vineri, 29 februarie 2008
joi, 28 februarie 2008
Copilul-pasare, crescut de propria mama intr-o colivie
O descoperire a jurnalistilor rusi aduce in atentia opiniei publice un caz socant. Un baietel de numai sapte ani a fost condamnat de propria mama la o viata in captivitate. Ani intregi, copilul a trait intr-o colivie, alaturi de zburatoarele casei si a supravietuit cu graunte si apa. Nu stie sa vorbeasca, dar a invatat de la pasari sa ciripeasca. Ii sunt straine gesturile umane, iar cand isi da seama ca nu este inteles isi misca bratele, asa cum pasarile dau din aripi. Cazul a socat lumea. Cand a ajuns la urechile autoritatilor din Volgograd, copilul a fost internat intr-un centru de protectie, iar mama a renuntat la drepturile legale asupra lui. Baitelul-pasare aminteste de Ivan Mishukov, copilul crescut de o haita de caini salbatici, descoperit de politie dupa doi ani de cautari. Asemenea lui Ivan, baiatul-pasare sufera de ceea ce medicii numesc "Sindromul Mowgli", dupa numele personajului principal din romanul lui Rudyard Kipling. Surprinzator este ca, numai in ultimele doua luni, nu mai putin de cinci astfel de cazuri au fost semnalate in lume. Astfel, in jungla cambodgiana a fost descoperita, recent, o femeie de 27 de ani, care umbla, dezbracata, prin salbaticie. La fel, un baiat de 10 ani de Africa a fost gasit in mijlocul unui trib de maimute. In Statele Unite doua fetite au fost crescute, la randul lor, de maimute. Cutremurator este si cazul Oxanei Malaya din Ucraina, care a trait, timp de opt ani, in salbaticie, alaturi de caini, dupa ce parintii alcoolici, au uitat-o in padure. A invatat comportamentul cainilor, iar acum ii este dificil sa vorbeasca. Specialistii estimeaza ca in lume exista 100 de copii care au avut aceeasi soarta ca a ucrainencei. Unii dintre ei pot fi recuperati. Altii raman toata viata in lumea celor care nu cuvanta.
Jurnalistii de la "Pravda" scriu ca mama baietelului din colivie si-a crescut copilul intocmai ca pe celelate zburatoare captive: l-a hranit si i-a dat apa. Nu l-a batut, nu l-a abuzat. Dar nici nu i-a vorbit sau nu l-a mangaiat, asa cum o mama se ingrijeste de copilul sau. In schimb, celelalte pasari l-au adoptat ca pe unul de-al lor. L-au invata limbajul pasaresc si l-au ajutat sa comunice cu ele prin ciripituri. "Cand incerci sa vorbesti cu el, incepe sa ciripeasca si asta pentru ca nu cunoaste limbajul uman. Cand isi da seama ca nu este inteles, incepe sa dea din maini, asa cum pasarile ar da din aripi", povesteste, socata, una dintre asistentele sociale care ingrijesc de baiat. De altfel, mama acestuia a semnat un act prin care renunta la drepturile legale asupra copilului sau, care a fost plasat intr-un orfelinat, unde primeste ingrijiri speciale din partea unei echipe de psihologi. Medicii spun ca baietelul sufera de "Sindromul Mowgli", asemeni personajului principal din "Cartea junglei", romanul lui Rudyard Kipling. Specialistii estimeaza ca in lume exista 100 de copii crescuti in salbaticie.
Ivan Mishukov, copilul-catel din Rusia
Prabusirea economiei rusesti, in urma cu exact zece ani, a avut nu numai efecte dezastruoase asupra nivelului de trai din aceasta tara, dar a facut si ca nu mai putin de 2 milioane de copii sa ajunga pe strada, parasiti de parintii lor. Unul dintre acesti copii este Ivan Mishukov, un baietel devenit celebru in intreaga lume drept copilul-catel din Rusia, dat fiind faptul ca si-a dus viata, vreme de doi ani, in mijlocul haitelor de caini de pe strazile din aceasta tara. S-a adaptat perfect modului de viata al acestor animale. Cersea mancarea, pe care o impartea apoi cu pritenenii sai patrupezi. Mai mult, si cainii aveau grija de copil. De fiecare data cand politia incerca sa il ia pe Ivan din mijlocul haitei de caini, animalele sareau in apararea lui. In cele din urma insa, baiatul a fost despartit de animalele in mijlocul carora a trait, si internat intr-un centru, unde a primit ingrijiri. Acum a inceput scoala, unde invata sa scrie si sa citeasca, asemenea unui copil de varsta sa. Un caz asemanator este cel al ucrainiencei Oxana Malaya, care a trait singura in padure pana la opt ani. Cand a fost gasita, in 1991, Oxana abia daca putea sa articuleze cuvinte. In schimb, latra si mergea in patru labe. De atunci, ea a fost plasata intr-un centru de recuperare, iar evolutia a fost pozitiva.
Crescut de un trib de maimute din Africa
John Sebunya, nascut in urma cu circa 30 de ani, in Africa, a fugit de acasa cand avea patru ani, socat sa vada cum tatal i-a omorit cu cruzime mama. Potrivit verificarilor intreprinse de autoritati, pana in momentul in care a fost gasit, la aproximativ sase ani de la disparitie, John a fost ingrijit de maimutele din jungla africana. In momentul cand s-a incercat recuperarea lui si aducerea in mijllocul oamenilor, animalele au sarit in apararea baiatului, aruncand cu bete in oameni. Vrand sa il ajute sa se spele, asistentii sociali au descoperit pe corpul si genunchii sai urme de lovituri si rani, specifice mersului in patru labe. La inceput nu putea sa vorbeasca si nici macar sa planga. In timp, insa, ajutat de specialisti, a reusit sa se adapteze foarte bine la regulile societatii umane. Rapiditatea cu care a facut progrese i-a facut pe specialisti sa banuiasca faptul ca John ar fi putut sa cunoasca cateva elemente de limbaj, inca inainte de a ajunge in salbaticie.
Mohamed, baiatul-strut
Povestea lui Sidi Mohamed, baiatul-strut, dateaza de mai bine de 60 de ani. Mai precis, in 1945, pe cand avea cinci sau sase ani, baiatul a fugit din mijlocul familiei sale, care locuia intr-o asezare din nordul Africii. A gasit un cuib de strut, unde s-a si adapostit. In timp s-a imprietenit cu pasarile, care l-au adoptat. Au trait, in armonie, nu mai putin de 10 ani, vreme in care a invatat sa se hraneasca cu iarba si a reusit chiar sa atinga viteze incredibile la alergare, intocmai strutilor. Noaptea dormea invelit de doi struti, fiecare pasare intinzandu-si cate o aripa peste trupul baiatului, pentru a-i tine de cald. A fost recuperat de cativa vanatori de struti si readus familiei.
Jurnalistii de la "Pravda" scriu ca mama baietelului din colivie si-a crescut copilul intocmai ca pe celelate zburatoare captive: l-a hranit si i-a dat apa. Nu l-a batut, nu l-a abuzat. Dar nici nu i-a vorbit sau nu l-a mangaiat, asa cum o mama se ingrijeste de copilul sau. In schimb, celelalte pasari l-au adoptat ca pe unul de-al lor. L-au invata limbajul pasaresc si l-au ajutat sa comunice cu ele prin ciripituri. "Cand incerci sa vorbesti cu el, incepe sa ciripeasca si asta pentru ca nu cunoaste limbajul uman. Cand isi da seama ca nu este inteles, incepe sa dea din maini, asa cum pasarile ar da din aripi", povesteste, socata, una dintre asistentele sociale care ingrijesc de baiat. De altfel, mama acestuia a semnat un act prin care renunta la drepturile legale asupra copilului sau, care a fost plasat intr-un orfelinat, unde primeste ingrijiri speciale din partea unei echipe de psihologi. Medicii spun ca baietelul sufera de "Sindromul Mowgli", asemeni personajului principal din "Cartea junglei", romanul lui Rudyard Kipling. Specialistii estimeaza ca in lume exista 100 de copii crescuti in salbaticie.
Ivan Mishukov, copilul-catel din Rusia
Prabusirea economiei rusesti, in urma cu exact zece ani, a avut nu numai efecte dezastruoase asupra nivelului de trai din aceasta tara, dar a facut si ca nu mai putin de 2 milioane de copii sa ajunga pe strada, parasiti de parintii lor. Unul dintre acesti copii este Ivan Mishukov, un baietel devenit celebru in intreaga lume drept copilul-catel din Rusia, dat fiind faptul ca si-a dus viata, vreme de doi ani, in mijlocul haitelor de caini de pe strazile din aceasta tara. S-a adaptat perfect modului de viata al acestor animale. Cersea mancarea, pe care o impartea apoi cu pritenenii sai patrupezi. Mai mult, si cainii aveau grija de copil. De fiecare data cand politia incerca sa il ia pe Ivan din mijlocul haitei de caini, animalele sareau in apararea lui. In cele din urma insa, baiatul a fost despartit de animalele in mijlocul carora a trait, si internat intr-un centru, unde a primit ingrijiri. Acum a inceput scoala, unde invata sa scrie si sa citeasca, asemenea unui copil de varsta sa. Un caz asemanator este cel al ucrainiencei Oxana Malaya, care a trait singura in padure pana la opt ani. Cand a fost gasita, in 1991, Oxana abia daca putea sa articuleze cuvinte. In schimb, latra si mergea in patru labe. De atunci, ea a fost plasata intr-un centru de recuperare, iar evolutia a fost pozitiva.
Crescut de un trib de maimute din Africa
John Sebunya, nascut in urma cu circa 30 de ani, in Africa, a fugit de acasa cand avea patru ani, socat sa vada cum tatal i-a omorit cu cruzime mama. Potrivit verificarilor intreprinse de autoritati, pana in momentul in care a fost gasit, la aproximativ sase ani de la disparitie, John a fost ingrijit de maimutele din jungla africana. In momentul cand s-a incercat recuperarea lui si aducerea in mijllocul oamenilor, animalele au sarit in apararea baiatului, aruncand cu bete in oameni. Vrand sa il ajute sa se spele, asistentii sociali au descoperit pe corpul si genunchii sai urme de lovituri si rani, specifice mersului in patru labe. La inceput nu putea sa vorbeasca si nici macar sa planga. In timp, insa, ajutat de specialisti, a reusit sa se adapteze foarte bine la regulile societatii umane. Rapiditatea cu care a facut progrese i-a facut pe specialisti sa banuiasca faptul ca John ar fi putut sa cunoasca cateva elemente de limbaj, inca inainte de a ajunge in salbaticie.
Mohamed, baiatul-strut
Povestea lui Sidi Mohamed, baiatul-strut, dateaza de mai bine de 60 de ani. Mai precis, in 1945, pe cand avea cinci sau sase ani, baiatul a fugit din mijlocul familiei sale, care locuia intr-o asezare din nordul Africii. A gasit un cuib de strut, unde s-a si adapostit. In timp s-a imprietenit cu pasarile, care l-au adoptat. Au trait, in armonie, nu mai putin de 10 ani, vreme in care a invatat sa se hraneasca cu iarba si a reusit chiar sa atinga viteze incredibile la alergare, intocmai strutilor. Noaptea dormea invelit de doi struti, fiecare pasare intinzandu-si cate o aripa peste trupul baiatului, pentru a-i tine de cald. A fost recuperat de cativa vanatori de struti si readus familiei.
luni, 11 februarie 2008
Dezatre Naturale
TORNADELE:
Tornada este o furtuna care se roteste, formandu-se de obicei in nori uriasi de furtuna. Tornada se incolaceste deasupra pamantului sorbind totul in calea ei ca un aspirator.
Tornadele sunt mai putin numeroase decat uraganele, dar pot fi la fel de devastatoare.
Cel mai periculos loc din lume in ceea ce priveste tornadele este Coridorul Tornadelor din SUA.
TROMBELE DE APA :
Tromba de apa este o tornada care absoarbe apa dintr-un lac, rau sau mare. Cand intensitatea tornadei scade apa cade brusc precum o bomba putand produce distrugeri nemaiantalnite. Au fost situatii in care in urma unor tornade a plouat cu pesti sau broaste.
TORNADELE DE NISIP :
Aerul cald poate forma uneori vartejuri deasupra unui tinut desertic, carand praf si nisip la inaltimi de peste 150m.
FURTUNILE DE NISIP :
Cand in desert se isca o furtuna, sufla nisipul improscand tot ce apare in cale.
In SUA exista o regiune al carei nume este DUST BOWL (Castronul de Praf). Aici a plouat atat de putin in anii ’30 incat solul s-a uscat si s-a sfaramat, iar praful a fost dus de furtuni departe. Nu s-a mai putut practica agricultura iar fermierii au fost nevoiti sa-si paraseasca pamantul si locuintele.
TORENTELE DE NOROI :
Apar atunci cand ploile torentiale cad pe versantii muntilor si spala solul afanat. Ele pot ajunge la 100km/h.
In 1985 in Columbia a erupt un vulcan care a generat topirea gheturilor si s-au format torente de noroi (lahari) care au ingropat un oras.
INUNDATIILE :
D-ea lungul istoriei, furtunile si inundatiile au provocat distrugeri si pierderea multor vieti omenesti. Unii experti considera ca, partial, activitatea umana este responsabila pentru cresterea frecvemtei si a intensitatii multor dezastre naturale.
Furtunile sunt perturbari severe ale atmosferei. Furtunile însotite de descarcari electrice pot sa apara si atunci când încalzirea excesiva a uscatului provoaca curenti ascensionali de aer umed puternici. Furtunile cu descarcari electrice sunt cele mai obisnuite forme de furtuni. În medie, în întreaga lume, au loc zilnic aproximativ 45.000 de asemenea furtuni, multe din ele avand drept urmari si producerea de inundatii, unele din ele cu urmari devastatoare.
Inundatiile se pot produce foarte rapid cand ploaia torentiala umfla apele unui rau, facandu-l sa se reverse peste maluri in regiunile invecinate. Una dintre cele mai mari inundatii a avut loc în estul Chinei.
Aceasta a început în octombrie 1887, atunci când fluviul Huang s-a revarsat si si-a schimbat cursul obisnuit revarsând un volum imens de apa. Au disparut aproximativ 900.000 de persoane – multi altii au murit mai apoi, ca urmare a foametei si a bolilor. Fluviul Huang este denumit „Tristetea Chinei”.
Inundatiile pot fi insa si folositoare. Cand raurile se revarsa peste maluri, pe campie ramane malul fertil care sporeste recoltele. Vechii egipteni si-au cladit civilizatia pe malurile Nilului, intr-o zona ingusta de pamant fertil creata de aluviunile aduse de inundatiile din fiecare an, restul tarii fiind un desert uscat si prafos.
Unii cercetatori sustin ca POTOPUL biblic ar fi avut loc atunci cand Marea Mediterana ar fi rupt fasia de pamant ce o separa de un lac cu apa dulce, pe care l-a transformat apoi intr-o mare sarata…Marea Neagra.
In 2000 in Mozambic au fost inundatii atat de rapide incat mii de oameni au fost nevoiti sa stea zile in sir pe acoperisurile caselor sau in copaci
AVALANSELE DE ZAPADA :
Zapada se poate rupe de pe pantele muntilor abrupti, navalind la vale cu o viteza ametitoare (300km/h).
Avalansele sunt mai frecvente in zonele muntoase lipsite de copaci si arbusti. Avalansele pot fi provocate de cutremure, de schiori sau se pot produce pur si simplu prin fisurarea stratului de zapada datorita propriei greutati.
VALURILE TSUNAMI
CUM APAR VALURILE TSUNAMI?
Spre deosebire de valurile oceanice obisnuite, care sunt formate mai ales de vanturi, cele mai multe valuri tsunami iau nastere in urma unor cutremure produse in adancul oceanului, fie in urma unor alunecari de teren sau a unor eruptii vulcanice.
CAT DE MARI POT FI VALURILE?
Cand un val tsunami mediu ajunge la tarm, devine un monstru de 20m inaltime. Dar cel mai inalt val tsunami a avut 85m, aproape la fel de inalt ca Statuia Libertatii din New York.
-In 1883, cand un vulcan a aruncat in aer insula indoneziana Krakatau, atat de multe stanci au fost azvarlite in mare incat s-au produs valuri tsunami monstruase. Acestea au scos un vapor din apa, proiectandu-l in jungla din insula vecina Sumatra.
-Valurile tsunami pot traversa oceanul cu o viteza de 1000km/h, la fel de repede ca un avion Concorde.
-Un val tsunami a avut probabil un rol major in disparitia civilizatiei minoice din insula Creta din marea Mediterana acum 3500 de ani. Cercetatorii cred ca valuri gigantice de 40m inaltime au nimicit orasele de pe tarmuri si intreaga flota minoica.
-In anul 1775, dupa un cutremur, deasupra Lisabonei s-a abatut un val de 17 metri inaltime, iar replica cutremurului a provocat alunecari de teren si incendii.
-Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a provocat puternice valuri tsunami ce s-au abatut cu furie in special asupra tarmurilor Indoneziei, Thailandei, Indiei, Malayeziei, Somaliei si Sri Lanka, bilantul victimelor depasind 400.000. Cifra mortilor este una foarte mare si pentru ca au trecut peste 100 de ani de când un tsunami din Oceanul Indian a afectat coastele, fapt pentru care tarile afectate nu erau pregatite pentru un astfel de seism si nici populatia civila nu a stiut sa recunoasca semnalele care avertizau cutremurul.
CUTREMURELE DE PAMANT :
Cutremurul este unul din cele mai distrugatoare fenomene naturale de pe Pamant. Multe cutremure produc o miscare a solului asemanatoare cu leganatul unui vapor. In functie de intensitatea cutremurului, solul este miscat in valuri fine sau smucit cu putere. Majoritatea cutremurelor dureaza doar cateva secunde, dar sunt unele care tin pana la un minut sau mai mult. Cutremurul din San Francisco din 1906 de exemplu a durat 40 de secunde,iar cel din Alaska din 24 ianuarie 1964 peste 7 minute. Cutremurele de pamânt au consecinte profunde si asupra tuturor componentelor mediului geografic.
Cel mai mare cutremur masurat a fost de 9,5 sud de Chille in Mai 1960, al carui unda de soc a fost simtit in toata lumea.
In Romania, zona cea mai activa dpdv seismic este regiunea Vrancea, dar s-au inregistrat miscari ale scoartei si in regiunea Banatului. In 1977 a avut loc in regiunea vrancena un cutremur multisoc cu intensitatea de 7,2 grade care a provocat pagube de 2 miliarde dolari si mutte pierderi de vietiomenesti, cel mai afectat oras fiind Bucurestiul.
Cele mai puternice cutremure (1907-2001):
– 28 septembrie 2001: Statul Washington, USA, magnitudine 6,8.
– 13 februarie 2001: El Salvador, magnitudine 6,6
– 26 ianuarie 2001: India, magnitudine 7,7.
– 13 ianuarie 2001: El Salvador, Amérique centrale, magnitudine 7,6.
– 21 septembrie 1999: Taiwan, magnitudine 7,6, 2.400 morti.
– 17 august 1999: Turcia, magnitudine 7,4, 17.000 morti.
– 25 ianuarie 1999: Columbia, magnitudine 6, 1.171 morti.
– 4 februarie 1998: Afghanistan, magnitudine 6,1, 5.000 morti.
– 10 mai 1997: Iran, magnitudine 7,1, 1.500 morti.
– 17 ianuarie 1995: Kobe, Japonia, magnitudine 7,2, mai mult de 6.000 morti.
– 30 septembrie 1993: Latur, India, magnitudine 6, 10.000 morti.
– 21 iunie 1990: Iran, magnitudine 7,3 à 7,7, 50.000 morti.
– 7 decembrie 1988: Armenia, magnitudine 6,9, 25.000 morti.
– 19 septembrie 1985: Mexic, magnitudine 8,1, mai mult de 9.500 morti.
– 16 septembrie 1978: Iran, magnitudine 7,7, 25.000 morti.
– 28 iulie 1976: China, magnitudine 7,8 à 8,2, 240.000 morti.
– 4 februarie 1976: Guatemala, magnitudine 7,5, 22.778 morti.
– 26 decembrie 1939: Turcia, magnitudine 7,9, 33.000 morti.
– 24 ianuarie 1939: Chile, magnitudine 8,3, 28.000 morti.
– 1er septembrie 1923: Tokyo-Yokohama, Japonia, magnitudine 8,3, 140.000 morti.
– 16 decembrie 1920: China, magnitudine 8,6, 100.000 morti.
– 16 august 1906: Valparaiso, Chile, magnitudine 8,6, 20.000 morti.
– 18 aprilie 1906: San Francisco, USA, magnitudine 7,7, 3.000 morti.
In data de 17 ianuarie 1995 la ora 5 si 46 minute, dimineata, orasul Kobe a fost zguduit de un cutremur puternic. Au fost daramate case, poduri si autostrazi suspendate, cai ferate au fost indoite. S-au produs incendii devastatoare, autoritatile japoneze fiind depasite de situatie. Au murit peste 5300 de oameni.
VULCANII:
Daca o sa vezi vreodata nori uriasi incandescenti tasnind dintr-un munte, poti fi sigur ca este vorba de un vulcan, si ceea ce este mai rau, erupe. Cei mai violenti vulcani explodeaza ca bombele, aruncand in aer nori de cenusa, bucati de roca si jeturi de roca topita (lava).
Când un vulcan erupe, natura dezlãntuie una dintre cele mai puternice forte distructive.
Cercul de foc al Pacificului (Ring of fire) este cea mai intinsa si activa zona vulcanica si concentreaza 62% din toti vulcanii activi existenti in prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi); doua treimi din acestia se afla in arcurile insulare din Pacificul de Vest, iar restul pe tarmurile pacifice ale celor doua Americi .Fosele care marginesc Pacificul sunt activate din punct de vedere seismic, fapt care determina producerea a numeroase cutremure, care, asociate vulcanismului activ, justifica denumirea de centura de foc sau cercul de foc data de specialisti acestei zone. Din cele o suta de cutremure de mare magnitudine care au avut loc in prima jumatate a secolului al XX-lea, 75 s-au produs in aceasta zona. Inelul este intrerupt numai de-a lungul coastei vestice a S.U.A. si Canadei, unde nu apare nici o fosa si unde se produc rareori cutremure; dar, in sudul tarmului pacific al S.U.A.,se afla cea mai lunga zona de fractura oceanica,Mendocino (lunga de peste 3000 km), care se continua pe uscat cu una dintre cele mai mari falii terestre-San Andres (din California). De-a lungul Centurii de Foc au loc deplasari submarine care provoaca tsunami- valuri oceanice devastatoare care invadeaza coastele pacifice.
Printre vulcanii din cercul de foc se inscriu: Asama cel mai activ dintre cei 57 vulcani japonezi aflati in activitate, Bromo,Tambora si Perbuaton, cei mai distrugatori dintre cei peste 100 de vulcani activi din Arhipelagul Indonezian, Kliucevski (H l-ucevskaja Sopka) in Pen.
Kamceatka, Katmai in Alaska, Mauna Loa si Kilauea in arh. Hawaii, Taalin in arh.Filipinelor. Dintre cutremurele catastrofale din centura de foc amintim pe cele din campia japoneza Kanto, din septembrie 1923, din insula filipineza Mindanao (aprilie 1955), cele din Peru din noiembrie 1946, ianuarie 1962, mai 1970, octombrie 1974, aprilie 1988, noiembrie 1996, din California (San Francisco,1906).
STIATI CA:
1. Un vulcan activ, situat intr-un podis, din partea central-sudica a Mexicului, are inaltimea de 2.746 m. Este vulcanul cu cea mai spectaculoasa aparitie si cu cea mai rapida dezvoltare. A aparut la 20 februarie 1943 … intr-un lan de porumb. Intr-o zi s-a ridicat cu 6 m deasupra pamantului, iar intr-o saptamana a format un con de 150 m si dupa zece saptamani a atins 300 m, ca dupa un an sa aiba o inaltime de 450 m. In primele luni de activitate au fost expulzate circa doua miliarde de m3 de cenusa si lava. Timp de 10 ani, cu cateva intreruperi, vulcanul a erupt mereu, ingropand sub cenusa campii si paduri pe o intindere de mii de hectare. In anul 1953 si-a incetat activitatea.
2. Yellowstone este cel mai mare si mai faimos parc national al Americii. În fiecare an, rezervatia naturala atrage 3 milioane de vizitatori, dornici sa se bucure de peisajul ei unic. Ei nu stiu însa ca sub picioarele lor sta ascuns unul dintre cele mai distrugatoare fenomene naturale din lume: un supervulcan urias, care da semne de trezire. Când va erupe, Statele Unite vor fi distruse, Pamântul va fi cufundat într-o noua era glaciara, iar omenirea va fi în pragul disparitiei.
Primele semne nelinistitoare au aparut pe 23 iulie, când o parte din Parcul National Yellowstone a fost închis pentru vizitatori. Motivul invocat a fost cresterea activitatii termale si a temperaturilor la nivelul solului în zona Norris Geyser Basin, aflata în partea vestica a rezervatiei naturale.
Pe 10 august, geologul Liz Morgan a descoperit sub lacul Yellowstone o umflatura gigantica, de 600 de metri lungime si 30 de metri înaltime. Avertizati de geolog, oamenii de stiinta au instalat o retea de termometre, seismografe si dispozitive GPS, pentru a monitoriza activitatea hidrotermica si pentru a calcula riscul unei explozii hidrotermale.
În data de 24 august, statia seismografica a Universitatii din Utah a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter, la sud-est de intrarea sudica în Yellowstone. Savantii universitatii au declarat ca seismul a fost "neobisnuit", din cauza ca s-a produs la o distanta de numai 500 de metri de suprafata.
Geologul Bill McGuire sustine ca impactul eruptiei supervulcanului din Yellowstone ar fi teribil: "Pe o raza de 1000 de kilometri orice forma de viata va fi distrusa de cenusa, de scurgerile de lava si de forta bruta a exploziei. O mie de kilometri cubi de lava se vor revarsa din vulcan, suficient sa acopere suprafata Statelor Unite cu un strat gros de 13 centimetri. Explozia ar provoca cel mai puternic zgomot auzit de om în ultimii 75 de mii de ani."
"E dificil sa-ti imaginezi o explozie atât de mare. Nu este o chestiune de "daca", ci de "când" se va întâmpla. Asa ca zgomotele tot mai puternice care se aud de sub Yellowstone ar trebui sa fie un avertisment nu numai pentru cei care viziteaza parcul. Suntem la un pas de cea mai mare catastrofa pe care a cunoscut-o vreodata omenirea."
3. Vulcanii au reprezentat dintotdeauna o amenintare pentru omenire. În 1815, eruptia vulcanului Tambora din Indonezia a ucis peste 90 de mii de oameni, iar în 1883, vulcanul Krakatau, tot din Indonezia, a omorât 36 de mii de persoane. Ultimul supervulcan care a erupt a fost Toba, în Sumatra, în urma cu 74 de mii de ani. La 2000 de kilometri distanta, pamântul a fost acoperit cu un strat de cenusa gros de un metru. Eruptia a cauzat scaderea temperaturii globului cu 5 grade Celsius.
Tornada este o furtuna care se roteste, formandu-se de obicei in nori uriasi de furtuna. Tornada se incolaceste deasupra pamantului sorbind totul in calea ei ca un aspirator.
Tornadele sunt mai putin numeroase decat uraganele, dar pot fi la fel de devastatoare.
Cel mai periculos loc din lume in ceea ce priveste tornadele este Coridorul Tornadelor din SUA.
TROMBELE DE APA :
Tromba de apa este o tornada care absoarbe apa dintr-un lac, rau sau mare. Cand intensitatea tornadei scade apa cade brusc precum o bomba putand produce distrugeri nemaiantalnite. Au fost situatii in care in urma unor tornade a plouat cu pesti sau broaste.
TORNADELE DE NISIP :
Aerul cald poate forma uneori vartejuri deasupra unui tinut desertic, carand praf si nisip la inaltimi de peste 150m.
FURTUNILE DE NISIP :
Cand in desert se isca o furtuna, sufla nisipul improscand tot ce apare in cale.
In SUA exista o regiune al carei nume este DUST BOWL (Castronul de Praf). Aici a plouat atat de putin in anii ’30 incat solul s-a uscat si s-a sfaramat, iar praful a fost dus de furtuni departe. Nu s-a mai putut practica agricultura iar fermierii au fost nevoiti sa-si paraseasca pamantul si locuintele.
TORENTELE DE NOROI :
Apar atunci cand ploile torentiale cad pe versantii muntilor si spala solul afanat. Ele pot ajunge la 100km/h.
In 1985 in Columbia a erupt un vulcan care a generat topirea gheturilor si s-au format torente de noroi (lahari) care au ingropat un oras.
INUNDATIILE :
D-ea lungul istoriei, furtunile si inundatiile au provocat distrugeri si pierderea multor vieti omenesti. Unii experti considera ca, partial, activitatea umana este responsabila pentru cresterea frecvemtei si a intensitatii multor dezastre naturale.
Furtunile sunt perturbari severe ale atmosferei. Furtunile însotite de descarcari electrice pot sa apara si atunci când încalzirea excesiva a uscatului provoaca curenti ascensionali de aer umed puternici. Furtunile cu descarcari electrice sunt cele mai obisnuite forme de furtuni. În medie, în întreaga lume, au loc zilnic aproximativ 45.000 de asemenea furtuni, multe din ele avand drept urmari si producerea de inundatii, unele din ele cu urmari devastatoare.
Inundatiile se pot produce foarte rapid cand ploaia torentiala umfla apele unui rau, facandu-l sa se reverse peste maluri in regiunile invecinate. Una dintre cele mai mari inundatii a avut loc în estul Chinei.
Aceasta a început în octombrie 1887, atunci când fluviul Huang s-a revarsat si si-a schimbat cursul obisnuit revarsând un volum imens de apa. Au disparut aproximativ 900.000 de persoane – multi altii au murit mai apoi, ca urmare a foametei si a bolilor. Fluviul Huang este denumit „Tristetea Chinei”.
Inundatiile pot fi insa si folositoare. Cand raurile se revarsa peste maluri, pe campie ramane malul fertil care sporeste recoltele. Vechii egipteni si-au cladit civilizatia pe malurile Nilului, intr-o zona ingusta de pamant fertil creata de aluviunile aduse de inundatiile din fiecare an, restul tarii fiind un desert uscat si prafos.
Unii cercetatori sustin ca POTOPUL biblic ar fi avut loc atunci cand Marea Mediterana ar fi rupt fasia de pamant ce o separa de un lac cu apa dulce, pe care l-a transformat apoi intr-o mare sarata…Marea Neagra.
In 2000 in Mozambic au fost inundatii atat de rapide incat mii de oameni au fost nevoiti sa stea zile in sir pe acoperisurile caselor sau in copaci
AVALANSELE DE ZAPADA :
Zapada se poate rupe de pe pantele muntilor abrupti, navalind la vale cu o viteza ametitoare (300km/h).
Avalansele sunt mai frecvente in zonele muntoase lipsite de copaci si arbusti. Avalansele pot fi provocate de cutremure, de schiori sau se pot produce pur si simplu prin fisurarea stratului de zapada datorita propriei greutati.
VALURILE TSUNAMI
CUM APAR VALURILE TSUNAMI?
Spre deosebire de valurile oceanice obisnuite, care sunt formate mai ales de vanturi, cele mai multe valuri tsunami iau nastere in urma unor cutremure produse in adancul oceanului, fie in urma unor alunecari de teren sau a unor eruptii vulcanice.
CAT DE MARI POT FI VALURILE?
Cand un val tsunami mediu ajunge la tarm, devine un monstru de 20m inaltime. Dar cel mai inalt val tsunami a avut 85m, aproape la fel de inalt ca Statuia Libertatii din New York.
-In 1883, cand un vulcan a aruncat in aer insula indoneziana Krakatau, atat de multe stanci au fost azvarlite in mare incat s-au produs valuri tsunami monstruase. Acestea au scos un vapor din apa, proiectandu-l in jungla din insula vecina Sumatra.
-Valurile tsunami pot traversa oceanul cu o viteza de 1000km/h, la fel de repede ca un avion Concorde.
-Un val tsunami a avut probabil un rol major in disparitia civilizatiei minoice din insula Creta din marea Mediterana acum 3500 de ani. Cercetatorii cred ca valuri gigantice de 40m inaltime au nimicit orasele de pe tarmuri si intreaga flota minoica.
-In anul 1775, dupa un cutremur, deasupra Lisabonei s-a abatut un val de 17 metri inaltime, iar replica cutremurului a provocat alunecari de teren si incendii.
-Cutremurul din Oceanul Indian din 2004 a provocat puternice valuri tsunami ce s-au abatut cu furie in special asupra tarmurilor Indoneziei, Thailandei, Indiei, Malayeziei, Somaliei si Sri Lanka, bilantul victimelor depasind 400.000. Cifra mortilor este una foarte mare si pentru ca au trecut peste 100 de ani de când un tsunami din Oceanul Indian a afectat coastele, fapt pentru care tarile afectate nu erau pregatite pentru un astfel de seism si nici populatia civila nu a stiut sa recunoasca semnalele care avertizau cutremurul.
CUTREMURELE DE PAMANT :
Cutremurul este unul din cele mai distrugatoare fenomene naturale de pe Pamant. Multe cutremure produc o miscare a solului asemanatoare cu leganatul unui vapor. In functie de intensitatea cutremurului, solul este miscat in valuri fine sau smucit cu putere. Majoritatea cutremurelor dureaza doar cateva secunde, dar sunt unele care tin pana la un minut sau mai mult. Cutremurul din San Francisco din 1906 de exemplu a durat 40 de secunde,iar cel din Alaska din 24 ianuarie 1964 peste 7 minute. Cutremurele de pamânt au consecinte profunde si asupra tuturor componentelor mediului geografic.
Cel mai mare cutremur masurat a fost de 9,5 sud de Chille in Mai 1960, al carui unda de soc a fost simtit in toata lumea.
In Romania, zona cea mai activa dpdv seismic este regiunea Vrancea, dar s-au inregistrat miscari ale scoartei si in regiunea Banatului. In 1977 a avut loc in regiunea vrancena un cutremur multisoc cu intensitatea de 7,2 grade care a provocat pagube de 2 miliarde dolari si mutte pierderi de vietiomenesti, cel mai afectat oras fiind Bucurestiul.
Cele mai puternice cutremure (1907-2001):
– 28 septembrie 2001: Statul Washington, USA, magnitudine 6,8.
– 13 februarie 2001: El Salvador, magnitudine 6,6
– 26 ianuarie 2001: India, magnitudine 7,7.
– 13 ianuarie 2001: El Salvador, Amérique centrale, magnitudine 7,6.
– 21 septembrie 1999: Taiwan, magnitudine 7,6, 2.400 morti.
– 17 august 1999: Turcia, magnitudine 7,4, 17.000 morti.
– 25 ianuarie 1999: Columbia, magnitudine 6, 1.171 morti.
– 4 februarie 1998: Afghanistan, magnitudine 6,1, 5.000 morti.
– 10 mai 1997: Iran, magnitudine 7,1, 1.500 morti.
– 17 ianuarie 1995: Kobe, Japonia, magnitudine 7,2, mai mult de 6.000 morti.
– 30 septembrie 1993: Latur, India, magnitudine 6, 10.000 morti.
– 21 iunie 1990: Iran, magnitudine 7,3 à 7,7, 50.000 morti.
– 7 decembrie 1988: Armenia, magnitudine 6,9, 25.000 morti.
– 19 septembrie 1985: Mexic, magnitudine 8,1, mai mult de 9.500 morti.
– 16 septembrie 1978: Iran, magnitudine 7,7, 25.000 morti.
– 28 iulie 1976: China, magnitudine 7,8 à 8,2, 240.000 morti.
– 4 februarie 1976: Guatemala, magnitudine 7,5, 22.778 morti.
– 26 decembrie 1939: Turcia, magnitudine 7,9, 33.000 morti.
– 24 ianuarie 1939: Chile, magnitudine 8,3, 28.000 morti.
– 1er septembrie 1923: Tokyo-Yokohama, Japonia, magnitudine 8,3, 140.000 morti.
– 16 decembrie 1920: China, magnitudine 8,6, 100.000 morti.
– 16 august 1906: Valparaiso, Chile, magnitudine 8,6, 20.000 morti.
– 18 aprilie 1906: San Francisco, USA, magnitudine 7,7, 3.000 morti.
In data de 17 ianuarie 1995 la ora 5 si 46 minute, dimineata, orasul Kobe a fost zguduit de un cutremur puternic. Au fost daramate case, poduri si autostrazi suspendate, cai ferate au fost indoite. S-au produs incendii devastatoare, autoritatile japoneze fiind depasite de situatie. Au murit peste 5300 de oameni.
VULCANII:
Daca o sa vezi vreodata nori uriasi incandescenti tasnind dintr-un munte, poti fi sigur ca este vorba de un vulcan, si ceea ce este mai rau, erupe. Cei mai violenti vulcani explodeaza ca bombele, aruncand in aer nori de cenusa, bucati de roca si jeturi de roca topita (lava).
Când un vulcan erupe, natura dezlãntuie una dintre cele mai puternice forte distructive.
Cercul de foc al Pacificului (Ring of fire) este cea mai intinsa si activa zona vulcanica si concentreaza 62% din toti vulcanii activi existenti in prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi); doua treimi din acestia se afla in arcurile insulare din Pacificul de Vest, iar restul pe tarmurile pacifice ale celor doua Americi .Fosele care marginesc Pacificul sunt activate din punct de vedere seismic, fapt care determina producerea a numeroase cutremure, care, asociate vulcanismului activ, justifica denumirea de centura de foc sau cercul de foc data de specialisti acestei zone. Din cele o suta de cutremure de mare magnitudine care au avut loc in prima jumatate a secolului al XX-lea, 75 s-au produs in aceasta zona. Inelul este intrerupt numai de-a lungul coastei vestice a S.U.A. si Canadei, unde nu apare nici o fosa si unde se produc rareori cutremure; dar, in sudul tarmului pacific al S.U.A.,se afla cea mai lunga zona de fractura oceanica,Mendocino (lunga de peste 3000 km), care se continua pe uscat cu una dintre cele mai mari falii terestre-San Andres (din California). De-a lungul Centurii de Foc au loc deplasari submarine care provoaca tsunami- valuri oceanice devastatoare care invadeaza coastele pacifice.
Printre vulcanii din cercul de foc se inscriu: Asama cel mai activ dintre cei 57 vulcani japonezi aflati in activitate, Bromo,Tambora si Perbuaton, cei mai distrugatori dintre cei peste 100 de vulcani activi din Arhipelagul Indonezian, Kliucevski (H l-ucevskaja Sopka) in Pen.
Kamceatka, Katmai in Alaska, Mauna Loa si Kilauea in arh. Hawaii, Taalin in arh.Filipinelor. Dintre cutremurele catastrofale din centura de foc amintim pe cele din campia japoneza Kanto, din septembrie 1923, din insula filipineza Mindanao (aprilie 1955), cele din Peru din noiembrie 1946, ianuarie 1962, mai 1970, octombrie 1974, aprilie 1988, noiembrie 1996, din California (San Francisco,1906).
STIATI CA:
1. Un vulcan activ, situat intr-un podis, din partea central-sudica a Mexicului, are inaltimea de 2.746 m. Este vulcanul cu cea mai spectaculoasa aparitie si cu cea mai rapida dezvoltare. A aparut la 20 februarie 1943 … intr-un lan de porumb. Intr-o zi s-a ridicat cu 6 m deasupra pamantului, iar intr-o saptamana a format un con de 150 m si dupa zece saptamani a atins 300 m, ca dupa un an sa aiba o inaltime de 450 m. In primele luni de activitate au fost expulzate circa doua miliarde de m3 de cenusa si lava. Timp de 10 ani, cu cateva intreruperi, vulcanul a erupt mereu, ingropand sub cenusa campii si paduri pe o intindere de mii de hectare. In anul 1953 si-a incetat activitatea.
2. Yellowstone este cel mai mare si mai faimos parc national al Americii. În fiecare an, rezervatia naturala atrage 3 milioane de vizitatori, dornici sa se bucure de peisajul ei unic. Ei nu stiu însa ca sub picioarele lor sta ascuns unul dintre cele mai distrugatoare fenomene naturale din lume: un supervulcan urias, care da semne de trezire. Când va erupe, Statele Unite vor fi distruse, Pamântul va fi cufundat într-o noua era glaciara, iar omenirea va fi în pragul disparitiei.
Primele semne nelinistitoare au aparut pe 23 iulie, când o parte din Parcul National Yellowstone a fost închis pentru vizitatori. Motivul invocat a fost cresterea activitatii termale si a temperaturilor la nivelul solului în zona Norris Geyser Basin, aflata în partea vestica a rezervatiei naturale.
Pe 10 august, geologul Liz Morgan a descoperit sub lacul Yellowstone o umflatura gigantica, de 600 de metri lungime si 30 de metri înaltime. Avertizati de geolog, oamenii de stiinta au instalat o retea de termometre, seismografe si dispozitive GPS, pentru a monitoriza activitatea hidrotermica si pentru a calcula riscul unei explozii hidrotermale.
În data de 24 august, statia seismografica a Universitatii din Utah a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter, la sud-est de intrarea sudica în Yellowstone. Savantii universitatii au declarat ca seismul a fost "neobisnuit", din cauza ca s-a produs la o distanta de numai 500 de metri de suprafata.
Geologul Bill McGuire sustine ca impactul eruptiei supervulcanului din Yellowstone ar fi teribil: "Pe o raza de 1000 de kilometri orice forma de viata va fi distrusa de cenusa, de scurgerile de lava si de forta bruta a exploziei. O mie de kilometri cubi de lava se vor revarsa din vulcan, suficient sa acopere suprafata Statelor Unite cu un strat gros de 13 centimetri. Explozia ar provoca cel mai puternic zgomot auzit de om în ultimii 75 de mii de ani."
"E dificil sa-ti imaginezi o explozie atât de mare. Nu este o chestiune de "daca", ci de "când" se va întâmpla. Asa ca zgomotele tot mai puternice care se aud de sub Yellowstone ar trebui sa fie un avertisment nu numai pentru cei care viziteaza parcul. Suntem la un pas de cea mai mare catastrofa pe care a cunoscut-o vreodata omenirea."
3. Vulcanii au reprezentat dintotdeauna o amenintare pentru omenire. În 1815, eruptia vulcanului Tambora din Indonezia a ucis peste 90 de mii de oameni, iar în 1883, vulcanul Krakatau, tot din Indonezia, a omorât 36 de mii de persoane. Ultimul supervulcan care a erupt a fost Toba, în Sumatra, în urma cu 74 de mii de ani. La 2000 de kilometri distanta, pamântul a fost acoperit cu un strat de cenusa gros de un metru. Eruptia a cauzat scaderea temperaturii globului cu 5 grade Celsius.
duminică, 10 februarie 2008
O crimă uitată
In dimineaţa zilei de 15 mai 1971, Elisabeta Oancea, din Timişoara, sosi la adresa fratelui său din Petroşani, Strada Ştefan O. Iosif nr. 13. După ce a strigat de căteva ori in faţa porţii, femeia fu cuprinsă de intrebări şi nelinişte. Işi aduse aminte că păstrează un rănd de chei şi ea.
Adormise in dormitorul fratelui său, iar neliniştea ii dispăruse ca prin urmare. De altfel, Ioan Codău, fiind cavaler, chiar dacă era puţin tomnatic, mai dispărea de acasă.
Dimineaţa i se păru ceţoasă, urătă. Deschise geamurile camerei care păstrase un miros de lucruri vechi. Aerul de afară o relaxă. Ca să-şi omoare timpul, femeia incepu să facă curat. Işi aduse aminte doar fragmentar de clipele traite in comun. Nu erau prea multe. Copilăria a zburat peste ei ca un val de iluzii. Dădu de căteva ori cu mătura prin dormitor. Fratele ei păstra un dulap de haine intr-unul din colţurile camerei. Atinse cu mătura ceva. O presimţire rece, dureroasă incepu să-i dea tărcoale. Insistă. Cu mare greutate reuşi să urnească şifonierul. Ridică colţurile unui pled şi zări cadavrul fratelui său. Un strigăt de durere se năpusti dintre pereţii siniştri, afară. Femeia leşină. Auzind strigătul, vecinii s-au adunat in casă.
Â
Mesajul ucigaşului
Echipa de cercetare sosită de la Miliţia judeţului Hunedoara a inlăturat vecinii şi curioşii constatănd că victima Ioan Codău era decedată de mai mult timp, cadavrul fiind in stare avansată de putrefacţie.
Lăngă cadavru s-a găsit un carneţel in care asasinul scrisese negru pe alb: "Nu sunt din Petroşani. Am fost impreună internaţi in spital. E bulangiu (homosexual) şi numai aşa am putut scăpa de el!".
Pe dulapul după care se afla victima şi pe un bufet au fost relevate mai multe fragmente de urme digitale şi palmare, a căror provenienţă nu a putut fi clarificată pe deplin, deoarece, pănă la sosirea organelor de miliţie, in incăpere s-au perindat căteva zeci de persoane, iar in acest du-te-vino nu s-au putut identifica toate persoanele care au pătruns in locuinţă.
Mai mult, inainte de găsirea cadavrului, sora victimei făcuse curat in locuinţă, schimbănd astfel ambianţa locului faptei.
Cine era victima?
Despre Ioan Codău, născut la 31 august 1926 (deci avea 45 de ani) in Arad, domiciliat in municipiul Petroşani, Strada Ştefan O. Iosif nr. 13, s-a stabilit că era pensionar pe caz de boală (TBC). Locuia singur, părinţii find decedaţi, şi era un pervertit sexual invederat.
Pentru practicarea acestor relaţii nefireşti, racola bărbaţi din oraş sau din gara CFR, in special tineri, cu care practica acte de inversiune sexuală (in anus ori pe cale bucală), la domiciliul său ori cu ocazia excursiilor la cabanele din Valea Jiului.
Din casă nu lipsea nimic, găsindu-se in camera unde se afla cadavrul, intr-un sertar de la noptieră, suma de 900 lei ce reprezenta pensia primită de victimă cu puţin tip inainte.
Ipoteze de lucru
Pe baza analizei acesor date, in cauză au fost formulate două ipoteze de lucru: Omorul a fot săvărşit de persoane din anturajul victimei - pervertiţi sexual - din municipiul Petroşani sau din alte localităţi.
Crima a putut fi comisă in mod spontan de persoane străine de localitate, venite pentru angajare sau din alte motive in municipiul Petroşani, una dintre acestea intrănd in contact cu victima. In momentul in care Ioan Codău l-a dus la domiciliul său şi a recurs la acte de inversiune sexuală, respectivul a reacţionat prin uciderea gazdei. Timp de opt ani, in cadrul primei ipoteze, au fost identificate şi verificate 746 de persoane din anturajul victimei, cu domiciliul in Valea Jiului, municipiul Arad, Timişoara, Bucureşti, Craiova, Sibiu şi alte localităţi, precum şi cele care au fost internate in diverse spitale (sanatorii) din ţară, impreună cu victima.
Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze s-au verificat şi identificat 3.590 de persoane.
La tot acest volum de muncă colosal rezulatul a fost zero.
Experţi in afaceri judiciare
In cursul anului 1978, eu, autorul acestei povestiri adevărate (ca de altfel tot serialul "Istoria crimelor pasionale in Romănia"), care pe atunci aveam gradul de căpitan şi lucram ca specialist la Serviciul omoruri, din Direcţia Judiciară a Inspectoratului General al Miliţiei, am participat primul curs organizat in Romănia, la Bucureşti, cu durată de un an, de experţi in afaceri judiciare. Cursul a luat fiinţă la iniţiativă şefului Inspectoratului General de Miliţie de atunci, generalul-locotenent Jean Moldoveanu şi a avut drept obiectiv formarea de astfel de ofiţeri experţi - opt in Capitală şi căte unul la fiecare miliţie judeţeană - care să rezolve marile afaceri judiciare ale timpului şi in special cazurile de omucideri rămase cu autori necunoscuţi.
La acest curs, ca reprezentant al Miliţiei judeţului Hunedoara - judeţ unde timp de patru ani mi-am făcut ucenicia in miliţie - l-am avut coleg pe prietenul meu, căpitanul Ion Pitulescu, impreună absolvind cursul cu nota maximă.
Reintorcăndu-se acasă de la Bucureşti cu diploma de expert in afaceri judiciare in buzunar, in luna aprilie 1979, căpitanul Pitulescu s-a apucat să-i dea de rost şi acestui dosar. A inceput cu studierea lui de la capăt, ignorănd cele treizeci de volume adunate pe parcursul celor opt ani cu rapoarte şi verificări a sute de suspecţi, volume care ocupau trei fişete intr-o incăpere.
Punăndu-şi in valoare logica şi fineţea psihologică, ofiţerului i-a atras atenţia declaraţia unei profesoare, Constanţa Păunescu, audiată in urmă cu opt ani - in iureşul căutărilor febrile de atunci - care işi amintea că intr-una din zile a văzut victima urcănd pe strada Ştefan O. Iosif, impreună cu un bărbat care i s-a părut că şchiopăta.
In continuare, Pitulescu şi-a axat verificările pe acest "amănunt", luănd măsuri ample de identificare a persoanelor din Petroşani care aveau un astfel de handicap (şchiop). Era treabă uşoară, aţi putea crede? Nu, pentru că şi lui Pitulescu i-au trebuit trei luni de zile pentru a ajunge la un nume: Nicolae Ghitan, care, in perioada omorului, era angajat ca mecanic de locomotivă la depoul CFR Petoşani şi locuia in Strada Bazinului nr. 9, in apropierea locuinţei victimei. Acesta era şchiop cu adevărat...
In urma investigaţiilor intreprinse, care au decurs nestingherite, deoarece cel in cauză părăsise in 1977 localitatea şi se mutase in comuna natală Şimian, judeţul Mehedinţi, s-a stabilit că in comportamentul său din perioada 1971-1972 s-a observat o schimbare, in sensul că il preocupa ceva in mod deosebit şi consuma canităţi mari de băuturi alcoolice.
Cel mai bun prieten al său a relatat că in anul 1972, fiind amăndoi sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a intrebat ce-l frămăntă, iar Nicolae Ghitan a răspuns: "Nu ştii tu ce am pe suflet..."
Expertiza grafologică
Din verificările făcute la locul de muncă şi la domiciliu a rezultat că Nicolae Ghitan, deşi era acum in etate de 37 ani, nu s-a mai căsătorit, cu toate că era potent sexual şi trăia singur in locuinţa părinţilor din comuna Şimian.
Işi executa serviciul ca ajutor de mecanic de locomotivă, in ture la Intreprinderea de vagoane Turnu Severin şi in timpul liber consuma băuturi alcoolice peste măsură.
S-au ridicat probe de scris de la intreprinderile unde acesta fusese angajat in perioada omorului, iar la 4 august 1979, Biroul criminalistic de la Miliţia judeţului Hunedoara a confirmat prin raportul de expertiză că scrisul de pe carneţelul găsit la faţa locului ii aparţine lui Nicolae Ghitan.
Mărturisirea crimei
S-a evitat cercetarea celui in cauză pănă la testarea sa la poligraf, lucru care s-a realizat in ziua de 3 octombrie 1979, la miliţia municipiului Petroşani, rezultănd că la intrebările puse Nicolae Ghitan a dat reacţii de minciună.
A doua zi a fost cercetat şi in momentul cănd i s-au prezentat probele in acuzare şi-a recunoscut crima furnizănd toate amănuntele. L-a cunoscut pe Ioan Codău la restaurantul "Minerul" şi acesta l-a invitat la el acasă unde au continuat să mai bea. N-a ştiut că Ioan Codău era pervertit sexual. In momentul cănd acesta l-a descheiat la pantaloni şi a vrut să facă sex oral cu el, a simţit că innebuneşte. L-a lovit cu pumnii şi apoi l-a sugrumat...
Doi poliţişti
După rezolvarea in judeţul Hunedoara a tuturor cazurilor de omoruri rămase cu autori necunoscuţi - printre care şi cel de faţă - căpitanul Ion Pitulescu a avut o carieră fulminantă in miliţie şi apoi (după Revoluţie) in poliţie. Mai intăi a fost numit locţiitor al şefului Direcţiei Judiciare din Inspectoratul General al Miliţiei. După Revoluţie, a ajuns şeful Direcţiei Judiciare şi apoi locţiitor al şefului IGP. Avansat la gradul de general de brigadă şi apoi de divizie, el a fost numit şeful Inspectoratului General al Poliţiei, iar inainte de a se pensiona a fost consilier al ministrului de Interne. Ca o mică paranteză, in ceea ce mă priveşte, in anul 1980 eu am "trădat" judiciarul in favoarea unei alte pasiuni care mă măcina - cea a condeiului - , devenind după Revoluţie redactorul-şef al tinerei publicaţii care lua fiinţă, săptămănalul Poliţia Romănă, de unde am ieşit la pensie şi in cadrul căruia am cooperat cum nu se poate mai bine cu prietenul meu, generalul Ion Pitulescu.
Adormise in dormitorul fratelui său, iar neliniştea ii dispăruse ca prin urmare. De altfel, Ioan Codău, fiind cavaler, chiar dacă era puţin tomnatic, mai dispărea de acasă.
Dimineaţa i se păru ceţoasă, urătă. Deschise geamurile camerei care păstrase un miros de lucruri vechi. Aerul de afară o relaxă. Ca să-şi omoare timpul, femeia incepu să facă curat. Işi aduse aminte doar fragmentar de clipele traite in comun. Nu erau prea multe. Copilăria a zburat peste ei ca un val de iluzii. Dădu de căteva ori cu mătura prin dormitor. Fratele ei păstra un dulap de haine intr-unul din colţurile camerei. Atinse cu mătura ceva. O presimţire rece, dureroasă incepu să-i dea tărcoale. Insistă. Cu mare greutate reuşi să urnească şifonierul. Ridică colţurile unui pled şi zări cadavrul fratelui său. Un strigăt de durere se năpusti dintre pereţii siniştri, afară. Femeia leşină. Auzind strigătul, vecinii s-au adunat in casă.
Â
Mesajul ucigaşului
Echipa de cercetare sosită de la Miliţia judeţului Hunedoara a inlăturat vecinii şi curioşii constatănd că victima Ioan Codău era decedată de mai mult timp, cadavrul fiind in stare avansată de putrefacţie.
Lăngă cadavru s-a găsit un carneţel in care asasinul scrisese negru pe alb: "Nu sunt din Petroşani. Am fost impreună internaţi in spital. E bulangiu (homosexual) şi numai aşa am putut scăpa de el!".
Pe dulapul după care se afla victima şi pe un bufet au fost relevate mai multe fragmente de urme digitale şi palmare, a căror provenienţă nu a putut fi clarificată pe deplin, deoarece, pănă la sosirea organelor de miliţie, in incăpere s-au perindat căteva zeci de persoane, iar in acest du-te-vino nu s-au putut identifica toate persoanele care au pătruns in locuinţă.
Mai mult, inainte de găsirea cadavrului, sora victimei făcuse curat in locuinţă, schimbănd astfel ambianţa locului faptei.
Cine era victima?
Despre Ioan Codău, născut la 31 august 1926 (deci avea 45 de ani) in Arad, domiciliat in municipiul Petroşani, Strada Ştefan O. Iosif nr. 13, s-a stabilit că era pensionar pe caz de boală (TBC). Locuia singur, părinţii find decedaţi, şi era un pervertit sexual invederat.
Pentru practicarea acestor relaţii nefireşti, racola bărbaţi din oraş sau din gara CFR, in special tineri, cu care practica acte de inversiune sexuală (in anus ori pe cale bucală), la domiciliul său ori cu ocazia excursiilor la cabanele din Valea Jiului.
Din casă nu lipsea nimic, găsindu-se in camera unde se afla cadavrul, intr-un sertar de la noptieră, suma de 900 lei ce reprezenta pensia primită de victimă cu puţin tip inainte.
Ipoteze de lucru
Pe baza analizei acesor date, in cauză au fost formulate două ipoteze de lucru: Omorul a fot săvărşit de persoane din anturajul victimei - pervertiţi sexual - din municipiul Petroşani sau din alte localităţi.
Crima a putut fi comisă in mod spontan de persoane străine de localitate, venite pentru angajare sau din alte motive in municipiul Petroşani, una dintre acestea intrănd in contact cu victima. In momentul in care Ioan Codău l-a dus la domiciliul său şi a recurs la acte de inversiune sexuală, respectivul a reacţionat prin uciderea gazdei. Timp de opt ani, in cadrul primei ipoteze, au fost identificate şi verificate 746 de persoane din anturajul victimei, cu domiciliul in Valea Jiului, municipiul Arad, Timişoara, Bucureşti, Craiova, Sibiu şi alte localităţi, precum şi cele care au fost internate in diverse spitale (sanatorii) din ţară, impreună cu victima.
Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze s-au verificat şi identificat 3.590 de persoane.
La tot acest volum de muncă colosal rezulatul a fost zero.
Experţi in afaceri judiciare
In cursul anului 1978, eu, autorul acestei povestiri adevărate (ca de altfel tot serialul "Istoria crimelor pasionale in Romănia"), care pe atunci aveam gradul de căpitan şi lucram ca specialist la Serviciul omoruri, din Direcţia Judiciară a Inspectoratului General al Miliţiei, am participat primul curs organizat in Romănia, la Bucureşti, cu durată de un an, de experţi in afaceri judiciare. Cursul a luat fiinţă la iniţiativă şefului Inspectoratului General de Miliţie de atunci, generalul-locotenent Jean Moldoveanu şi a avut drept obiectiv formarea de astfel de ofiţeri experţi - opt in Capitală şi căte unul la fiecare miliţie judeţeană - care să rezolve marile afaceri judiciare ale timpului şi in special cazurile de omucideri rămase cu autori necunoscuţi.
La acest curs, ca reprezentant al Miliţiei judeţului Hunedoara - judeţ unde timp de patru ani mi-am făcut ucenicia in miliţie - l-am avut coleg pe prietenul meu, căpitanul Ion Pitulescu, impreună absolvind cursul cu nota maximă.
Reintorcăndu-se acasă de la Bucureşti cu diploma de expert in afaceri judiciare in buzunar, in luna aprilie 1979, căpitanul Pitulescu s-a apucat să-i dea de rost şi acestui dosar. A inceput cu studierea lui de la capăt, ignorănd cele treizeci de volume adunate pe parcursul celor opt ani cu rapoarte şi verificări a sute de suspecţi, volume care ocupau trei fişete intr-o incăpere.
Punăndu-şi in valoare logica şi fineţea psihologică, ofiţerului i-a atras atenţia declaraţia unei profesoare, Constanţa Păunescu, audiată in urmă cu opt ani - in iureşul căutărilor febrile de atunci - care işi amintea că intr-una din zile a văzut victima urcănd pe strada Ştefan O. Iosif, impreună cu un bărbat care i s-a părut că şchiopăta.
In continuare, Pitulescu şi-a axat verificările pe acest "amănunt", luănd măsuri ample de identificare a persoanelor din Petroşani care aveau un astfel de handicap (şchiop). Era treabă uşoară, aţi putea crede? Nu, pentru că şi lui Pitulescu i-au trebuit trei luni de zile pentru a ajunge la un nume: Nicolae Ghitan, care, in perioada omorului, era angajat ca mecanic de locomotivă la depoul CFR Petoşani şi locuia in Strada Bazinului nr. 9, in apropierea locuinţei victimei. Acesta era şchiop cu adevărat...
In urma investigaţiilor intreprinse, care au decurs nestingherite, deoarece cel in cauză părăsise in 1977 localitatea şi se mutase in comuna natală Şimian, judeţul Mehedinţi, s-a stabilit că in comportamentul său din perioada 1971-1972 s-a observat o schimbare, in sensul că il preocupa ceva in mod deosebit şi consuma canităţi mari de băuturi alcoolice.
Cel mai bun prieten al său a relatat că in anul 1972, fiind amăndoi sub influenţa băuturilor alcoolice, l-a intrebat ce-l frămăntă, iar Nicolae Ghitan a răspuns: "Nu ştii tu ce am pe suflet..."
Expertiza grafologică
Din verificările făcute la locul de muncă şi la domiciliu a rezultat că Nicolae Ghitan, deşi era acum in etate de 37 ani, nu s-a mai căsătorit, cu toate că era potent sexual şi trăia singur in locuinţa părinţilor din comuna Şimian.
Işi executa serviciul ca ajutor de mecanic de locomotivă, in ture la Intreprinderea de vagoane Turnu Severin şi in timpul liber consuma băuturi alcoolice peste măsură.
S-au ridicat probe de scris de la intreprinderile unde acesta fusese angajat in perioada omorului, iar la 4 august 1979, Biroul criminalistic de la Miliţia judeţului Hunedoara a confirmat prin raportul de expertiză că scrisul de pe carneţelul găsit la faţa locului ii aparţine lui Nicolae Ghitan.
Mărturisirea crimei
S-a evitat cercetarea celui in cauză pănă la testarea sa la poligraf, lucru care s-a realizat in ziua de 3 octombrie 1979, la miliţia municipiului Petroşani, rezultănd că la intrebările puse Nicolae Ghitan a dat reacţii de minciună.
A doua zi a fost cercetat şi in momentul cănd i s-au prezentat probele in acuzare şi-a recunoscut crima furnizănd toate amănuntele. L-a cunoscut pe Ioan Codău la restaurantul "Minerul" şi acesta l-a invitat la el acasă unde au continuat să mai bea. N-a ştiut că Ioan Codău era pervertit sexual. In momentul cănd acesta l-a descheiat la pantaloni şi a vrut să facă sex oral cu el, a simţit că innebuneşte. L-a lovit cu pumnii şi apoi l-a sugrumat...
Doi poliţişti
După rezolvarea in judeţul Hunedoara a tuturor cazurilor de omoruri rămase cu autori necunoscuţi - printre care şi cel de faţă - căpitanul Ion Pitulescu a avut o carieră fulminantă in miliţie şi apoi (după Revoluţie) in poliţie. Mai intăi a fost numit locţiitor al şefului Direcţiei Judiciare din Inspectoratul General al Miliţiei. După Revoluţie, a ajuns şeful Direcţiei Judiciare şi apoi locţiitor al şefului IGP. Avansat la gradul de general de brigadă şi apoi de divizie, el a fost numit şeful Inspectoratului General al Poliţiei, iar inainte de a se pensiona a fost consilier al ministrului de Interne. Ca o mică paranteză, in ceea ce mă priveşte, in anul 1980 eu am "trădat" judiciarul in favoarea unei alte pasiuni care mă măcina - cea a condeiului - , devenind după Revoluţie redactorul-şef al tinerei publicaţii care lua fiinţă, săptămănalul Poliţia Romănă, de unde am ieşit la pensie şi in cadrul căruia am cooperat cum nu se poate mai bine cu prietenul meu, generalul Ion Pitulescu.
Trenuri fără naş
Regal, Prezidenţial, Moldoviţa, Călugăreni. Stau cuminţi, la răcoare, foarte bine păzite, la Remiza Mogoşoaia.
Despre aceste trenuri de epocă s-au scornit de-a lungul timpului tot felul de poveşti. Imaginaţia oamenilor din aceste locuri a lucrat în voie de-a lungul anilor şi nimeni n-a putut-o opri... E normal să se întâmple asta, având în vedere cine au fost proprietarii acestor trenuri şi faptul că acest loc a fost mereu foarte bine securizat. Nici hoţii, nici spionii şi nici vreun curios oarecare nu s-ar încumeta să pătrundă în adăpostul celebrelor vagoane. “Fratele” lor, trenul lui Gheorghiu-Dej, îşi aşteaptă recondiţionarea în aceeaşi pădure, dar afară, pe şine. El a fost lăsat mai la urmă. Dar îi va veni şi lui rândul să se plimbe iar în voie pe căile ferate ale patriei şi să strângă o grămadă de bani de la “chiriaşi”.
FANTOME ŞI LEGENDE. Remiza Mogoşoaia este ea însăşi un personaj, la fel ca şi garniturile pe care le adăposteşte. Fantomele trecutului convieţuiesc aici cu legendele locale. “Pe vremea lui Ceauşescu, oamenii din zonă spuneau că trenurile astea sunt ascunse în pământ şi ies numai ziua, când se merge cu ele. Nu se ştia exact care este trenul lui, dar toţi povesteau câte ceva despre unul care e foarte bine păzit, care intră noaptea în pământ şi e plin de aur”, povestesc astăzi râzând angajaţii Societăţii Feroviare de Turism. Spaţiul securizat de la Mogoşoaia, unde erau adăpostite garniturile şi în timpul comunismului, dă fiori localnicilor, care nu îndrăznesc să se apropie prea mult. Nici noi n-am putut fotografia garniturile din afară, pentru a nu divulga astfel secretele poziţionării lor. Dar nici vorbă de kilogramele de aur sau de pietrele preţioase pe care le visează românul obişnuit cu exagerările.
CINE SCHIMBĂ BECUL? Am plecat din biroul foarte mic al celor patru responsabili cu trenurile de epocă de la Societatea Feroviară de Turism, pierdut pe undeva pe la etajul opt al Hotelului “Astoria” de lângă Gara de Nord. Doi dintre ei ne-au însoţit pentru a ne ghida printre vagoanele leneşe ale renumitelor trenuri care se odihnesc în Remiza Mogoşoaia. Ne-au avertizat de la început că nu avem voie să fotografiem în exterior, pentru că este loc de maximă securitate. “Miroase a tămâie!”, a fost primul lucru pe care l-am simţit urcând în Trenul Regal. Dormitoarele duble, cu baie la mijloc, sunt destul de confortabile pentru un tren. Dar cine le îngrijeşte? “Dacă e vorba de dat cu aspiratorul, de schimbat un bec, facem noi. Cum facem acasă, putem să facem şi aici. De desfăcut nişte şuruburi, de schimbat un bec, praf şi fel de fel, nu e o problemă. Partea de reparaţii se face cu cei autorizaţi la revizie”, ne-a lămurit unul dintre însoţitorii noştri. Deci e ca şi cum le-ar avea în grijă ca nişte “baby sitteri”: uite, ai nişte trenuri de epocă, le dai cu peria, le ştergi la fund şi le dai de mâncare! Dacă e nevoie, le scoţi şi la plimbare şi le cânţi ceva... Pentru că iniţial am înţeles că însoţitorii noştri se ocupă de verificarea garniturilor, de actele necesare la închirierea lor şi sunt un fel de “piari” ai “vedetelor” pe şine. “Dacă cineva vrea să-l închirieze, durează cam două săptămâni pregătirea şi discuţiile pe care le avem ca să punem la punct programul. Ca locomotiva să fie frumoasă, trebuie să fie cu coşul înainte şi trebuie să te lămureşti dacă regizorul a stabilit să se filmeze dintr-un anumit unghi”, ne-au explicat ei. Eh, dar uite că nu-i chiar aşa, pentru că tot ei sunt şi menajerele şi tot ei duc şi gunoiul...
COPPOLA+MOLDOVIŢA=LOVE. Tot de la ei am aflat şi de dragostea la prima vedere dintre Francis Ford Coppola şi trenul Moldoviţa, care merge cu de-a dreptul impresionanta viteză de 30 de kilometri la oră. “Lui Coppola i-a plăcut Moldoviţa, care are cinci vagoane. Trebuia să filmeze cu Trenul Regal, dar când a văzut vagoanele de la Moldoviţa s-a răzgândit. Când avea chef să ia o pauză, se urca în tren şi nu se mai dădea jos”, povesteşte domnul Cireaşă, şeful departamentului care are în grijă garniturile de epocă. Asta se întâmpla în toamna anului 2005, pentru filmările la “Tinereţe fără tinereţe”. Dar nu numai pentru filme şi reclame se închiriază trenurile de epocă. Se găsesc şi unii care vor să se plimbe pur şi simplu cu bătrânele celebrităţi, drept pentru care scot banii din buzunar şi pleacă în excursie...
Albastrul care l-a vrăjit pe Coppola
Garnitura Moldoviţa a devenit foarte repede “vedetă” de cinema şi de televiziune, după ce a fost descoperită de regizori şi folosită pentru filmări. Pe mulţi i-a inspirat pentru reclame, dar Moldoviţa a “jucat” şi pentru marile ecrane ale lumii. Unul dintre regizorii care au descoperit-o şi au “lansat-o” în showbiz-ul internaţional este Francis Ford Coppola. El a închiriat-o în 2005 pentru “Tinereţe fără tinereţe” şi prefera să-şi petreacă timpul liber dintre filmări în salonul albastru şi în compartimentele foarte comode de clasa I. Moldoviţa merge cu maximum 30 de kilometri la oră şi are 4 vagoane, construite între anii 1885-1890 la Fabrica de Vagoane Simmering, din Austria. În ultimii ani, trenul a fost “vedeta” celor mai importante manifestări ale Căilor Ferate Române. Are un vagon de bagaje, compartimentat special pentru transportul mărfurilor voluminoase, care beneficiază de încălzire cu sobă şi este dotat cu bar. Un vagon de clasa I, cu o capacitate de 12 locuri, organizate în două compartimente, un vagon de clasa a II-a, cu o capacitate de 24 de locuri, amenajate în trei compartimente, şi vagon salon, cu o capacitate de aproximativ 15 locuri. Acesta din urmă, îmbrăcat în albastru, demonstrează că un simplu vagon poate deveni salon în toată regula, prin felul în care e decorat.
“Pe vremea lui Ceauşescu, oamenii din zonă spuneau că trenurile astea sunt ascunse în pământ şi ies numai ziua, când se merge cu ele. Nu se ştia exact care este trenul lui, dar toţi povesteau câte ceva despre unul care e foarte bine păzit, care intră noaptea în pământ şi e plin de aur”
CINE MERGE CU TRENURILE ASTEA? “Cine are bani!”, ar fi cam singurul răspuns, pentru că te costă cam 10.000 de euro să închiriezi o garnitură pentru o excursie. Iar preţurile variază în funcţie de durată, servicii, distanţă parcursă şi multe alte amănunte. Cu toate “opţiunile” se poate depăşi cu mult suma de 10.000. Dar asta aflaţi doar după ce se face calculul închirierii, tot în biroul prietenilor noştri care ne-au însoţit printre garniturile de la Mogoşoaia. Contractele sunt confidenţiale. La asemenea sumă, evident că trenurile nu au naş! Iar cei care se ocupă de întreţinerea lor, fie că sunt de la SFT sau de la Remiza Mogoşoaia, devin gazdele bune la toate. “Trenul Regal a fost folosit de Carol al II-lea şi de Mihai. Ultima masă pe teritoriul României a lui Mihai a fost în Trenul Regal. După care Gheorghiu-Dej a mers cu preşedintele URSS, Hrusciov. Au semnat aici pactul de retragere a armatelor ruse de pe teritoriul nostru. Apoi şi-a făcut propriul tren, că era la modă. Şi Ceauşescu până în ’77 a circulat cu ăsta, după care a dat comandă şi s-a făcut actualul tren prezidenţial pe care l-a folosit până în ’89”, ne-au explicat însoţitorii noştri.
GAZDE BUNE. Şi pentru că tot am adus vorba de însoţitorii noştri, am aflat că tot ei sunt “băieţii buni la toate”. Au grijă de confortul “chiriaşilor” şi uneori le mai fac şi de mâncare… Iar bucătarul doarme în vagoanele special amenajate, un fel de bucătării cu pat, în care încape un singur om. Saloanele şi compartimentele de lux din Trenul Regal şi din Moldoviţa sunt mult mai spaţioase şi mai confortabile decât cele destinate însoţitorilor. Furnir de trandafir, de nuc, de cireş. Fotolii şi scaune capitonate cu piele de cordoba şi puf de pinguin, scrumiere, statuete şi vaze din alabastru de Grecia. Toate arată bine după ce au fost recondiţionate.
“FRATELE COMUNIST”. La fel de bine ar arăta şi “fratele” lor, comandat de Gheorghiu-Dej, copie fidelă a Trenului Regal. Dar el mai are de aşteptat până va fi redat circulaţiei. Până atunci va sta în continuare în aer liber, cu tavanele scorojite şi canapelele prăfuite. Diferenţa majoră între cele două garnituri care seamănă foarte bine este că cel comunist a fost conceput cu săli de şedinţă în locul saloanelor luxoase ale familiei regale. Cu mese mari încadrate de canapele înguste, pe care tovarăşii să poată dezbate problemele partidului. Iar fiecare compartiment a fost dotat cu harta României, care aşteaptă să fie folosită pentru dările de seamă. Aparatele vechi de radio din anii ’60 sunt identice în ambele trenuri, pentru că au apărut în “decor” în aceeaşi perioadă. Dar şi comuniştii au preluat de la Trenul Regal câteva detalii de decor menite să le asigure confortul la drum. Cele mai vizibile sunt roşul-vişiniu al catifelei canapelelor sau vazele şi scrumierele din alabastru de Grecia, aşezate pe mesele de consiliu.
IERARHIA VECEURILOR. Un amănunt deloc neglijabil, comun acestor garnituri, este confortul veceurilor. El variază vizibil de la o clasă la alta. Atât de vizibil, încât ne-a stârnit râsul: ditamai baia cu veceu, chiuvetă şi cadă pentru apartamentele regale duble; veceu cu chiuvetă şi oglindă la clasa I; veceu turcesc la clasa a II-a, dar destul de spaţios, iar la clasa a III-a, adică pentru amărâţi, veceu turcesc foarte mic. Atât de mic, încât nu ne-am putut da seama cum ar putea reuşi cineva să se descurce cu el, mai ales în mers... Diferenţele se văd la fel de bine şi în cazul banchetelor, care la clasa a II-a se diminuează puţin, roşul aprins devenind bej, pentru ca la clasa a III-a să se transforme în băncuţe de lemn în trenul Moldoviţa. Cât despre Călugăreni, cel mai mic dintre trenurile de epocă, diferenţa se face şi mai uşor între clase. Mai întâi, după culoarea celor trei vagoane: albastru, verde şi maro. Astfel, e foarte greu să încurci clasele, pentru că fiecărui vagon îi corespunde câte una. Şi-ţi dai seama imediat şi care este clasa, doar aruncând un ochi înăuntru: prima are banchete pe care se poate sta normal; a doua e pentru pitici, pentru că un om normal cu greu ar putea încăpea pe banchetele foarte înguste, iar a treia e cu băncuţe de lemn. Aici nu se mai pune problema toaletelor, a lavoarelor sau măcar a curentului electric. Şi totuşi e fascinant.
CEL MAI BĂTRÂN. “Acesta micuţ este Călugăreni, primul tren care a circulat în Principatele Române, din 1869, anul de construcţie. În timpul războiului de independenţă (1877-1878 – n.r.) a transportat elemente din corpurile 14 şi 15 ale armatei ruse şi din diviziile de gardă imperiale ruse, între Bucureşti şi Giurgiu. Tot cu acest tren au călătorit Regele Carol şi, împreună cu ţarul Alexandru al II-lea, Marele Duce Nicolae şi suita lor regală”, ne-au explicat însoţitorii noştri. Călugăreni este cel mai vechi tren din România. Vagonul “A 101”, de clasa I, este albastru la exterior şi are 12 locuri. Are trei compartimente, cu uşi laterale, pe fiecare parte. Vagonul “B 231”, de clasa a II-a, este verde. Capacitatea lui este de 24 de locuri, în patru compartimente, tot cu uşi laterale. Iar vagonul “C 511”, de clasa a III-a, este brun închis. Are o capacitate de 32 de locuri, pe bănci de lemn, fără a fi compartimentat. Vagoanele au fost construite la Fabrica “Ashbury” din Manchester, Anglia, între anii 1866-1869. Vagoanele au fost restaurate de “Calea Ferată a Statului Bucureşti – Giurgiu” în anul 1879, când s-au adăugat suporturi pentru bagaje. Tot atunci a fost înlocuit postavul de la vagonul de clasa I cu pluş roşu, iar muşamaua de la vagonul de clasa a II-a a fost schimbată cu postav verde. Ulterior, vagoanele au fost reconstruite în anii 1993-1994 la “Atelierele CFR Paşcani” şi în anul 2004 au fost restaurate la “Atelierele CFR Griviţa”. Trenul “Călugăreni” a circulat între anii 1869-1918 pe calea ferată Bucureşti – Giurgiu, aceasta fiind prima linie de cale ferată din Principatele Unite.
LUX PE ŞINE. Regalul şi Moldoviţa sunt cu totul altfel. De la primul tren de pe şinele noastre până la al doilea, diferenţele sunt colosale. Garnitura regală este compusă din cinci vagoane, unele de tip salon, altele de dormit. Dormitorul regal are o capacitate de cinci locuri, în două apartamente camerele fiind legate prin baia comună. Vagonul a fost construit în anul 1928 la uzinele constructoare Ernesto Bredas. Alt vagon de dormit este cel cu dormitorul pentru însoţitorii demnitarilor, cu o capacitate de opt locuri dispuse în două cuşete cu paturi duble şi două cuşete cu câte două paturi suprapuse. Mai are un oficiu şi un grup sanitar separat. A fost construit în anul 1928, tot la uzinele constructoare Ernesto Breda. Unul dintre cele mai luxoase este însă vagonul salon sufragerie. Şi totuşi, salonul garniturii Moldoviţa este mai reuşit. Poate pentru că masa lungă şi scaunele impunătoare, îmbrăcate în catifea roşie din Trenul Regal, “mănâncă” spaţiul, în timp ce canapelele şi fotoliile foarte confortabile, îmbrăcate în catifea albastră, din Moldoviţa, lasă impresia de sală de bal. La asta contribuie şi oglinzile mari de pe pereţi. Şi barul din capătul salonului. Poate din acelaşi motiv s-a îndrăgostit şi Coppola de Moldoviţa, preferându-l pentru filmările lui.
AICI S-A SCRIS ISTORIA. Şi totuşi, Trenul Regal a fost “martorul” mai multor evenimente, iar salonul lui roşu a găzduit personalităţi şi discuţii de importanţă istorică. În toamna anului 1955, tot în acest vagon s-au purtat discuţiile privind plecarea trupelor sovietice din România, între Nikita Hrusciov, conducătorul Uniunii Sovietice, şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ei au călătorit spre nordul Transilvaniei, la o partidă de vânătoare. După această călătorie, în anul 1956, ultimele formaţiuni militare sovietice părăseau România. Altă călătorie importantă a fost la 6 august 1975, când în vagonul regal au servit micul dejun preşedintele Statelor Unite, Gerard Ford, şi secretarul de stat Henry Kisinger, care au călătorit împreună cu Nicolae Ceauşescu de la Bucureşti la Sinaia. În aceeaşi zi, la dejunul de lucru ce a avut loc la Castelul Peleş, s-a hotărât acordarea “Clauzei Naţiunii celei mai favorizate” pentru România.
ÎN LOC DE NAŞI. Şi rolurile se schimbă în aceste trenuri. Angajaţii Căilor Ferate n-au fost niciodată “zbirii” de care se tem călătorii fără bilet în garniturile normale. “Naşul” nu mai întreabă pe nimeni dacă are bilet. Nici nu dă pe nimeni jos din tren. El trebuie să fie gazda perfectă, să îmbrace uniforma de gală care, la rându-i, face parte din decor şi să-şi servească bine clienţii. Ca pe nişte adevăraţi “stăpâni”, pentru că trenul pe care-l închiriază îi transformă în regi ai şinelor. Tot “naşii” au grijă să funcţioneze totul perfect, să fie cald în tren, să vină masa la timp. Să curgă apa la robinet, iar geamurile să fie bine lustruite. Dar “naşii” sunt tot ei, “băieţii buni la toate” din biroul foarte mic de la “Astoria” şi cei de la Remiza Mogoşoaia. Când e nevoie de ei, se mobilizează, îşi fac bagajul şi se mută în garniturile de epocă atât timp cât este nevoie. Când pleacă la plimbare cu vreo “coloană oficială”, tot ei au grijă să se facă loc pe calea ferată şi totul să decurgă perfect. Dar nimeni nu s-a întrebat ce se întâmplă când se-ntorc din “delegaţie”, dacă “oficialii” nu mai sunt în tren. Dacă plecarea la drum e de fiecare dată o adevărată sărbătoare, întoarcerea pe şinele reci ale aşteptării seamănă pentru ei cu o înfrângere. Nu mai e nimic din fastul de la început, când se retrag spre Mogoşoaia să-şi “conducă” trenurile de lux. Şi nici în birouri nu au decât fotografiile garniturilor pentru care muncesc. Nici măcar uniformele “de gală”, pentru că ele trebuie să rămână agăţate, la loc de cinste, pe pereţii trenurilor.
Salonul roşu din trenul regal
Vagonul întâlnirilor istorice din Trenul Regal are o capacitate de 24 de locuri în salonul mare şi 12 locuri în salonul mic, folosit ca fumoar sau sală pentru micul dejun. Vagonul a fost construit în anul 1928 la uzinele Ernesto Breda. La masa impunătoare care ocupă centrul vagonului, Regele Mihai I a luat ultimul prânz pe teritoriul României, la plecarea lui peste hotarele ţării în ianuarie 1948. În acelaşi vagon au călătorit în timpul vânătorilor organizate în anii 1976-1977 de Nicolae Ceauşescu pentru şefii de stat Teodor Jivkov, în octombrie 1976, Leonid Brejnev, în noiembrie 1976 şi Erik Honecker, la 8 februarie 1977. Aici s-au discutat şi problemele româno-iugoslave cu ocazia vânătorii organizate în nordul Transilvaniei de Nicolae Ceauşescu în cinstea lui Iosip Broz Tito, conducătorul statului iugoslav, în august 1967. Vagoanele Trenului Regal au fost construite astfel încât să întrunească normele de circulaţie internaţionale, putând circula cu viteze de până la 160 km/h. Pe interior, vagoanele sunt finisate cu materiale dintre cele mai scumpe, precum piele de Cordoba pentru scaunele şi fotoliile din saloane, furnir de nuc şi trandafir pentru mese, scaune şi unele lambriuri din saloanele vagoanelor. Sticla de Murano şi cristalul de Boemia au fost folosite pentru lămpile din vagoane, ca şi pentru oglinzile din salonul regal. Vazele, scrumierele şi statuetele din toate vagoanele Trenului Regal sunt din alabastru de Grecia.
Despre aceste trenuri de epocă s-au scornit de-a lungul timpului tot felul de poveşti. Imaginaţia oamenilor din aceste locuri a lucrat în voie de-a lungul anilor şi nimeni n-a putut-o opri... E normal să se întâmple asta, având în vedere cine au fost proprietarii acestor trenuri şi faptul că acest loc a fost mereu foarte bine securizat. Nici hoţii, nici spionii şi nici vreun curios oarecare nu s-ar încumeta să pătrundă în adăpostul celebrelor vagoane. “Fratele” lor, trenul lui Gheorghiu-Dej, îşi aşteaptă recondiţionarea în aceeaşi pădure, dar afară, pe şine. El a fost lăsat mai la urmă. Dar îi va veni şi lui rândul să se plimbe iar în voie pe căile ferate ale patriei şi să strângă o grămadă de bani de la “chiriaşi”.
FANTOME ŞI LEGENDE. Remiza Mogoşoaia este ea însăşi un personaj, la fel ca şi garniturile pe care le adăposteşte. Fantomele trecutului convieţuiesc aici cu legendele locale. “Pe vremea lui Ceauşescu, oamenii din zonă spuneau că trenurile astea sunt ascunse în pământ şi ies numai ziua, când se merge cu ele. Nu se ştia exact care este trenul lui, dar toţi povesteau câte ceva despre unul care e foarte bine păzit, care intră noaptea în pământ şi e plin de aur”, povestesc astăzi râzând angajaţii Societăţii Feroviare de Turism. Spaţiul securizat de la Mogoşoaia, unde erau adăpostite garniturile şi în timpul comunismului, dă fiori localnicilor, care nu îndrăznesc să se apropie prea mult. Nici noi n-am putut fotografia garniturile din afară, pentru a nu divulga astfel secretele poziţionării lor. Dar nici vorbă de kilogramele de aur sau de pietrele preţioase pe care le visează românul obişnuit cu exagerările.
CINE SCHIMBĂ BECUL? Am plecat din biroul foarte mic al celor patru responsabili cu trenurile de epocă de la Societatea Feroviară de Turism, pierdut pe undeva pe la etajul opt al Hotelului “Astoria” de lângă Gara de Nord. Doi dintre ei ne-au însoţit pentru a ne ghida printre vagoanele leneşe ale renumitelor trenuri care se odihnesc în Remiza Mogoşoaia. Ne-au avertizat de la început că nu avem voie să fotografiem în exterior, pentru că este loc de maximă securitate. “Miroase a tămâie!”, a fost primul lucru pe care l-am simţit urcând în Trenul Regal. Dormitoarele duble, cu baie la mijloc, sunt destul de confortabile pentru un tren. Dar cine le îngrijeşte? “Dacă e vorba de dat cu aspiratorul, de schimbat un bec, facem noi. Cum facem acasă, putem să facem şi aici. De desfăcut nişte şuruburi, de schimbat un bec, praf şi fel de fel, nu e o problemă. Partea de reparaţii se face cu cei autorizaţi la revizie”, ne-a lămurit unul dintre însoţitorii noştri. Deci e ca şi cum le-ar avea în grijă ca nişte “baby sitteri”: uite, ai nişte trenuri de epocă, le dai cu peria, le ştergi la fund şi le dai de mâncare! Dacă e nevoie, le scoţi şi la plimbare şi le cânţi ceva... Pentru că iniţial am înţeles că însoţitorii noştri se ocupă de verificarea garniturilor, de actele necesare la închirierea lor şi sunt un fel de “piari” ai “vedetelor” pe şine. “Dacă cineva vrea să-l închirieze, durează cam două săptămâni pregătirea şi discuţiile pe care le avem ca să punem la punct programul. Ca locomotiva să fie frumoasă, trebuie să fie cu coşul înainte şi trebuie să te lămureşti dacă regizorul a stabilit să se filmeze dintr-un anumit unghi”, ne-au explicat ei. Eh, dar uite că nu-i chiar aşa, pentru că tot ei sunt şi menajerele şi tot ei duc şi gunoiul...
COPPOLA+MOLDOVIŢA=LOVE. Tot de la ei am aflat şi de dragostea la prima vedere dintre Francis Ford Coppola şi trenul Moldoviţa, care merge cu de-a dreptul impresionanta viteză de 30 de kilometri la oră. “Lui Coppola i-a plăcut Moldoviţa, care are cinci vagoane. Trebuia să filmeze cu Trenul Regal, dar când a văzut vagoanele de la Moldoviţa s-a răzgândit. Când avea chef să ia o pauză, se urca în tren şi nu se mai dădea jos”, povesteşte domnul Cireaşă, şeful departamentului care are în grijă garniturile de epocă. Asta se întâmpla în toamna anului 2005, pentru filmările la “Tinereţe fără tinereţe”. Dar nu numai pentru filme şi reclame se închiriază trenurile de epocă. Se găsesc şi unii care vor să se plimbe pur şi simplu cu bătrânele celebrităţi, drept pentru care scot banii din buzunar şi pleacă în excursie...
Albastrul care l-a vrăjit pe Coppola
Garnitura Moldoviţa a devenit foarte repede “vedetă” de cinema şi de televiziune, după ce a fost descoperită de regizori şi folosită pentru filmări. Pe mulţi i-a inspirat pentru reclame, dar Moldoviţa a “jucat” şi pentru marile ecrane ale lumii. Unul dintre regizorii care au descoperit-o şi au “lansat-o” în showbiz-ul internaţional este Francis Ford Coppola. El a închiriat-o în 2005 pentru “Tinereţe fără tinereţe” şi prefera să-şi petreacă timpul liber dintre filmări în salonul albastru şi în compartimentele foarte comode de clasa I. Moldoviţa merge cu maximum 30 de kilometri la oră şi are 4 vagoane, construite între anii 1885-1890 la Fabrica de Vagoane Simmering, din Austria. În ultimii ani, trenul a fost “vedeta” celor mai importante manifestări ale Căilor Ferate Române. Are un vagon de bagaje, compartimentat special pentru transportul mărfurilor voluminoase, care beneficiază de încălzire cu sobă şi este dotat cu bar. Un vagon de clasa I, cu o capacitate de 12 locuri, organizate în două compartimente, un vagon de clasa a II-a, cu o capacitate de 24 de locuri, amenajate în trei compartimente, şi vagon salon, cu o capacitate de aproximativ 15 locuri. Acesta din urmă, îmbrăcat în albastru, demonstrează că un simplu vagon poate deveni salon în toată regula, prin felul în care e decorat.
“Pe vremea lui Ceauşescu, oamenii din zonă spuneau că trenurile astea sunt ascunse în pământ şi ies numai ziua, când se merge cu ele. Nu se ştia exact care este trenul lui, dar toţi povesteau câte ceva despre unul care e foarte bine păzit, care intră noaptea în pământ şi e plin de aur”
CINE MERGE CU TRENURILE ASTEA? “Cine are bani!”, ar fi cam singurul răspuns, pentru că te costă cam 10.000 de euro să închiriezi o garnitură pentru o excursie. Iar preţurile variază în funcţie de durată, servicii, distanţă parcursă şi multe alte amănunte. Cu toate “opţiunile” se poate depăşi cu mult suma de 10.000. Dar asta aflaţi doar după ce se face calculul închirierii, tot în biroul prietenilor noştri care ne-au însoţit printre garniturile de la Mogoşoaia. Contractele sunt confidenţiale. La asemenea sumă, evident că trenurile nu au naş! Iar cei care se ocupă de întreţinerea lor, fie că sunt de la SFT sau de la Remiza Mogoşoaia, devin gazdele bune la toate. “Trenul Regal a fost folosit de Carol al II-lea şi de Mihai. Ultima masă pe teritoriul României a lui Mihai a fost în Trenul Regal. După care Gheorghiu-Dej a mers cu preşedintele URSS, Hrusciov. Au semnat aici pactul de retragere a armatelor ruse de pe teritoriul nostru. Apoi şi-a făcut propriul tren, că era la modă. Şi Ceauşescu până în ’77 a circulat cu ăsta, după care a dat comandă şi s-a făcut actualul tren prezidenţial pe care l-a folosit până în ’89”, ne-au explicat însoţitorii noştri.
GAZDE BUNE. Şi pentru că tot am adus vorba de însoţitorii noştri, am aflat că tot ei sunt “băieţii buni la toate”. Au grijă de confortul “chiriaşilor” şi uneori le mai fac şi de mâncare… Iar bucătarul doarme în vagoanele special amenajate, un fel de bucătării cu pat, în care încape un singur om. Saloanele şi compartimentele de lux din Trenul Regal şi din Moldoviţa sunt mult mai spaţioase şi mai confortabile decât cele destinate însoţitorilor. Furnir de trandafir, de nuc, de cireş. Fotolii şi scaune capitonate cu piele de cordoba şi puf de pinguin, scrumiere, statuete şi vaze din alabastru de Grecia. Toate arată bine după ce au fost recondiţionate.
“FRATELE COMUNIST”. La fel de bine ar arăta şi “fratele” lor, comandat de Gheorghiu-Dej, copie fidelă a Trenului Regal. Dar el mai are de aşteptat până va fi redat circulaţiei. Până atunci va sta în continuare în aer liber, cu tavanele scorojite şi canapelele prăfuite. Diferenţa majoră între cele două garnituri care seamănă foarte bine este că cel comunist a fost conceput cu săli de şedinţă în locul saloanelor luxoase ale familiei regale. Cu mese mari încadrate de canapele înguste, pe care tovarăşii să poată dezbate problemele partidului. Iar fiecare compartiment a fost dotat cu harta României, care aşteaptă să fie folosită pentru dările de seamă. Aparatele vechi de radio din anii ’60 sunt identice în ambele trenuri, pentru că au apărut în “decor” în aceeaşi perioadă. Dar şi comuniştii au preluat de la Trenul Regal câteva detalii de decor menite să le asigure confortul la drum. Cele mai vizibile sunt roşul-vişiniu al catifelei canapelelor sau vazele şi scrumierele din alabastru de Grecia, aşezate pe mesele de consiliu.
IERARHIA VECEURILOR. Un amănunt deloc neglijabil, comun acestor garnituri, este confortul veceurilor. El variază vizibil de la o clasă la alta. Atât de vizibil, încât ne-a stârnit râsul: ditamai baia cu veceu, chiuvetă şi cadă pentru apartamentele regale duble; veceu cu chiuvetă şi oglindă la clasa I; veceu turcesc la clasa a II-a, dar destul de spaţios, iar la clasa a III-a, adică pentru amărâţi, veceu turcesc foarte mic. Atât de mic, încât nu ne-am putut da seama cum ar putea reuşi cineva să se descurce cu el, mai ales în mers... Diferenţele se văd la fel de bine şi în cazul banchetelor, care la clasa a II-a se diminuează puţin, roşul aprins devenind bej, pentru ca la clasa a III-a să se transforme în băncuţe de lemn în trenul Moldoviţa. Cât despre Călugăreni, cel mai mic dintre trenurile de epocă, diferenţa se face şi mai uşor între clase. Mai întâi, după culoarea celor trei vagoane: albastru, verde şi maro. Astfel, e foarte greu să încurci clasele, pentru că fiecărui vagon îi corespunde câte una. Şi-ţi dai seama imediat şi care este clasa, doar aruncând un ochi înăuntru: prima are banchete pe care se poate sta normal; a doua e pentru pitici, pentru că un om normal cu greu ar putea încăpea pe banchetele foarte înguste, iar a treia e cu băncuţe de lemn. Aici nu se mai pune problema toaletelor, a lavoarelor sau măcar a curentului electric. Şi totuşi e fascinant.
CEL MAI BĂTRÂN. “Acesta micuţ este Călugăreni, primul tren care a circulat în Principatele Române, din 1869, anul de construcţie. În timpul războiului de independenţă (1877-1878 – n.r.) a transportat elemente din corpurile 14 şi 15 ale armatei ruse şi din diviziile de gardă imperiale ruse, între Bucureşti şi Giurgiu. Tot cu acest tren au călătorit Regele Carol şi, împreună cu ţarul Alexandru al II-lea, Marele Duce Nicolae şi suita lor regală”, ne-au explicat însoţitorii noştri. Călugăreni este cel mai vechi tren din România. Vagonul “A 101”, de clasa I, este albastru la exterior şi are 12 locuri. Are trei compartimente, cu uşi laterale, pe fiecare parte. Vagonul “B 231”, de clasa a II-a, este verde. Capacitatea lui este de 24 de locuri, în patru compartimente, tot cu uşi laterale. Iar vagonul “C 511”, de clasa a III-a, este brun închis. Are o capacitate de 32 de locuri, pe bănci de lemn, fără a fi compartimentat. Vagoanele au fost construite la Fabrica “Ashbury” din Manchester, Anglia, între anii 1866-1869. Vagoanele au fost restaurate de “Calea Ferată a Statului Bucureşti – Giurgiu” în anul 1879, când s-au adăugat suporturi pentru bagaje. Tot atunci a fost înlocuit postavul de la vagonul de clasa I cu pluş roşu, iar muşamaua de la vagonul de clasa a II-a a fost schimbată cu postav verde. Ulterior, vagoanele au fost reconstruite în anii 1993-1994 la “Atelierele CFR Paşcani” şi în anul 2004 au fost restaurate la “Atelierele CFR Griviţa”. Trenul “Călugăreni” a circulat între anii 1869-1918 pe calea ferată Bucureşti – Giurgiu, aceasta fiind prima linie de cale ferată din Principatele Unite.
LUX PE ŞINE. Regalul şi Moldoviţa sunt cu totul altfel. De la primul tren de pe şinele noastre până la al doilea, diferenţele sunt colosale. Garnitura regală este compusă din cinci vagoane, unele de tip salon, altele de dormit. Dormitorul regal are o capacitate de cinci locuri, în două apartamente camerele fiind legate prin baia comună. Vagonul a fost construit în anul 1928 la uzinele constructoare Ernesto Bredas. Alt vagon de dormit este cel cu dormitorul pentru însoţitorii demnitarilor, cu o capacitate de opt locuri dispuse în două cuşete cu paturi duble şi două cuşete cu câte două paturi suprapuse. Mai are un oficiu şi un grup sanitar separat. A fost construit în anul 1928, tot la uzinele constructoare Ernesto Breda. Unul dintre cele mai luxoase este însă vagonul salon sufragerie. Şi totuşi, salonul garniturii Moldoviţa este mai reuşit. Poate pentru că masa lungă şi scaunele impunătoare, îmbrăcate în catifea roşie din Trenul Regal, “mănâncă” spaţiul, în timp ce canapelele şi fotoliile foarte confortabile, îmbrăcate în catifea albastră, din Moldoviţa, lasă impresia de sală de bal. La asta contribuie şi oglinzile mari de pe pereţi. Şi barul din capătul salonului. Poate din acelaşi motiv s-a îndrăgostit şi Coppola de Moldoviţa, preferându-l pentru filmările lui.
AICI S-A SCRIS ISTORIA. Şi totuşi, Trenul Regal a fost “martorul” mai multor evenimente, iar salonul lui roşu a găzduit personalităţi şi discuţii de importanţă istorică. În toamna anului 1955, tot în acest vagon s-au purtat discuţiile privind plecarea trupelor sovietice din România, între Nikita Hrusciov, conducătorul Uniunii Sovietice, şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ei au călătorit spre nordul Transilvaniei, la o partidă de vânătoare. După această călătorie, în anul 1956, ultimele formaţiuni militare sovietice părăseau România. Altă călătorie importantă a fost la 6 august 1975, când în vagonul regal au servit micul dejun preşedintele Statelor Unite, Gerard Ford, şi secretarul de stat Henry Kisinger, care au călătorit împreună cu Nicolae Ceauşescu de la Bucureşti la Sinaia. În aceeaşi zi, la dejunul de lucru ce a avut loc la Castelul Peleş, s-a hotărât acordarea “Clauzei Naţiunii celei mai favorizate” pentru România.
ÎN LOC DE NAŞI. Şi rolurile se schimbă în aceste trenuri. Angajaţii Căilor Ferate n-au fost niciodată “zbirii” de care se tem călătorii fără bilet în garniturile normale. “Naşul” nu mai întreabă pe nimeni dacă are bilet. Nici nu dă pe nimeni jos din tren. El trebuie să fie gazda perfectă, să îmbrace uniforma de gală care, la rându-i, face parte din decor şi să-şi servească bine clienţii. Ca pe nişte adevăraţi “stăpâni”, pentru că trenul pe care-l închiriază îi transformă în regi ai şinelor. Tot “naşii” au grijă să funcţioneze totul perfect, să fie cald în tren, să vină masa la timp. Să curgă apa la robinet, iar geamurile să fie bine lustruite. Dar “naşii” sunt tot ei, “băieţii buni la toate” din biroul foarte mic de la “Astoria” şi cei de la Remiza Mogoşoaia. Când e nevoie de ei, se mobilizează, îşi fac bagajul şi se mută în garniturile de epocă atât timp cât este nevoie. Când pleacă la plimbare cu vreo “coloană oficială”, tot ei au grijă să se facă loc pe calea ferată şi totul să decurgă perfect. Dar nimeni nu s-a întrebat ce se întâmplă când se-ntorc din “delegaţie”, dacă “oficialii” nu mai sunt în tren. Dacă plecarea la drum e de fiecare dată o adevărată sărbătoare, întoarcerea pe şinele reci ale aşteptării seamănă pentru ei cu o înfrângere. Nu mai e nimic din fastul de la început, când se retrag spre Mogoşoaia să-şi “conducă” trenurile de lux. Şi nici în birouri nu au decât fotografiile garniturilor pentru care muncesc. Nici măcar uniformele “de gală”, pentru că ele trebuie să rămână agăţate, la loc de cinste, pe pereţii trenurilor.
Salonul roşu din trenul regal
Vagonul întâlnirilor istorice din Trenul Regal are o capacitate de 24 de locuri în salonul mare şi 12 locuri în salonul mic, folosit ca fumoar sau sală pentru micul dejun. Vagonul a fost construit în anul 1928 la uzinele Ernesto Breda. La masa impunătoare care ocupă centrul vagonului, Regele Mihai I a luat ultimul prânz pe teritoriul României, la plecarea lui peste hotarele ţării în ianuarie 1948. În acelaşi vagon au călătorit în timpul vânătorilor organizate în anii 1976-1977 de Nicolae Ceauşescu pentru şefii de stat Teodor Jivkov, în octombrie 1976, Leonid Brejnev, în noiembrie 1976 şi Erik Honecker, la 8 februarie 1977. Aici s-au discutat şi problemele româno-iugoslave cu ocazia vânătorii organizate în nordul Transilvaniei de Nicolae Ceauşescu în cinstea lui Iosip Broz Tito, conducătorul statului iugoslav, în august 1967. Vagoanele Trenului Regal au fost construite astfel încât să întrunească normele de circulaţie internaţionale, putând circula cu viteze de până la 160 km/h. Pe interior, vagoanele sunt finisate cu materiale dintre cele mai scumpe, precum piele de Cordoba pentru scaunele şi fotoliile din saloane, furnir de nuc şi trandafir pentru mese, scaune şi unele lambriuri din saloanele vagoanelor. Sticla de Murano şi cristalul de Boemia au fost folosite pentru lămpile din vagoane, ca şi pentru oglinzile din salonul regal. Vazele, scrumierele şi statuetele din toate vagoanele Trenului Regal sunt din alabastru de Grecia.
România socialistă – "perla Estului"
În mai 1968, ziarul "Le Monde" a publicat un serial dedicat României, în care lăuda "miracolul economic" din Carpaţi.
Vizita generalului de Gaulle în România a îndreptat atenţia presei franceze spre ţara noastră, astfel că mai multe ziare şi-au trimis "emisarii" la Bucureşti pentru documentare "la faţa locului". În prima decadă a lunii mai 1968, ziarul "Le Monde" a publicat un set de materiale realizate de Bernard Feron, care sosise la Bucureşti încă din aprilie.
"LIBERALUL" CEAUŞESCU. "În pragul vizitei generalului De Gaulle la Bucureşti, domnul Ceauşescu, secretarul general al partidului comunist şi al statului român, apără cu îndârjire principiile suveranităţii şi independenţei naţionale, respingand intergrarea economică a ţărilor socialiste, având deja exemplul predecesorului său Gheorghiu-Dej. Domnul Ceauşescu a obţinut o mare notorietate de când s-a instalat în fruntea partidului, în 1965. El s-a impus pas cu pas şi guvernează cu abilitate. Ultima sesiune a Comitetului Central a confirmat că pentru moment el face jocurile la Bucureşti. A impus stilul său de lucru şi celorlalţi conducători, fiind în acelaşi timp şi imaginea partidului şi a regimului.
Joi seara, 25 aprilie, Mercedes-urile negre ale conducătorilor au sosit în cartierul rezidenţial din nordul Bucureştiului. Aici s-a desfăşurat o sesiune a Comitetului Central, după ce la începutul săptămânii a debutat un program de reforme în învăţământ şi armată. S-a studiat poziţia României în relaţiile internaţionale, mai ales problelemel legate de situaţia mişcării comuniste mondiale şi reabilitarea militanţilor comunişti condamnaţi pe nedrept (realibitarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, n.n.). Această sesiune a fost extrem de importantă deoarece s-a discutat pe larg despre această chestiune a reabilitării. Vom vedea oare o schimbare istorică prin desatelizare şi liberalizare?"
"MIRACOLUL ECONOMIC". "Este un miracol? Cu un ritm de creştere economică de 13-14% în ultimii ani, România se apropie de un record mondial. Planificatorii sunt conştienţi că economia nu poate creşte cu o asemenea viteză la infinit, aşadar au fixat obiective mai modeste de pentru cincinalul 1966-1970. Predicţiile estimează un ritm de creştere de 12% în plan industrial în primii ani, apoi un obiectiv de 11%. Problema esenţiala a conducătorilor economiei este următoarea: cum vom plăti factura a 15 ani de creştere economică galopantă? Efortul industrial este remarcabil: uzine moderne au apărut în mijlocul câmpurilor, iar mâna de lucru din agricultură a fost mutată în indsutrie, astfel că pământurile nu mai are cine să le cultive.
Cum arată România după şase ani de creştere constantă — magazinele din Bucureşti, care la începutul anilor '60 ofereau o imagine tristă, se caracterizează printr-o abundenţă extremă, prin varietatea de sortimente, ceea ce arată că ţara a ieşit din perioada de penurie. Pretutindeni oraşele se extind: un cartier de 100.000 de locuitori, Balta Alba, a fost construit în zece ani în Capitală. Aici se construiesc 15.000 de locuinţe pe an, iar în următorii 15 ani un milion de constucţii vor fi ridicate sau restaurate la ţară, pentru circa 3.500.000 familii rurale. Iar exemplele de progres pot fi enumerate la nesfârşit. România are muncitori activi, pasionaţi de meseriile lor şi bine calificaţi."
CIVILIZAŢIA MOTORIZATÅ. "Ţara a intrat în civilizaţia motorizată. Un particular care dispune de 44.000 lei îşi poate comanda un Gordini, pe care-l va primi după o lungă aşteptare. Cu 45.000 lei, îşi puate lua deja un Fiat 850, cu 57.200 lei un Renault 10 şi cu 72.000 lei un Renalul 16. Procesul de motorizare se va accelera după punerea în funcţiune a unei uzine care va produce 50.000 de automobile Renault pe an. O parte din această producţie va fi destinată exportului, dar vor rămâne destule automobile pentru consumul intern".
sâmbătă, 9 februarie 2008
miercuri, 6 februarie 2008
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
