luni, 10 decembrie 2007

Legile Nasa pentru Marte

Disputat- Coduri de comportament elaborate de NASA

Agenţia Spaţială Americană a elaborat un set de reguli despre situaţii extreme, “pe viaţă şi pe moarte”, pentru expediţiile sale cu oameni spre Marte, se arată într-un document intern al NASA.

Ce trebuie făcut când unul din membrii echipajului moare, având în vedere că drumul spre Marte durează în medie trei ani? Cine va decide să deconecteze un astronaut bolnav de la sistemele artificiale de menţinere a vieţii? Este permis sexul la bordul astronavelor care îi vor conduce pe oameni pe suprafeţele altor lumi din sistemul solar şi, ulterior, din galaxie? Sunt întrebări pe care le abordează un document intern al NASA, citat de CNN. “După cum vă imaginaţi, nu sunt lucruri prea comode pentru o discuţie. Încercăm să dezvoltăm un cadru etic pentru a le asigura comandanţilor şi directorilor de misiune modalităţile prin care să ia aceste decizii dificile, dacă vor avea loc în viitor”, a declarat Richard Williams, şeful departamentului pentru sănătate al Agenţiei Spaţiale americane. Iar aceasta în contextul în care NASA plănuieşte primul zbor cu oameni pe planeta roşie în jurul anului 2037.

TABU. Până acum, toate documentele şi regulile interne ale NASA au evitat cu obstinaţie să reglementeze problema raporturilor intime dintre astronauţii unui echipaj mixt, în timpul unei misiuni spaţiale. Dar, după recenta descoperire a lui Gliese 581c, planeta “soră” a Pământului, din constelaţia Balanţei, zborul cosmic cu echipaje umane către destinaţii din afara galaxiei ridică, din cauza duratei mari de călătorit, probleme legate de gradul de intimitate pe care astronauţii îl pot avea etic, la bordul navetelor spaţiale. Williams expediază însă problema atracţiei sexuale ca nefiind de competenţa departamentului de verificare a stării de sănătate a echipajului, declarând că alte departamente ale NASA se vor ocupa de astfel de chestiuni. Pentru a face faţă unor situaţii de criză care pot apărea în timpul misiunilor cu oameni înspre Marte, NASA are nevoie de o reglementare precisă a situaţiilor extreme.


Reguli pentru viitor
1. NASA plănuieşte elaborarea unui cod etic de comportament pentru misiunile de lungă durată cu oameni
2. Documentul va reglementa felul în care va fi gestionat decesul unui astronaut la bord
3. Vor fi fixate regulile prin care se poate întrerupe viaţa unui membru al echipajului aflat într-o stare de sănătate foarte precară
4. Relaţiile intime între astronauţii unui echipaj mixt vor fi reglementate pentru prima dată
5. Problemele legate de acţiunile pe perioadă de criză, în lipsa comunicării instantanee vor genera o nouă politică etică a NASA.

Niciun comentariu: