i-a plăcut Moldoviţa, care are cinci vagoane. Trebuia să filmeze cu Trenul Regal, dar când a văzut vagoanele de la Moldoviţa s-a răzgândit. Când avea chef să ia o pauză, se urca în tren şi nu se mai dădea jos”, povesteşte domnul Cireaşă, şeful departamentului care are în grijă garniturile de epocă. Asta se întâmpla în toamna anului 2005, pentru filmările la “Tinereţe fără tinereţe”. Dar nu numai pentru filme şi reclame se închiriază trenurile de epocă. Se găsesc şi unii care vor să se plimbe pur şi simplu cu bătrânele celebrităţi, drept pentru care scot banii din buzunar şi pleacă în excursie...
Albastrul care l-a vrăjit pe Coppola
Garnitura Moldoviţa a devenit foarte repede “vedetă” de cinema şi de televiziune, după ce a fost descoperită de regizori şi folosită pentru filmări. Pe mulţi i-a inspirat pentru reclame, dar Moldoviţa a “jucat” şi pentru marile ecrane ale lumii. Unul dintre regizorii care au descoperit-o şi au “lansat-o” în showbiz-ul internaţional este Francis Ford Coppola. El a închiriat-o în 2005 pentru “Tinereţe fără tinereţe” şi prefera să-şi petreacă timpul liber dintre filmări în salonul albastru şi în compartimentele foarte comode de clasa I. Moldoviţa merge cu maximum 30 de kilometri la oră şi are 4 vagoane, construite între anii 1885-1890 la Fabrica de Vagoane Simmering, din Austria. În ultimii ani, trenul a fost “vedeta” celor mai importante manifestări ale Căilor Ferate Române. Are un vagon de bagaje, compartimentat special pentru transportul mărfurilor voluminoase, care beneficiază de încălzire cu sobă şi este dotat cu bar. Un vagon de clasa I, cu o capacitate de 12 locuri, organizate în două compartimente, un vagon de clasa a II-a, cu o capacitate de 24 de locuri, amenajate în trei compartimente, şi vagon salon, cu o capacitate de aproximativ 15 locuri. Acesta din urmă, îmbrăcat în albastru, demonstrează că un simplu vagon poate deveni salon în toată regula, prin felul în care e decorat.
“Pe vremea lui Ceauşescu, oamenii din zonă spuneau că trenurile astea sunt ascunse în pământ şi ies numai ziua, când se merge cu ele. Nu se ştia exact care este trenul lui, dar toţi povesteau câte ceva despre unul care e foarte bine păzit, care intră noaptea în pământ şi e plin de aur”
CINE MERGE CU TRENURILE ASTEA? “Cine are bani!”, ar fi cam singurul răspuns, pentru că te costă cam 10.000 de euro să închiriezi o garnitură pentru o excursie. Iar preţurile variază în funcţie de durată, servicii, distanţă parcursă şi multe alte amănunte. Cu toate “opţiunile” se poate depăşi cu mult suma de 10.000. Dar asta aflaţi doar după ce se face calculul închirierii, tot în biroul prietenilor noştri care ne-au însoţit printre garniturile de la Mogoşoaia. Contractele sunt confidenţiale. La asemenea sumă, evident că trenurile nu au naş! Iar cei care se ocupă de întreţinerea lor, fie că sunt de la SFT sau de la Remiza Mogoşoaia, devin gazdele bune la toate. “Trenul Regal a fost folosit de Carol al II-lea şi de Mihai. Ultima masă pe teritoriul României a lui Mihai a fost în Trenul Regal. După care Gheorghiu-Dej a mers cu preşedintele URSS, Hrusciov. Au semnat aici pactul de retragere a armatelor ruse de pe teritoriul nostru. Apoi şi-a făcut propriul tren, că era la modă. Şi Ceauşescu până în ’77 a circulat cu ăsta, după care a dat comandă şi s-a făcut actualul tren prezidenţial pe care l-a folosit până în ’89”, ne-au explicat însoţitorii noştri.
GAZDE BUNE. Şi pentru că tot am adus vorba de însoţitorii noştri, am aflat că tot ei sunt “băieţii buni la toate”. Au grijă de confortul “chiriaşilor” şi uneori le mai fac şi de mâncare… Iar bucătarul doarme în vagoanele special amenajate, un fel de bucătării cu pat, în care încape un singur om. Saloanele şi compartimentele de lux din Trenul Regal şi din Moldoviţa sunt mult mai spaţioase şi mai confortabile decât cele destinate însoţitorilor. Furnir de trandafir, de nuc, de cireş. Fotolii şi scaune capitonate cu piele de cordoba şi puf de pinguin, scrumiere, statuete şi vaze din alabastru de Grecia. Toate arată bine după ce au fost recondiţionate.
“FRATELE COMUNIST”. La fel de bine ar arăta şi “fratele” lor, comandat de Gheorghiu-Dej, copie fidelă a Trenului Regal. Dar el mai are de aşteptat până va fi redat circulaţiei. Până atunci va sta în continuare în aer liber, cu tavanele scorojite şi canapelele prăfuite. Diferenţa majoră între cele două garnituri care seamănă foarte bine este că cel comunist a fost conceput cu săli de şedinţă în locul saloanelor luxoase ale familiei regale. Cu mese mari încadrate de canapele înguste, pe care tovarăşii să poată dezbate problemele partidului. Iar fiecare compartiment a fost dotat cu harta României, care aşteaptă să fie folosită pentru dările de seamă. Aparatele vechi de radio din anii ’60 sunt identice în ambele trenuri, pentru că au apărut în “decor” în aceeaşi perioadă. Dar şi comuniştii au preluat de la Trenul Regal câteva detalii de decor menite să le asigure confortul la drum. Cele mai vizibile sunt roşul-vişiniu al catifelei canapelelor sau vazele şi scrumierele din alabastru de Grecia, aşezate pe mesele de consiliu.
IERARHIA VECEURILOR. Un amănunt deloc neglijabil, comun acestor garnituri, este confortul veceurilor. El variază vizibil de la o clasă la alta. Atât de vizibil, încât ne-a stârnit râsul: ditamai baia cu veceu, chiuvetă şi cadă pentru apartamentele regale duble; veceu cu chiuvetă şi oglindă la clasa I; veceu turcesc la clasa a II-a, dar destul de spaţios, iar la clasa a III-a, adică pentru amărâţi, veceu turcesc foarte mic. Atât de mic, încât nu ne-am putut da seama cum ar putea reuşi cineva să se descurce cu el, mai ales în mers... Diferenţele se văd la fel de bine şi în cazul banchetelor, care la clasa a II-a se diminuează puţin, roşul aprins devenind bej, pentru ca la clasa a III-a să se transforme în băncuţe de lemn în trenul Moldoviţa. Cât despre Călugăreni, cel mai mic dintre trenurile de epocă, diferenţa se face şi mai uşor între clase. Mai întâi, după culoarea celor trei vagoane: albastru, verde şi maro. Astfel, e foarte greu să încurci clasele, pentru că fiecărui vagon îi corespunde câte una. Şi-ţi dai seama imediat şi care este clasa, doar aruncând un ochi înăuntru: prima are banchete pe care se poate sta normal; a doua e pentru pitici, pentru că un om normal cu greu ar putea încăpea pe banchetele foarte înguste, iar a treia e cu băncuţe de lemn. Aici nu se mai pune problema toaletelor, a lavoarelor sau măcar a curentului electric. Şi totuşi e fascinant.
CEL MAI BĂTRÂN. “Acesta micuţ este Călugăreni, primul tren care a circulat în Principatele Române, din 1869, anul de construcţie. În timpul războiului de independenţă (1877-1878 – n.r.) a transportat elemente din corpurile 14 şi 15 ale armatei ruse şi din diviziile de gardă imperiale ruse, între Bucureşti şi Giurgiu. Tot cu acest tren au călătorit Regele Carol şi, împreună cu ţarul Alexandru al II-lea, Marele Duce Nicolae şi suita lor regală”, ne-au explicat însoţitorii noştri. Călugăreni este cel mai vechi tren din România. Vagonul “A 101”, de clasa I, este albastru la exterior şi are 12 locuri. Are trei compartimente, cu uşi laterale, pe fiecare parte. Vagonul “B 231”, de clasa a II-a, este verde. Capacitatea lui este de 24 de locuri, în patru compartimente, tot cu uşi laterale. Iar vagonul “C 511”, de clasa a III-a, este brun închis. Are o capacitate de 32 de locuri, pe bănci de lemn, fără a fi compartimentat. Vagoanele au fost construite la Fabrica “Ashbury” din Manchester, Anglia, între anii 1866-1869. Vagoanele au fost restaurate de “Calea Ferată a Statului Bucureşti – Giurgiu” în anul 1879, când s-au adăugat suporturi pentru bagaje. Tot atunci a fost înlocuit postavul de la vagonul de clasa I cu pluş roşu, iar muşamaua de la vagonul de clasa a II-a a fost schimbată cu postav verde. Ulterior, vagoanele au fost reconstruite în anii 1993-1994 la “Atelierele CFR Paşcani” şi în anul 2004 au fost restaurate la “Atelierele CFR Griviţa”. Trenul “Călugăreni” a circulat între anii 1869-1918 pe calea ferată Bucureşti – Giurgiu, aceasta fiind prima linie de cale ferată din Principatele Unite.
LUX PE ŞINE. Regalul şi Moldoviţa sunt cu totul altfel. De la primul tren de pe şinele noastre până la al doilea, diferenţele sunt colosale. Garnitura regală este compusă din cinci vagoane, unele de tip salon, altele de dormit. Dormitorul regal are o capacitate de cinci locuri, în două apartamente camerele fiind legate prin baia comună. Vagonul a fost construit în anul 1928 la uzinele constructoare Ernesto Bredas. Alt vagon de dormit este cel cu dormitorul pentru însoţitorii demnitarilor, cu o capacitate de opt locuri dispuse în două cuşete cu paturi duble şi două cuşete cu câte două paturi suprapuse. Mai are un oficiu şi un grup sanitar separat. A fost construit în anul 1928, tot la uzinele constructoare Ernesto Breda. Unul dintre cele mai luxoase este însă vagonul salon sufragerie. Şi totuşi, salonul garniturii Moldoviţa este mai reuşit. Poate pentru că masa lungă şi scaunele impunătoare, îmbrăcate în catifea roşie din Trenul Regal, “mănâncă” spaţiul, în timp ce canapelele şi fotoliile foarte confortabile, îmbrăcate în catifea albastră, din Moldoviţa, lasă impresia de sală de bal. La asta contribuie şi oglinzile mari de pe pereţi. Şi barul din capătul salonului. Poate din acelaşi motiv s-a îndrăgostit şi Coppola de Moldoviţa, preferându-l pentru filmările lui.
AICI S-A SCRIS ISTORIA. Şi totuşi, Trenul Regal a fost “martorul” mai multor evenimente, iar salonul lui roşu a găzduit personalităţi şi discuţii de importanţă istorică. În toamna anului 1955, tot în acest vagon s-au purtat discuţiile privind plecarea trupelor sovietice din România, între Nikita Hrusciov, conducătorul Uniunii Sovietice, şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ei au călătorit spre nordul Transilvaniei, la o partidă de vânătoare. După această călătorie, în anul 1956, ultimele formaţiuni militare sovietice părăseau România. Altă călătorie importantă a fost la 6 august 1975, când în vagonul regal au servit micul dejun preşedintele Statelor Unite, Gerard Ford, şi secretarul de stat Henry Kisinger, care au călătorit împreună cu Nicolae Ceauşescu de la Bucureşti la Sinaia. În aceeaşi zi, la dejunul de lucru ce a avut loc la Castelul Peleş, s-a hotărât acordarea “Clauzei Naţiunii celei mai favorizate” pentru România.
ÎN LOC DE NAŞI. Şi rolurile se schimbă în aceste trenuri. Angajaţii Căilor Ferate n-au fost niciodată “zbirii” de care se tem călătorii fără bilet în garniturile normale. “Naşul” nu mai întreabă pe nimeni dacă are bilet. Nici nu dă pe nimeni jos din tren. El trebuie să fie gazda perfectă, să îmbrace uniforma de gală care, la rându-i, face parte din decor şi să-şi servească bine clienţii. Ca pe nişte adevăraţi “stăpâni”, pentru că trenul pe care-l închiriază îi transformă în regi ai şinelor. Tot “naşii” au grijă să funcţioneze totul perfect, să fie cald în tren, să vină masa la timp. Să curgă apa la robinet, iar geamurile să fie bine lustruite. Dar “naşii” sunt tot ei, “băieţii buni la toate” din biroul foarte mic de la “Astoria” şi cei de la Remiza Mogoşoaia. Când e nevoie de ei, se mobilizează, îşi fac bagajul şi se mută în garniturile de epocă atât timp cât este nevoie. Când pleacă la plimbare cu vreo “coloană oficială”, tot ei au grijă să se facă loc pe calea ferată şi totul să decurgă perfect. Dar nimeni nu s-a întrebat ce se întâmplă când se-ntorc din “delegaţie”, dacă “oficialii” nu mai sunt în tren. Dacă plecarea la drum e de fiecare dată o adevărată sărbătoare, întoarcerea pe şinele reci ale aşteptării seamănă pentru ei cu o înfrângere. Nu mai e nimic din fastul de la început, când se retrag spre Mogoşoaia să-şi “conducă” trenurile de lux. Şi nici în birouri nu au decât fotografiile garniturilor pentru care muncesc. Nici măcar uniformele “de gală”, pentru că ele trebuie să rămână agăţate, la loc de cinste, pe pereţii trenurilor.
Salonul roşu din trenul regal
Vagonul întâlnirilor istorice din Trenul Regal are o capacitate de 24 de locuri în salonul mare şi 12 locuri în salonul mic, folosit ca fumoar sau sală pentru micul dejun. Vagonul a fost construit în anul 1928 la uzinele Ernesto Breda. La masa impunătoare care ocupă centrul vagonului, Regele Mihai I a luat ultimul prânz pe teritoriul României, la plecarea lui peste hotarele ţării în ianuarie 1948. În acelaşi vagon au călătorit în timpul vânătorilor organizate în anii 1976-1977 de Nicolae Ceauşescu pentru şefii de stat Teodor Jivkov, în octombrie 1976, Leonid Brejnev, în noiembrie 1976 şi Erik Honecker, la 8 februarie 1977. Aici s-au discutat şi problemele româno-iugoslave cu ocazia vânătorii organizate în nordul Transilvaniei de Nicolae Ceauşescu în cinstea lui Iosip Broz Tito, conducătorul statului iugoslav, în august 1967. Vagoanele Trenului Regal au fost construite astfel încât să întrunească normele de circulaţie internaţionale, putând circula cu viteze de până la 160 km/h. Pe interior, vagoanele sunt finisate cu materiale dintre cele mai scumpe, precum piele de Cordoba pentru scaunele şi fotoliile din saloane, furnir de nuc şi trandafir pentru mese, scaune şi unele lambriuri din saloanele vagoanelor. Sticla de Murano şi cristalul de Boemia au fost folosite pentru lămpile din vagoane, ca şi pentru oglinzile din salonul regal. Vazele, scrumierele şi statuetele din toate vagoanele Trenului Regal sunt din alabastru de Grecia.
Despre aceste trenuri de epocă s-au scornit de-a lungul timpului tot felul de poveşti. Imaginaţia oamenilor din aceste locuri a lucrat în voie de-a lungul anilor şi nimeni n-a putut-o opri... E normal să se întâmple asta, având în vedere cine au fost proprietarii acestor trenuri şi faptul că acest loc a fost mereu foarte bine securizat. Nici hoţii, nici spionii şi nici vreun curios oarecare nu s-ar încumeta să pătrundă în adăpostul celebrelor vagoane. “Fratele” lor, trenul lui Gheorghiu-Dej, îşi aşteaptă recondiţionarea în aceeaşi pădure, dar afară, pe şine. El a fost lăsat mai la urmă. Dar îi va veni şi lui rândul să se plimbe iar în voie pe căile ferate ale patriei şi să strângă o grămadă de bani de la “chiriaşi”.
FANTOME ŞI LEGENDE. Remiza Mogoşoaia este ea însăşi un personaj, la fel ca şi garniturile pe care le adăposteşte. Fantomele trecutului convieţuiesc aici cu legendele locale. “Pe vremea lui Ceauşescu, oamenii din zonă spuneau că trenurile astea sunt ascunse în pământ şi ies numai ziua, când se merge cu ele. Nu se ştia exact care este trenul lui, dar toţi povesteau câte ceva despre unul care e foarte bine păzit, care intră noaptea în pământ şi e plin de aur”, povestesc astăzi râzând angajaţii Societăţii Feroviare de Turism. Spaţiul securizat de la Mogoşoaia, unde erau adăpostite garniturile şi în timpul comunismului, dă fiori localnicilor, care nu îndrăznesc să se apropie prea mult. Nici noi n-am putut fotografia garniturile din afară, pentru a nu divulga astfel secretele poziţionării lor. Dar nici vorbă de kilogramele de aur sau de pietrele preţioase pe care le visează românul obişnuit cu exagerările.
CINE SCHIMBĂ BECUL? Am plecat din biroul foarte mic al celor patru responsabili cu trenurile de epocă de la Societatea Feroviară de Turism, pierdut pe undeva pe la etajul opt al Hotelului “Astoria” de lângă Gara de Nord. Doi dintre ei ne-au însoţit pentru a ne ghida printre vagoanele leneşe ale renumitelor trenuri care se odihnesc în Remiza Mogoşoaia. Ne-au avertizat de la început că nu avem voie să fotografiem în exterior, pentru că este loc de maximă securitate. “Miroase a tămâie!”, a fost primul lucru pe care l-am simţit urcând în Trenul Regal. Dormitoarele duble, cu baie la mijloc, sunt destul de confortabile pentru un tren. Dar cine le îngrijeşte? “Dacă e vorba de dat cu aspiratorul, de schimbat un bec, facem noi. Cum facem acasă, putem să facem şi aici. De desfăcut nişte şuruburi, de schimbat un bec, praf şi fel de fel, nu e o problemă. Partea de reparaţii se face cu cei autorizaţi la revizie”, ne-a lămurit unul dintre însoţitorii noştri. Deci e ca şi cum le-ar avea în grijă ca nişte “baby sitteri”: uite, ai nişte trenuri de epocă, le dai cu peria, le ştergi la fund şi le dai de mâncare! Dacă e nevoie, le scoţi şi la plimbare şi le cânţi ceva... Pentru că iniţial am înţeles că însoţitorii noştri se ocupă de verificarea garniturilor, de actele necesare la închirierea lor şi sunt un fel de “piari” ai “vedetelor” pe şine. “Dacă cineva vrea să-l închirieze, durează cam două săptămâni pregătirea şi discuţiile pe care le avem ca să punem la punct programul. Ca locomotiva să fie frumoasă, trebuie să fie cu coşul înainte şi trebuie să te lămureşti dacă regizorul a stabilit să se filmeze dintr-un anumit unghi”, ne-au explicat ei. Eh, dar uite că nu-i chiar aşa, pentru că tot ei sunt şi menajerele şi tot ei duc şi gunoiul...
COPPOLA+MOLDOVIŢA=LOVE. Tot de la ei am aflat şi de dragostea la prima vedere dintre Francis Ford Coppola şi trenul Moldoviţa, care merge cu de-a dreptul impresionanta viteză de 30 de kilometri la oră. “Lui Coppola i-a plăcut Moldoviţa, care are cinci vagoane. Trebuia să filmeze cu Trenul Regal, dar când a văzut vagoanele de la Moldoviţa s-a răzgândit. Când avea chef să ia o pauză, se urca în tren şi nu se mai dădea jos”, povesteşte domnul Cireaşă, şeful departamentului care are în grijă garniturile de epocă. Asta se întâmpla în toamna anului 2005, pentru filmările la “Tinereţe fără tinereţe”. Dar nu numai pentru filme şi reclame se închiriază trenurile de epocă. Se găsesc şi unii care vor să se plimbe pur şi simplu cu bătrânele celebrităţi, drept pentru care scot banii din buzunar şi pleacă în excursie...
Albastrul care l-a vrăjit pe Coppola
Garnitura Moldoviţa a devenit foarte repede “vedetă” de cinema şi de televiziune, după ce a fost descoperită de regizori şi folosită pentru filmări. Pe mulţi i-a inspirat pentru reclame, dar Moldoviţa a “jucat” şi pentru marile ecrane ale lumii. Unul dintre regizorii care au descoperit-o şi au “lansat-o” în showbiz-ul internaţional este Francis Ford Coppola. El a închiriat-o în 2005 pentru “Tinereţe fără tinereţe” şi prefera să-şi petreacă timpul liber dintre filmări în salonul albastru şi în compartimentele foarte comode de clasa I. Moldoviţa merge cu maximum 30 de kilometri la oră şi are 4 vagoane, construite între anii 1885-1890 la Fabrica de Vagoane Simmering, din Austria. În ultimii ani, trenul a fost “vedeta” celor mai importante manifestări ale Căilor Ferate Române. Are un vagon de bagaje, compartimentat special pentru transportul mărfurilor voluminoase, care beneficiază de încălzire cu sobă şi este dotat cu bar. Un vagon de clasa I, cu o capacitate de 12 locuri, organizate în două compartimente, un vagon de clasa a II-a, cu o capacitate de 24 de locuri, amenajate în trei compartimente, şi vagon salon, cu o capacitate de aproximativ 15 locuri. Acesta din urmă, îmbrăcat în albastru, demonstrează că un simplu vagon poate deveni salon în toată regula, prin felul în care e decorat.
“Pe vremea lui Ceauşescu, oamenii din zonă spuneau că trenurile astea sunt ascunse în pământ şi ies numai ziua, când se merge cu ele. Nu se ştia exact care este trenul lui, dar toţi povesteau câte ceva despre unul care e foarte bine păzit, care intră noaptea în pământ şi e plin de aur”
CINE MERGE CU TRENURILE ASTEA? “Cine are bani!”, ar fi cam singurul răspuns, pentru că te costă cam 10.000 de euro să închiriezi o garnitură pentru o excursie. Iar preţurile variază în funcţie de durată, servicii, distanţă parcursă şi multe alte amănunte. Cu toate “opţiunile” se poate depăşi cu mult suma de 10.000. Dar asta aflaţi doar după ce se face calculul închirierii, tot în biroul prietenilor noştri care ne-au însoţit printre garniturile de la Mogoşoaia. Contractele sunt confidenţiale. La asemenea sumă, evident că trenurile nu au naş! Iar cei care se ocupă de întreţinerea lor, fie că sunt de la SFT sau de la Remiza Mogoşoaia, devin gazdele bune la toate. “Trenul Regal a fost folosit de Carol al II-lea şi de Mihai. Ultima masă pe teritoriul României a lui Mihai a fost în Trenul Regal. După care Gheorghiu-Dej a mers cu preşedintele URSS, Hrusciov. Au semnat aici pactul de retragere a armatelor ruse de pe teritoriul nostru. Apoi şi-a făcut propriul tren, că era la modă. Şi Ceauşescu până în ’77 a circulat cu ăsta, după care a dat comandă şi s-a făcut actualul tren prezidenţial pe care l-a folosit până în ’89”, ne-au explicat însoţitorii noştri.
GAZDE BUNE. Şi pentru că tot am adus vorba de însoţitorii noştri, am aflat că tot ei sunt “băieţii buni la toate”. Au grijă de confortul “chiriaşilor” şi uneori le mai fac şi de mâncare… Iar bucătarul doarme în vagoanele special amenajate, un fel de bucătării cu pat, în care încape un singur om. Saloanele şi compartimentele de lux din Trenul Regal şi din Moldoviţa sunt mult mai spaţioase şi mai confortabile decât cele destinate însoţitorilor. Furnir de trandafir, de nuc, de cireş. Fotolii şi scaune capitonate cu piele de cordoba şi puf de pinguin, scrumiere, statuete şi vaze din alabastru de Grecia. Toate arată bine după ce au fost recondiţionate.
“FRATELE COMUNIST”. La fel de bine ar arăta şi “fratele” lor, comandat de Gheorghiu-Dej, copie fidelă a Trenului Regal. Dar el mai are de aşteptat până va fi redat circulaţiei. Până atunci va sta în continuare în aer liber, cu tavanele scorojite şi canapelele prăfuite. Diferenţa majoră între cele două garnituri care seamănă foarte bine este că cel comunist a fost conceput cu săli de şedinţă în locul saloanelor luxoase ale familiei regale. Cu mese mari încadrate de canapele înguste, pe care tovarăşii să poată dezbate problemele partidului. Iar fiecare compartiment a fost dotat cu harta României, care aşteaptă să fie folosită pentru dările de seamă. Aparatele vechi de radio din anii ’60 sunt identice în ambele trenuri, pentru că au apărut în “decor” în aceeaşi perioadă. Dar şi comuniştii au preluat de la Trenul Regal câteva detalii de decor menite să le asigure confortul la drum. Cele mai vizibile sunt roşul-vişiniu al catifelei canapelelor sau vazele şi scrumierele din alabastru de Grecia, aşezate pe mesele de consiliu.
IERARHIA VECEURILOR. Un amănunt deloc neglijabil, comun acestor garnituri, este confortul veceurilor. El variază vizibil de la o clasă la alta. Atât de vizibil, încât ne-a stârnit râsul: ditamai baia cu veceu, chiuvetă şi cadă pentru apartamentele regale duble; veceu cu chiuvetă şi oglindă la clasa I; veceu turcesc la clasa a II-a, dar destul de spaţios, iar la clasa a III-a, adică pentru amărâţi, veceu turcesc foarte mic. Atât de mic, încât nu ne-am putut da seama cum ar putea reuşi cineva să se descurce cu el, mai ales în mers... Diferenţele se văd la fel de bine şi în cazul banchetelor, care la clasa a II-a se diminuează puţin, roşul aprins devenind bej, pentru ca la clasa a III-a să se transforme în băncuţe de lemn în trenul Moldoviţa. Cât despre Călugăreni, cel mai mic dintre trenurile de epocă, diferenţa se face şi mai uşor între clase. Mai întâi, după culoarea celor trei vagoane: albastru, verde şi maro. Astfel, e foarte greu să încurci clasele, pentru că fiecărui vagon îi corespunde câte una. Şi-ţi dai seama imediat şi care este clasa, doar aruncând un ochi înăuntru: prima are banchete pe care se poate sta normal; a doua e pentru pitici, pentru că un om normal cu greu ar putea încăpea pe banchetele foarte înguste, iar a treia e cu băncuţe de lemn. Aici nu se mai pune problema toaletelor, a lavoarelor sau măcar a curentului electric. Şi totuşi e fascinant.
CEL MAI BĂTRÂN. “Acesta micuţ este Călugăreni, primul tren care a circulat în Principatele Române, din 1869, anul de construcţie. În timpul războiului de independenţă (1877-1878 – n.r.) a transportat elemente din corpurile 14 şi 15 ale armatei ruse şi din diviziile de gardă imperiale ruse, între Bucureşti şi Giurgiu. Tot cu acest tren au călătorit Regele Carol şi, împreună cu ţarul Alexandru al II-lea, Marele Duce Nicolae şi suita lor regală”, ne-au explicat însoţitorii noştri. Călugăreni este cel mai vechi tren din România. Vagonul “A 101”, de clasa I, este albastru la exterior şi are 12 locuri. Are trei compartimente, cu uşi laterale, pe fiecare parte. Vagonul “B 231”, de clasa a II-a, este verde. Capacitatea lui este de 24 de locuri, în patru compartimente, tot cu uşi laterale. Iar vagonul “C 511”, de clasa a III-a, este brun închis. Are o capacitate de 32 de locuri, pe bănci de lemn, fără a fi compartimentat. Vagoanele au fost construite la Fabrica “Ashbury” din Manchester, Anglia, între anii 1866-1869. Vagoanele au fost restaurate de “Calea Ferată a Statului Bucureşti – Giurgiu” în anul 1879, când s-au adăugat suporturi pentru bagaje. Tot atunci a fost înlocuit postavul de la vagonul de clasa I cu pluş roşu, iar muşamaua de la vagonul de clasa a II-a a fost schimbată cu postav verde. Ulterior, vagoanele au fost reconstruite în anii 1993-1994 la “Atelierele CFR Paşcani” şi în anul 2004 au fost restaurate la “Atelierele CFR Griviţa”. Trenul “Călugăreni” a circulat între anii 1869-1918 pe calea ferată Bucureşti – Giurgiu, aceasta fiind prima linie de cale ferată din Principatele Unite.
LUX PE ŞINE. Regalul şi Moldoviţa sunt cu totul altfel. De la primul tren de pe şinele noastre până la al doilea, diferenţele sunt colosale. Garnitura regală este compusă din cinci vagoane, unele de tip salon, altele de dormit. Dormitorul regal are o capacitate de cinci locuri, în două apartamente camerele fiind legate prin baia comună. Vagonul a fost construit în anul 1928 la uzinele constructoare Ernesto Bredas. Alt vagon de dormit este cel cu dormitorul pentru însoţitorii demnitarilor, cu o capacitate de opt locuri dispuse în două cuşete cu paturi duble şi două cuşete cu câte două paturi suprapuse. Mai are un oficiu şi un grup sanitar separat. A fost construit în anul 1928, tot la uzinele constructoare Ernesto Breda. Unul dintre cele mai luxoase este însă vagonul salon sufragerie. Şi totuşi, salonul garniturii Moldoviţa este mai reuşit. Poate pentru că masa lungă şi scaunele impunătoare, îmbrăcate în catifea roşie din Trenul Regal, “mănâncă” spaţiul, în timp ce canapelele şi fotoliile foarte confortabile, îmbrăcate în catifea albastră, din Moldoviţa, lasă impresia de sală de bal. La asta contribuie şi oglinzile mari de pe pereţi. Şi barul din capătul salonului. Poate din acelaşi motiv s-a îndrăgostit şi Coppola de Moldoviţa, preferându-l pentru filmările lui.
AICI S-A SCRIS ISTORIA. Şi totuşi, Trenul Regal a fost “martorul” mai multor evenimente, iar salonul lui roşu a găzduit personalităţi şi discuţii de importanţă istorică. În toamna anului 1955, tot în acest vagon s-au purtat discuţiile privind plecarea trupelor sovietice din România, între Nikita Hrusciov, conducătorul Uniunii Sovietice, şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ei au călătorit spre nordul Transilvaniei, la o partidă de vânătoare. După această călătorie, în anul 1956, ultimele formaţiuni militare sovietice părăseau România. Altă călătorie importantă a fost la 6 august 1975, când în vagonul regal au servit micul dejun preşedintele Statelor Unite, Gerard Ford, şi secretarul de stat Henry Kisinger, care au călătorit împreună cu Nicolae Ceauşescu de la Bucureşti la Sinaia. În aceeaşi zi, la dejunul de lucru ce a avut loc la Castelul Peleş, s-a hotărât acordarea “Clauzei Naţiunii celei mai favorizate” pentru România.
ÎN LOC DE NAŞI. Şi rolurile se schimbă în aceste trenuri. Angajaţii Căilor Ferate n-au fost niciodată “zbirii” de care se tem călătorii fără bilet în garniturile normale. “Naşul” nu mai întreabă pe nimeni dacă are bilet. Nici nu dă pe nimeni jos din tren. El trebuie să fie gazda perfectă, să îmbrace uniforma de gală care, la rându-i, face parte din decor şi să-şi servească bine clienţii. Ca pe nişte adevăraţi “stăpâni”, pentru că trenul pe care-l închiriază îi transformă în regi ai şinelor. Tot “naşii” au grijă să funcţioneze totul perfect, să fie cald în tren, să vină masa la timp. Să curgă apa la robinet, iar geamurile să fie bine lustruite. Dar “naşii” sunt tot ei, “băieţii buni la toate” din biroul foarte mic de la “Astoria” şi cei de la Remiza Mogoşoaia. Când e nevoie de ei, se mobilizează, îşi fac bagajul şi se mută în garniturile de epocă atât timp cât este nevoie. Când pleacă la plimbare cu vreo “coloană oficială”, tot ei au grijă să se facă loc pe calea ferată şi totul să decurgă perfect. Dar nimeni nu s-a întrebat ce se întâmplă când se-ntorc din “delegaţie”, dacă “oficialii” nu mai sunt în tren. Dacă plecarea la drum e de fiecare dată o adevărată sărbătoare, întoarcerea pe şinele reci ale aşteptării seamănă pentru ei cu o înfrângere. Nu mai e nimic din fastul de la început, când se retrag spre Mogoşoaia să-şi “conducă” trenurile de lux. Şi nici în birouri nu au decât fotografiile garniturilor pentru care muncesc. Nici măcar uniformele “de gală”, pentru că ele trebuie să rămână agăţate, la loc de cinste, pe pereţii trenurilor.
Salonul roşu din trenul regal
Vagonul întâlnirilor istorice din Trenul Regal are o capacitate de 24 de locuri în salonul mare şi 12 locuri în salonul mic, folosit ca fumoar sau sală pentru micul dejun. Vagonul a fost construit în anul 1928 la uzinele Ernesto Breda. La masa impunătoare care ocupă centrul vagonului, Regele Mihai I a luat ultimul prânz pe teritoriul României, la plecarea lui peste hotarele ţării în ianuarie 1948. În acelaşi vagon au călătorit în timpul vânătorilor organizate în anii 1976-1977 de Nicolae Ceauşescu pentru şefii de stat Teodor Jivkov, în octombrie 1976, Leonid Brejnev, în noiembrie 1976 şi Erik Honecker, la 8 februarie 1977. Aici s-au discutat şi problemele româno-iugoslave cu ocazia vânătorii organizate în nordul Transilvaniei de Nicolae Ceauşescu în cinstea lui Iosip Broz Tito, conducătorul statului iugoslav, în august 1967. Vagoanele Trenului Regal au fost construite astfel încât să întrunească normele de circulaţie internaţionale, putând circula cu viteze de până la 160 km/h. Pe interior, vagoanele sunt finisate cu materiale dintre cele mai scumpe, precum piele de Cordoba pentru scaunele şi fotoliile din saloane, furnir de nuc şi trandafir pentru mese, scaune şi unele lambriuri din saloanele vagoanelor. Sticla de Murano şi cristalul de Boemia au fost folosite pentru lămpile din vagoane, ca şi pentru oglinzile din salonul regal. Vazele, scrumierele şi statuetele din toate vagoanele Trenului Regal sunt din alabastru de Grecia.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
